1. [DEX '09] VAGABOND, -OANDĂ, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [Adj., s. f. și: vagabondă] – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.
2. [MDA2] vagabond, ~ă [At: INSTRUCȚII, 8/17 / V: (înv) ~bund a, sm, (forme corupte) baga~ a, sm, bagabont sm, ~bont sm, ~boandă sf, / Pzi: ~nzi, ~e / E: lat vagabundus, -a, -um, fr vagabond, it vagabondo] 1-2 smf, a (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fără scop, fără țintă Si: hoinar (3-4), pribeag, (reg) vandralău (1), vandraș (1), vandră (1), vandroc (1), vandrocaș (1). 3-4 smf, a (Persoană) care nu are domiciliu fix, ocupație stabilă sau venituri și care trăiește din expediente Si: (reg) vandralău (2), vandraș (2), vandră (2), vandroc (2), vandrocaș (2). 5-6 smf, a (Prt) (Om) lipsit de ocupații serioase, care își petrece o bună parte a timpului în căutare de distracții și aventuri Si: (reg) vandralău (3), vandraș (3), vandră (3), vandroc (3), vandrocaș (3) Vz aventurier, derbedeu, golan, haimana, nemernic, pribeag, (reg) pușlalău, ștrengar, pierde-vară, vântură-țară. 7-9 a Caracteristic vagabondului (1, 3, 5). 10 a (Fig; d. imaginație, inspirație) Instabil. 11 a (Mai ales d. câini) Care rătăcește în căutarea hranei (și care este fără stăpân).
3. [DEXI] vagabond, -ă s.m, s.f, adj. 1 s.m, s.f, adj. (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fară scop, fară țintă; (persoană) care nu are domiciliu, ocupație stabilă, mijloace de existență (și care trăiește din expediente); (reg.) vandră, vandroc. ♦ (adj) Care este caracteristic unei persoane care vagabondează. A avut o copilărie vagabondă. ♦ Fig. (adj.; despre inspirație, imaginație etc.) Care este nestatornic, schimbător. Poetul a dovedit o imaginație vagabondă. ♦ (Om) de nimic, fără căpătîi. Și-a exprimat nepăsarea față de vagabonzii din clasă. 2 s.m., s.f. Persoană care rătăcește umblînd în căutare de distracții, de aventuri etc.; persoană nestatornică, inconstantă. Era un vagabond simpatic, mereu în căutare de noi cuceriri. 3 adj. (despre animale domestice, mai ales despre cîini) Care nu are stăpîn, rătăcind în căutarea hranei. • pl. -zi, -de. și (pop.) vagabont s.m., vagaboandă s.f, (forme corupte) bagabond, -ă adj., s.m., bagabont s.m. /<fr. vagabond, it. vagabondo, lat. vagabundus, -a, -um <vagari „a rătăci”.
4. [DEX '98] VAGABOND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.
5. [DLRLC] VAGABOND, -Ă, vagabonzi, -de, adj. Care rătăcește pe drumuri fără nici un rost, care hoinărește fără țintă, fără ocupație și fără domiciliu fix, care nu are nici un căpătîi. Îl alungă, ca pe un om fără căpătîi și vagabond. NEGRUZZI, S. III 198. ◊ Fig. [Cățelul] cu ochii străbătători, cu coada agitată, număra, jos în strada amurgită și umedă, pe frații vagabonzi. GALACTION, O. I 303. Vedeai cum iesă singur și flămînd Un cîine vagabond, adulmecînd. D. BOTEZ, F. S. 56. Un fluture trecea prin aer ca o floare vagabondă. C. PETRESCU, C. V. 304. ♦ (Substantivat, m.) Om de nimic, haimana, derbedeu; pierde-vară. Cum o să spuie el că domnul Cazangiu e hoț sau vagabond. PAS, Z. I 154. Avea milă mai mult de un om de familie bună, scăpătat, decît de un vagabond nemîncat. CĂLINESCU, E. O. II 139. Compatriotul nostru, înțeleptul Logaridis, a studiat situația acestui vagabond. BART, E. 286. – Variantă: (învechit) vagabund, -ă (GHICA, A. 614) adj.
6. [DN] VAGABOND, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătîi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci].
7. [MDN '00] VAGABOND, -Ă adj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)
8. [Șăineanu, ed. VI] vagabond a. 1. care rătăcește încoace și încolo; 2. fig. dezordonat, neînfrânat: imaginațiune vagabondă. ║ m. om fără domiciliu, fără mijloace de traiu.
9. [Scriban] *vagabónd, -ă adj. și s. (fr. vagabond, d. lat. vagabundus, care vine d. vagari, a rătăci. V. vag). Defav. Haĭmana, om fără domiciliŭ: un pungaș vagabond, un vagabond. – Vulg. bagabont. V. nomad.
10. [MDA2] bagabont sm vz vagabond
11. [MDA2] vagabont sm vz vagabond
12. [DEXI] vagabont s.m. v. vagabond.
13. [DOOM 3] vagabond adj. m., s. m., pl. vagabonzi; adj. f., s. f. vagaboandă, pl. vagaboande
14. [DOOM 2] vagabond adj. m., s. m., pl. vagabonzi; adj. f., s. f. vagaboandă, pl. vagaboande
15. [Argou] VAGABOND bagabei, boschetar, chiștocar, ecologist, fomist, goldan, marțafoi, plimbăreț, tomberonist, ulițar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL