1. [DEX '09] BĂLĂCI, bălăcesc, vb. IV. Refl. și intranz. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări (1), bleotocări (1). – Din bg. balakam.
2. [MDA2] balâc sm [At: HEM 2376 / Pl: ~lici / E: tc (calcan) balyk, rs баликь] 1 (Reg) Calcan1 (Scophtalmus maeoticus). 2-3 Spinare de nisetra sau de morun conservată în sare și uscată la aer Cf batog. 3 Preparat alimentar obținut din balâc (2).
3. [MDA2] bălaci sm [At: PAMFILE, DUȘM. 299 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Pescar.
4. [MDA2] bălăci [At: ODOBESCU, S. III, 157 / Pzi: -cesc / E: bg балакам] 1 vr A se zbengui în apă (la scăldat) Si: (rar) a se bălăcări2. 2 vt A tulbura apa (sau alt lichid) cu mâinile. 3-4 vtr A(-și) muia mâinile într-un lichid, într-o mocirlă, murdărindu-se. 5-6 vtr (Fig) A se tăvăli (în mizerie).
5. [DEXI] bălăci vb. IV. refl., intr. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); (pop.; fam.) a (se) bălăcări. ◆ Ext. (despre porci; refl.) A se tăvăli prin noroi. • prez. ind. -cesc. /<bg. балаци.
6. [CADE] BALÎC sm. 🐟 = CALCAN [tc. balyk].
7. [CADE] BĂLĂCI (-ăcesc) vb. intr. A se juca, a se tăvăli, a călca în apă murdară, în mocirlă, în noroiu, etc.: vara... se duc de bălăcesc cîte trei ceasuri la gîrlă (BR.-VN.); bălăcind ca vai de dînsul pe ploaie și pe sloată într’o luncă noroioasă (ODOB.); ‼ vb. tr.: își bălăcește condeiul în toate (VLAH.) [bg. balakami].
8. [DLRLC] BĂLĂCI, bălăcesc, vb. IV. Refl. și (mai rar) intranz. A se mișca în apă producînd un plescăit; a se scălda în apă (murdară) puțin adîncă; a se tăvăli. Cînd apele intrau din nou în albia veche, ei, în grădină, încă se bălăceau în mîl. GALAN, Z. R. 45. Mai la larg se bălăceau gîștele și rațele. PAS, L. I 69. Copii desculți și numai în cămăși groase... bălăceau prin șuvițele de apă. DELAVRANCEA, T. 204. Se dusese la eleșteul din apropiere și, după ce bălăcise în mocirlă, prinsese două broscuțe. CARAGIALE, S. 46. Parcă văd colo pe un biet vînător, bondoc și pîntecos, bălăcind ca vai de dînsul, pe ploaie și pe sloată, într-o luncă noroioasă. ODOBESCU, S. III 157. Fig. O, vînturători de fraze, scripcari sarbezi și smintiți, Nu vedeți în ce mocirlă de prostii vă bălăciți? VLAHUȚĂ, P. 86. ◊ Tranz. Cum de v-ați furișat în parc și ați ajuns la iaz și ce gînd v-a venit... să vă bălăciți picioarele în el. PAS, Z. I 48. Fig. [Acest ziarist] își bălăcește condeiul în toate. VLAHUȚĂ, la TDRG.
9. [DLRM] BĂLĂCI, bălăcesc, vb. IV. Refl., intranz. și tranz. (Adesea fig.) A (se) mișca, a (se) scălda în apă producînd un plescăit. – Bg. balakam.
10. [Șăineanu, ed. VI] balâc n. conservă de nisetru. [Turc. BALYK, pește].
11. [Șăineanu, ed. VI] bălăcì v. a se tăvăli în noroiu, a umbla cu mâinile sau cu ciocul în apă murdară. [Bulg. BALAKAM].
12. [Scriban] balîc m. (din turc. kalkan-balyghy, kalkan-balyk, adică „pește ca un scut”). Sud. Calcan. S.n., pl. urĭ (d. rus. balýk). Batog de nisetru.
13. [Scriban] bălăcésc (mă) v. refl. (bg. balákam, mă bălăcesc; rus. balákatĭ, a flecări. Rudă cu balamut). Mă lincĭuresc, mă joc în apă (ca gîștele, ca copiiĭ). – Și mă bălăcăresc. (Cp. cu clătăresc).
14. [DOOM 3] balâc2 (calcan) (înv.) s. m., pl. balâci
15. [DOOM 3] bălăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcesc, 3 sg. bălăcește, imperf. 1 bălăceam; conj. prez. 1 sg. să bălăcesc, 3 să bălăcească
16. [DOOM 2] balâc1 (pește) (reg.) s. m., pl. balâci
17. [DOOM 2] bălăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcesc, imperf. 3 sg. bălăcea; conj. prez. 3 să bălăcească
18. [DER] balîc (balîci), s. m. – Calcan (Rhombus maximus). Tc. (kalkan) balik (DAR). – Var. balîc, s. n. (conservă sărată de sturion), coincide cu rus. balyk. -Der. balîcdiș, s. n. (fanon de balenă, înv.) din tc. balik diși „dinte de pește” (Hasdeu 2376; DAR), introdus în sec. XVIII, ieșit din uz.
19. [DER] bălăci (-cesc, -it), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); coincide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat sin rom. (după Cihac și DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi și uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s. f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s. f. (bălăceală).
20. [DE] BALACI, com. în jud. Teleorman, pe rîul Burdea; 2.778 loc. (1991). Biserică (sec. 17). Stație de c. f.
21. [DE] BALACI, Alexandru (1916-2002, sat Aurora, jud. Mehedinți), italienist român. M. coresp. al Acad. (1965), prof. univ. la București. Monografii dedicate scriitorilor italieni clasici („Dante”, „Petrarca”, „Boccaccio”), eseuri dominate de biografism, analize și studii comparatiste („Studii italiene”). Traduceri.
22. [DE] BALÎC (< tc.) s. n. Preparat alimentar obținut prin sărarea cărnii de nisetru sau de morun.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL