1. [MDA2] beregăți v [At: DA / Pzi: ~țesc / E: beregată + -i] A beregătui.
2. [DEX '09] BEREGATĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. sb. berikat.
3. [MDA2] belegată sf vz beregată
4. [MDA2] berăgată sf vz beregată
5. [MDA2] beregată sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) bele-, -răg-, -gău, -ghea-, ~guș, -rig-, birighia-, gher(e)beată, verig- / Pl: ~te, (Mol) -găți / E: ns cf srb berikat] (Pop) 1 Laringe Si: înghițitoare, gâtiță. 2 Parte a gâtului unde se află laringele. 3 Gât. 4 (Îe) A avea ~ ta curcanului A înghiți repede și nemestecat.
6. [MDA2] beregău sn vz beregată
7. [MDA2] beregheată sf vz beregată
8. [MDA2] bereguș s vz beregată
9. [MDA2] berigată sf vz beregată
10. [MDA2] gărigată[1] sf vz beregată
11. [MDA2] verigată sf vz beregată
12. [DEXI] beregată s.f. (pop.) 1 Laringe; ext. gîtlej. ◊ expr. A avea beregata curcanului = a înghiți repede și pe nemestecate. 2 Parte a gîtului unde se află laringele. 3 Gît. ◊ Nodul beregatei v. nod. ◊ expr. A tăia beregata cuiva = a ucide pe cineva tăindu-i gîtul. A-și spăla beregata v. spăla. • pl. -e. /probabil cuv. autoh.
13. [CADE] BEREGATĂ ‼ BERIGATĂ (pl. -ate, ‼ Mold. -ăți) sf. 🫀 Gîtlej, trahee: răsturnă clondirul pe beregată (DLVR.) [comp srb. berikat, beriketa].
14. [DEX '98] BEREGATĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. scr. berikat.
15. [DLRLC] BEREGATĂ, beregate, s. f. (La animale, popular și Ia oameni) Laringe, înghițitoare; p. ext. toată partea gîtului în care se află laringele; gîtlej. Schimba glasul, ca și cum ar fi avut în beregata cu omușor cît oul de gîscă, mai multe voci. PAS, L. I 73. Cocoșii s-auzeau peste tot satul, cîntind să-și rupă beregata. DELAVRANCEA, S. 51. Făt-Frumos... îi vîrî [balaurului] paloșul în gît pjnă în beregată. POPESCU, B. II 23. Simte cum degetele-i pătrund în mușchii grumazului strivindu-i, afundînd beregata, sfărîmînd încheietura cerbicii. CARAGIALE, O. I 361. Cu paloș s-apropia Să-i taie beregata. TEODORESCU, P. P. 565. ◊ Expr. A lua (pe cineva) de beregată = a trage (pe cineva) la răspundere. – Pl. și: beregăți (CAMILAR, N. I 180).
16. [DLRM] BEREGATĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe, înghițitoare; p. ext. partea gîtului în care se află laringele; gîtlej. – Comp. sb. berikat.
17. [Șăineanu, ed. VI] beregată f. gâtlej (de om sau de pasăre): beregata curcanului. [Origină necunoscută].
18. [Scriban] beregátă f., pl. (vest) ate și (est) ățĭ (la Cdr. „cp. cu sîrb. berikat”). Gîtlej, traheie: l-a apucat de beregată și l-a gîtuit. – În Serbia ghiribițe, f. pl.
19. [Scriban] beregățésc v. tr. Fam. Rup beregata, gîtuĭ.
20. [DOOM 3] beregată (pop.) s. f., g.-d. art. beregatei; pl. beregate
21. [DOOM 2] beregată (pop.) s. f., g.-d. art. beregatei; pl. beregate
22. [MDO] beregată, pl. beregate
23. [IVO-III] beregată, -te.
24. [DER] beregată (-ăți), s. f. – 1. Mărul lui Adam. – 2. Gît, gîtlej. – Istr. biricuată. Lat. *verucata, de la veruca, datorită aspectului mărului lui Adam, cf. sp. nuez (Pușcariu, Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în Banat, Olt. și Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din rom. Nu pare posibilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL