1. [MDA2] bărătat1 sn [At: MDA ms / V: -răit- / Pl: ~uri / E: bărăta] 1 (Mun) Ocărâre. 2 (Mun) Certare. 3 (Vidin-Timoc) Văitare. 4 (Olt) Predestinare.
2. [MDA2] bărătat2, ~ă a [At: H V, 147 / V: -răit- / Pl: ~ați, ~e / E: bărăta] 1 (Mun) Ocărât2. 2 (Mun) Certat2. 3 (Vidin-Timoc) Văitat2. 4 (Olt) Predestinat2.
3. [MDA2] bărăita v vz bărăta
4. [MDA2] bărăitat1 sn vz bărătat1
5. [MDA2] bărăitat2, ~ă a vz bărătat2
6. [MDA2] bărăta [At: HEM 3247 / V: -răita, bătr-[1] / Pzi: ~tesc[2] / E: nct] 1 vi (Mun) A ocărî. 2 vt (Mun) A certa. 3 vr (Vidin-Timoc) A se văita. 4 vt (Olt) A predestina.
7. [CADE] ❍BĂRĂTA (-tez), BĂRĂTĂI (-ăesc), **BĂRĂȚI (-ățesc) I. vb. intr. A striga în gura mare: Și Neculcea că venea Chiuind și bărătînd, Din buzdugan asvîrlind (TOC.). II. vb. tr. A ocărî, a certa, a blestema: El pe slugi le bărățea Și din gur’ așa grăia (BUR.).
8. [CADE] **BĂRĂȚI 👉 BĂRĂTA.
9. [Scriban] bărăĭtéz V. bărătez.
10. [DAR] bărăta vb. I (reg.) a mustra, a critica, o ocărî.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL