1. [DEX '09] BECHER, becheri, s. m. (Fam.) Burlac, holtei1. – Din tc. bekâr.
2. [MDA2] becher2 sm vz bicher
3. [MDA2] becher1 sm [At: (a. 1823) IORGA, S. D. XII, 180 / Pl: ~i / E: tc bekâr] 1 (Fam) Burlac. 2 (Fig; reg) Ticălos.
4. [DEXI] becher s.m. (fam.) Burlac. Cum becher? – Adică necăsătorit (CAR.). • pl -i. /<tc. bekâr.
5. [CADE] ❍BECHER2, BICHER sm. Băn. Trans. 1 Cel ce se ține numai de petreceri și ștrengării ¶ 2 🐑 Ciobanul care se ridică a fi ortac cu stăpînul, căci are și el 100-200 de oi și ciobanii săi (VIC.) [ung. betyár].
6. [CADE] BECHER1 sm. 1 Om neînsurat, celibatar, holteiu, burlac, flăcău: să fii ~, tot aș mai pricepe, dar om însurat...? (BR.-VN.) ¶ 2 Cal de poștă spetit (COST.); cal ce cade de oboseală (POL.) [tc. bekiar].
7. [DLRLC] BECHER, becheri, s. m. (Familiar) Bărbat neînsurat; celibatar, burlac, holtei. Cum becher? – Adică necăsătorit. CARAGIALE, O. I 177. Cîți becheri zgîrciți nu vor fi lingușit slugărește pe bătrînul monah. ODOBESCU, S. A. 273.
8. [DLRM] BECHER, becheri, s. m. (Fam.) Burlac. – Tc. bekîr.
9. [Șăineanu, ed. VI] becher a. și m. 1. flăcău, neînsurat; 2. cal de poștă spetit. [Turc. BEKIAR, lit. fără ocupațiune (cf. burlac)].
10. [Scriban] bechér adj. m. și s. (turk. bekiar, celibatar, d. pers. bikiar, fără ocupațiune). Sud. Holteĭ, burlac.
11. [MDA2] bicher sm [At: HODOȘ, P. P. 176 / V: bec- / Pl: ~i / E: mg betyár] 1 (Trs; Ban) Om ștrengar și chefliu. 2 (Reg) Cioban ajuns asociat al stăpânului.
12. [DEXI] bicher s.m. (reg.) Om care se ține numai de petreceri, de chefuri și de ștrengării. Toți bicherii te sărută (POP.). • pl. -i. /<magh. betyár „șmecher”, „ștrengar”.
13. [CADE] ❍BICHER 👉 BECHER.
14. [DOOM 3] becher (burlac) (reg.) s. m., pl. becheri
15. [DOOM 2] becher (înv.) s. m., pl. becheri
16. [DER] becher (becheri), s. m. – Burlac, holtei. – Mr., megl. bichiar. Tc. bekar (Roesler 589; Șeineanu, II, 42; Lokotsch 284; Ronzevalle 50); cf. ngr. μπεϰιάρης, alb. betsar, bg. bekjar. – Der. becherie, s. f. (burlăcie). Cf. bicher.
17. [DER] bicher (bicheri), s. m. – (Trans.) Pramatie, chefliu. Mag. betyár „flăcău de la țară; petrecăreț” (DAR). Pare a fi cuvînt din aceeași rădăcină primitivă ca și becher. – Der. bicheresc, adj. (chefliu); bicheri, vb. (Trans., a chefui; Mold., a trudi).
18. [Onomastic] BECHER subst. holtei < tc. bek’ar. 1. Becher/iul (Ard; Sd XXII); -eie, olt. (T-Jiu). 2. Bicheru Ienache, 1831 (Acte Sc). Pentru ambele forme, cf. var. ard. bicher „scandalagiu, tîlhar” < magh, betyár „hoț, hoinar”, cuvînt înrudit cu cel turcesc (com. Al. Cristurean).
19. [DAR] bicher, bicheri, s.m. (reg.) 1. om petrecăreț, chefliu, ștrengar. 2. cioban înstărit, asociat cu stăpânul.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL