1. [DEX '09] BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.
2. [MDA2] binevoitor, ~oare [At: SADOVEANU, N. F. 185 / Pl: ~i, ~oare / E: binevoi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care are bunăvoință. 3 a (Pex) Amabil.
3. [DEXI] binevoitor, -oare adj. (despre oameni sau manifestări ale acestora) Care arată sau are bunăvoință. Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față (SADOV.). ◊ (subst.) Compuse o anonimă către Neagu din partea unei binevoitoare (BART). ♦ Ext. Care este amabil, prietenos. • sil. -vo-i-. pl. -ori, -oare. /binevoi+ -tor.
4. [CADE] BINEVOITOR, -TOARE adj. și sm. f. Care are bunăvoință, care se milostivește [bine + voitor].
5. [DEX '98] BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință; amiabil. ♦ P. ext. Amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.
6. [DLRLC] BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj. (Despre oameni, p. ext. despre manifestările lor) Care arată bunăvoință, care are bunăvoință, plin de bunăvoință față de cineva. Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față. SADOVEANU, N. F. 185. ◊ (Substantivat) Compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241. Nu știu cum să-i mulțumesc binevoitorului meu critic. CARAGIALE, O. III 25. – Pronunțat: -vo-i-.
7. [DLRM] BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință față de cineva. – Din binevoi + suf. -tor.
8. [Șăineanu, ed. VI] binevoitor a. voitor de bine, care are bunăvoință.
9. [Scriban] binevoitór, -oáre adj. Care-ți vrea bine, voitor de bine, care arată bunăvoință. Concurs binevoitor, gratuit. – Adv. Cu bunăvoință. – Și bine-voitor.
10. [DOOM 3] binevoitor (desp. -vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitori; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoare
11. [DOOM 2] binevoitor (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitori; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL