[DTM] bicinium (cuv. lat.), compoziție la două voci (2), vocală sau instrumentală, cultivată în sec. 15-16 mai ales în Germania și în Flandra. O cunoscută colecție a fost alcătuită de Gr. Rhau (Rhaw): Bicinia Gallica, Latina, Germanica (Wittenberg 1545); la Nürberg apare în 1549 o altă colecție, intitulată cu un termen gr. latinizat: Diphona amoene et florida de Gr. Rotenbucher. ♦ În sec. 17 b. desemnează o compoziție instr. la două voci, pentru două insr. melodice, dar și pentru orgă, care mai târziu va deveni sin. cu duo*; din punct de vedere al țesăturii polif. b. poate însemna și o structură determinată bi-vocală, sens în care a fost reactualizată în sec. 20, fie pe linie componistică (E. Pepping a scris în 1955 trei vol. de b. vocale), fie pe linie analitică (S. Toduță). ♦ Prin analogie, compozițiile pentru trei voci erau desemnate uneori prin titlul de tricinium (ex. Tricinia Latina, Germanica, Brabantica et Gallica, de același Rhau, Wittenberg, 1542).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL