1. [MDA2] bichiș sn vz dichis
2. [Șăineanu, ed. VI] Bichiș n. numit de Unguri Békes, comitat în Ungaria: 386.000 loc., în majoritate români, cu cap. Gyula.
3. [DEX '09] DICHIS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (de mică importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv).
4. [MDA2] dechis sn vz dichis
5. [MDA2] deschis1 sn vz dichis
6. [MDA2] dichis1 sn [At: PRAV. 309 / V: (îvp) dec~, (înv) digh~, (reg) desc~, bi~ / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: drr dichisi] (Îvp) 1 (Mpl) Obiect mărunt, instrument, unealtă sau accesoriu care este necesar completării unui ansamblu și ajută la bunul mers al acestuia. 2-3 (Îljv) Cu ~ (sau cu tot ~ul) (Care este) prevăzut cu toate cele necesare. 4-5 (Îal) (Care este) așa cum trebuie. 6-7 (Îal) (Care este) așa cum se cuvine. 8-9 (Îal) Cu grijă. 10-11 (Îal) Ordonat. 12 (Fig) Bună orânduială. 13 (Îe) A fi cu tot ~ul Se spune despre un om viclean. 14 (Fig) Bună desfășurare. 15 Podoabă. 16 Garnitură. 17 Ornament.
7. [MDA2] dichis2, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~iși, ~e / E: ns cf dichisi] (Îvr; d. oameni) Care este bine dispus Si: vesel.
8. [MDA2] dighis sn vz dichis1
9. [CADE] ❍BICHIS (pl. -isuri) sn. Mold. (ȘEZ.) = DICHIS.
10. [CADE] DICHIS (pl. -isuri, ‡ -ise) sn. 1 † Unealtă: cu ce ~ l-au lovît de l-au omorît (PRV.-MB.) ¶ 2 Lucru de-al casei, mobilă, sculă: ceva țoale ori vre-un ~ în casa lui, tufă! (ISP.) ¶ 3 Tot ce e de trebuință: porunci să aducă tînărului dulceață, cafea, tutun, cu tot ~ul cuvenit (D.-ZAMF.); ajunse fruntaș al satului, cu vitișoare, cu pluguleț și cu toate ~urile unui om cu parte lăsată de la Dumnezeu (ISP.) ¶ 4 Bună rîndueală, rost: casele erau deretecate cu tot ~ul (CAR.) ¶ 5 pl. Găteli femeiești [probabil sbst. verb. din dichisi].
11. [DEX '98] DICHIS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (lipsite de importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv).
12. [DLRLC] DICHIS, dichisuri, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Obiecte mărunte, piese, accesorii (uneori lipsite de importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. Nu mă pricep la mașinile lor... nu știu toate dichisurile cum vin. CAMIL PETRESCU, U. N. 62. Avea un miros plăcut de pelin și de iarbă-mare, dichisuri de ale coanii Frosi, presărate în fundul lăzii cu rufe. BASSARABESCU, V. 45. ◊ Fig. Cheful cu toate dichisurile ce i le dădea vinul vechi și negru... începea din minutul acela. HOGAȘ, DR. II 107. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare (reprezentînd uneori accesorii neesențiale), fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. Colaci, străchini, linguri de lemn, năstrape și un fedeleș cu vin de mere stau cu dichis pe masă. GALACTION, O. I 672. La vreo cîteva zile, casele erau și dereticate cu tot dichisul. CARAGIALE, O. III 29. ◊ Fig. Știa atîtea istorii și el le spunea cu dichisul lor. VLAHUȚĂ, O. AL. II 69. 2. Obiect de uz casnic, lucru de-al casei (mobilier etc.). Ceva țoale ori vrun dichis în casa lui, tufă! ISPIRESCU, L. 207. 3. Podoabă, găteală, ornament. Avea un «vino-ncoace» căruia nu era chip să te împotrivești și dichisurile toate și tabieturile și ocheadele. M. I. CARAGIALE, C. 120.
13. [Șăineanu, ed. VI] dichis n. 1. bună rândueală, rost: dichisul casei; 2. pl. cele trebuincioase, scule: unelte și dichisuri pentru muncă și pentru casă ISP.; 3. pl. găteli femeiești; 4. dresuri, mirodenii de bucate. [Abstras din dichisì].
14. [Scriban] dichís n., pl. urĭ și e (d. dichisesc). Vechĭ. Unealtă. Azĭ. Orînduĭală, rost, tot ce trebuĭe: ne-a dat dulceață, cafea și țigări cu tot dichisu. Artă, meșteșug, pricepere: a lucra cu dichis. Pl. Obiecte, unelte: zidaru cu dichisurile luĭ. Accesoriĭ, anexe, dependențe, heĭurĭ: casa cu dichisurile eĭ (șopronu, becĭu, garaju), calu cu dichisurile luĭ (șaŭa ș.a.).
15. [DOOM 3] dichis (pop., fam.) s. n., pl. dichisuri
16. [DOOM 2] dichis (pop., fam.) s. n., pl. dichisuri
17. [IVO-III] dichis, -suri.
18. [DE] BICHIȘ, com. în jud. Mureș; 1.078 loc. (1991). Castel (sec. 18) în satul Ozd.
19. [DAR] dichis, dichisuri, s.n. (pop. și fam.) 1. găteală, ornament, podoabă. 2. (la pl.) obiecte mărunte, piese, accesorii lipsite de importanță. 3. bună rânduială, rost. 4. mirodenii.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL