1. [DEX '09] BIRUINȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -ință.
2. [MDA2] biruință sf [At: PRAV. MOLD. 1002 / Pl: ~țe / E: birui + -ință] 1 Stăpânire. 2 Victorie.
3. [DEXI] biruință s.f. 1 Victorie, izbîndă. A credinței biruință căta orice cavaler (EMIN.). 2 (înv.) Stăpînire politică, autoritate, dominație. Por împăratul... avea treizeci și șase de limbi supt biruința lui (ALEXAN.). • pl. -e. /birui + -ință.
4. [CADE] BIRUINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Faptul de a birui ¶ 2 Izbîndă, victorie: fetele împăratului... îi poftiră ~ (ISP.).
5. [DLRLC] BIRUINȚĂ, biruințe, s. f. Izbîndă, victorie. O să se-ntoarcă! Cîntase aceste cuvinte ca într-o biruință. SADOVEANU, M. C. 76. Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. EMINESCU, O. I 148. ♦ Fig. Pămîntul întors e o biruință mare... în el s-a semănat pînea de mîine a orașelor. CAMILAR, TEM. 101.
6. [DLRM] BIRUINȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbîndă. – Din birui + suf. -ință.
7. [Șăineanu, ed. VI] biruință f. fapta de a birui și rezultatul ei: învingere, victorie.
8. [Scriban] biruínță f. pl. e. Învingere, victorie.
9. [DOOM 3] biruință s. f., g.-d. art. biruinței; pl. biruințe
10. [DOOM 2] biruință s. f., g.-d. art. biruinței; pl. biruințe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL