1. [DEX '09] BINEFACERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).
2. [MDA2] binefacere sf [At: NEGRUZZI S. I, 313 / V: (înv) bunăf~ / Pl: ~ri / E: bine + facere (după lat benefacere)] (Șfg) Ajutor (dat cuiva) Si: (înv) binefaptă.
3. [DEXI] binefacere s.f. 1 Faptă bună, ajutor dat cuiva. Nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atîtea binefaceri ce primise de la dînsul (CR.). ◊ Societate de binefacere = asociație care are ca scop ajutorarea celor aflați în nevoie. 2 Deprindere de a face bine. Binefacerea trebuie să fie virtutea bogatului. 3 Fig. Folos, avantaj. Binefacerile păcii. • pl. -i. /bine + facere, după lat. bĕnĕfacĕre.
4. [CADE] BINEFACERE sf. 1 Faptă bună ¶ 2 Obiceiul de a face altora bine ¶ 3 Influență fericită, folos: binefacerile păcii [bine + facere].
5. [DEX '98] BINEFACERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).
6. [DLRLC] BINEFACERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, bine făcut cuiva, ajutor dat cuiva. Nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atitea binefaceri ce primise de la dînsul. CREANGĂ, P. 179. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Folos, avantaj. Binefacerile păcii. Binefacerile științei.
7. [DLRM] BINEFACERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. – Din bine1 + facere (după lat. benefacere).
8. [Șăineanu, ed. VI] binefacere f. 1. binele sau serviciul făcut cuiva; 2. deprinderea de a face bine: binefacerea trebue să fie virtutea bogatului; societate de binefacere, menită a veni într’ajutor săracilor; 3. fig. foloase: binefacerile păcii.
9. [Scriban] *binefácere f. (după lat. beneficentia și fr. bienfaisance). Bine, ajutor, îndatorire: societate de binefacere, binefacerea trebuie să fie virtutea bogatuluĭ. Fig. Folos: binefacerile păciĭ.
10. [MDA2] bineface vi [At: COD. VOR. 149 / Pzi: binefac / E: bine + face] (Înv) A face bine.
11. [DEXI] bineface vb. I. intr. (înv.) A face bine. • prez.ind. binefac. /bine + face.
12. [DOOM 3] binefacere s. f., g.-d. art. binefacerii; pl. binefaceri
13. [DOOM 2] binefacere s. f., g.-d. art. binefacerii; pl. binefaceri
14. [MDO] binefacere
15. [IVO-III] binefacere.
16. [DER] bineface (-c, ăcut), – vb. (Înv.) A face binele. De la bine și face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supraviețuiește în der., și a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefăcător, adj. (care folosește, care face bine); binefacere, s. f. (faptă bună; ajutor dat cuiva).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL