1. [MDA2] bineface vi [At: COD. VOR. 149 / Pzi: binefac / E: bine + face] (Înv) A face bine.
2. [DEXI] bineface vb. I. intr. (înv.) A face bine. • prez.ind. binefac. /bine + face.
3. [DER] bineface (-c, ăcut), – vb. (Înv.) A face binele. De la bine și face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supraviețuiește în der., și a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefăcător, adj. (care folosește, care face bine); binefacere, s. f. (faptă bună; ajutor dat cuiva).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL