1. [DEX '09] BIOMECANICĂ s. f. Știință care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și funcțiunile aparatului motor al animalelor și al omului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomécanique.
2. [MDA2] biomecanică sf [At: DA / P: bi-o- / E: fr biomécanique] Știință care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și funcțiile aparatului motor al animalelor și omului.
3. [DEX '98] BIOMECANICĂ s. f. Știință care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și funcțiile aparatului motor al animalelor și al omului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomécanique.
4. [DLRLC] BIOMECANICĂ s. f. Știință care studiază dezvoltarea, structura și activitatea aparatului motor al animalelor și al omului, plecînd de la premisele mecanicii generale.
5. [DLRM] BIOMECANICĂ s. f. Știință care studiază dezvoltarea, structura și activitatea aparatului motor al animalelor și al omului, plecînd de la premisele mecanicii generale. [Pr.: bi-o-] – Fr. biomécanique.
6. [DN] BIOMECANICĂ s.f. Capitol al biofizicii care se ocupă cu studiul acțiunii forțelor interne sau externe asupra organismelor vii. [< fr. biomécanique].
7. [MDA2] biomecanic, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr biomécanique] 1 Care aparține biomecanicii. 2 Referitor la biomecanică.
8. [DEXI] biomecanic, -ă s.f., adj. 1 s.f. Domeniu al biofizicii în cadrul căruia sunt aplicate principii și legi ale mecanicii în studiul biosistemelor. 2 adj. Care aparține biomecanicii, care se referă la biomecanică. • sil. bi-o-. pl. -ci, -ce. /<fr. biomécanique, engl. biomechanics; cf. gr.βίος „viață”, lat. mechanicus, gr. μηχανή „mașină”.
9. [DN] BIOMECANIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
10. [MDN '00] BIOMECANIC, -Ă I. adj. referitor la biomecanică. II. s. f. știință care studiază fenomenele fiziologice cu ajutorul mecanicii. (< fr. biomécanique)
11. [DOOM 3] biomecanică (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biomecanicii
12. [DOOM 2] biomecanică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomecanicii
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL