1. [DEX '09] AVÂNT, avânturi, s. n. 1. Vioiciune, energie, forță în mișcări. ◊ Loc. vb. A-și lua avânt = a se avânta. 2. Însuflețire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).
2. [MDA2] avânt sn [At: ALECSANDRI, P. III, 73 / Pl: ~uri / E: drr avânta] 1 Vioiciune. 2 Energie. 3 Forță în mișcări. 4-7 (Îe) A-și lua ~ A se avânta (6-9). 8 (Îae) A-și lua elan. 9 (Îvr; îe) A-și da ~ A se lansa. 10 Însuflețire. 11 Elan. 12 Entuziasm. 13 Dezvoltare rapidă într-un domeniu Si: progres. 14 (Îe) A lua ~ A crește repede. 15 (Îae) A se dezvolta. 16 (Îe) A-i tăia cuiva -ul A-i opri cuiva mișcarea plină de elan. 17 (Îae) A-i opri cuiva tendința spre progres. 18 (Îae) A-i tăia cuiva entuziasmul pentru ceva.
3. [Șăineanu, ed. VI] avânt n. 1. mișcare spre a se repezi; 2. fig. mișcare pasionată: avânturi de mari fapte, dorinți de nemurire AL.
4. [DEX '09] AVÂNTA, avânt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. ♦ A insufla avânt. – A3 + vânt.
5. [MDA2] avânta [At: ALECSANDRI, P. III, 99 / Pzi: avânt / E: a3 + vânt] 1 vtf (Îrg) A învârti un obiect repede prin aer spre a-l putea arunca mai departe sau a putea lovi mai puternic. 2 vt (Înv) A împinge ceva sau pe cineva înainte, repede și cu putere Cf a îmbrânci. 3 vt (Înv; fig) A face pe cineva să se repeadă spre ceva. 4 vt (Înv; fig) A trezi cuiva elanul de a porni spre ceva sau de a începe ceva. 5 vt (Îvr) A însufleți pe cineva. 6 vr A se repezi brusc spre... Si: (Trs) azvânta2 (1). 7 vr A face o mișcare rapidă spre a atinge un anumit scop Si: (Trs) azvânta2 (2). 8 vr A se repezi asupra cuiva Si: (Trs) azvânta2 (3). 9 vr A-și lua zborul Si: (Trs) azvânta2. 10 vr A se mișca foarte repede Si: (Trs) azvânta2 (5). 11 vr (Fam) A cuteza prea mult Si: (Trs) azvânta2 (6). 12 vr (Fig) A-și deschide drum cu îndrăzneală Si: (Trs) azvânta2 (7). 13 vr (Fig) A fi îndrăzneț. 14 vr (Fig) A fi entuziast. 15 vr (Fig) A se dezvolta rapid. 16 vr (Fig) A progresa foarte mult. 17 vr (Fig) A crește foarte repede.
6. [CADE] AVÎNT (pl. -turi) sn. 1 Mișcare repede pe care o face cineva pentru a ajunge într’un loc, pentru a sări ¶ 2 Fig. Pornire a sufletului de a se înălța spre lucruri superioare, însuflețire: nimic nu-mi mai amintea căldura, ~ul și tinerețea gîndurilor mele de altădată (I.-GH.) ¶ 3 🥇 AVÎNTUL ȚĂRII, medalie înființată prin decretul din 7 noemvrie 1918, care s’a conferit tuturor militarilor și asimilaților de ori-ce grad ce au luat parte în campania anului 1913 (👉 278) [avînta].
7. [CADE] AVÎNTA (avînt) I. vb. tr. A prinde pe cineva sau ceva cu o mișcare repede și a-l ridica în sus sau a-l lăsa să cadă: îl avîntă în sus și apoi îl izbește în pămînt (SB.). II. vb. refl. 1 A face o mișcare repede pentru a ajunge într’un loc, pentru a sări: s’avîntă trupele pe poduri De huruie a gol pămîntul (D.-ZAMF.) ¶ 2 Fig. A-și lua sborul, a se înălța cu gîndul, cu sufletul: dorul nostru se avîntă printre răstimpii trecutului (ODOB.).
8. [DEX '98] AVÂNTA, avânt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. ♦ A insufla avânt. – A3 + vânt.
9. [DLRLC] AVÎNT, avînturi, s. n. 1. Vioiciune, energie în mișcări. Intețindu-și puterea în avînt voinicesc, îi aduc sărbătorii lui Noiembrie șapte Chezășia izbînzii pentru cei ce muncesc! DEȘLIU, G. 48. Și de pe sul cu mult avînt Ies odele încet cu-ncetul. COȘBUC, P. I 86. ◊ Expr. A-și lua avînt = a se avînta. Păsările negre fîlfîiră pe capetele lor, pînă își luară avînt. GALACTION, O. I 287. 2. Însuflețire entuziastă, imbold puternic, elan care împinge la săvîrșirea unor fapte mărețe. Ai farmecul puternic ce-aprinde-n omenire Avîntul de mari fapte, dorinți de nemurire. ALECSANDRI, P. III 73. Fig. O, vin’ să-ți culci urechea alăturea de mine, S-auzi zvîcnind pămîntul de rodnice avînturi. TOMA, C. V. 82. 3. Dezvoltare însuflețită, progres mare. Anii puterii populare sînt anii de puternic avînt economic și cultural al forțelor creatoare ale poporului, atît timp ținute sub obroc de capitalism. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. ◊ Expr. A lua avînt = a crește, a se dezvolta. Industria grea a luat avînt în țara noastră.
10. [DLRLC] AVÎNTA, avînt, vb. I. 1. Refl. A se repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva), a-și lua avînt. Vă pe marea largă, Vis de flăcări, vasul cum s-avîntă Peste valuri negre, să le spargă, Pentru mult visata pace sfîntă. BENIUC, V. 42. Și azi el se avîntă pe calul său arab. EMINESCU, O. I 97. Cerbul, în fuga sa minunată, se avîntă ca în zbor d-asupra rovinilor. ODOBESCU, S. III 136. ◊ Fig. O! Viață! Sufletul ce se avîntă Cîntă. MACEDONSKI, O. I 158. Iar sufletu-mi, în zboru-i, S-avîntă fericit. ALECSANDRI, P. III 99. ◊ Tranz. fact. Cu ce scop oare, cu ce hotărîre își părăsise el pustia casă părintească...? Însuși el nu putea ști; dar o răsăritură a inimii îl avînta-se spre locul unde ochii săi puteau să zărească pe zîna înflăcăratelor sale visări. ODOBESCU, S. I 120. ♦ A-și deschide drum cu îndrăzneală, biruind piedici. Mă-sa l-a trimis în sat. Vezi de-aceea-i încruntat Și s-avîntă și se crede Că-i bărbat. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Nu poți opri pămîntul să rotească, Nici soarele din marșul lui fierbinte, Nici fluierul să cînte, nici frunza să foșnească, Nici lumea să se-avînte de-a pururi înainte! DEȘLIU, G. 56. 2. Tranz. A împinge (pe cineva sau ceva) cu energie înainte. Radu... săltă iute-n luntre; apoi, îmbrîncind tare țărmul cu vîsla, cîteva voinicești lovituri de lopată avîntară micul vas departe de coastă. ODOBESCU, S. I 141. ◊ A imprima (cuiva sau unui lucru) o mișcare violentă. Și-a avîntn.t pușca în spate ș-a pornit șuierînd printre dinți. AGÎRBICEANU, S. P. 15. Și scoate-o măciucă groasă... Și-avîntînd-o într-o parte, Trage la ciocoi pe spate. MARIAN, S. 174. ◊ A insufla avînt, a însufleți. Și Herbor Lukasiewitz, viteaz cu părul sur, Se duce să avînte armata cea crăiască Și cu romînii aprigi în piept să se lovească. ALECSANDRI, P. III 223.
11. [DLRM] AVÎNT, avînturi, s. n. 1. Vioiciune, energie în mișcări. ◊ Expr. A-și lua avînt = a se pregăti pentru o săritură; a se avînta. 2. Însuflețire, elan. ◊ Expr. A-i tăia cuiva avîntul = a descuraja pe cineva. 3. Dezvoltare însuflețită, progres mare. ◊ Expr. A lua avînt = a se dezvolta rapid. – Postverbal al lui avînta.
12. [DLRM] AVÎNTA, avînt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. Cîteva voinicești lovituri de lopată avîntară micul vas departe de coastă (ODOBESCU). ♦ (Rar) A insufla avînt. – Din a3 + vînt.
13. [Șăineanu, ed. VI] avântà v. 1. a da avânt, a împinge cu putere: se duce s’avânte armata cea crăiască AL.; 2. a asvârli iute și departe; 3. a-și lua sborul, a se repezi: cu o mică ceată de voinici s’avântă BOL.
14. [Scriban] 1) avînt n., pl. urĭ (d. a avînta). Pornire, răpezire: avîntu uneĭ oștĭ. Fig. Pornire, dorință mare: avînturile inimiĭ.
15. [Scriban] 2) avînt și -éz, a -á v. tr. (d. vînt orĭ lat. adventare, deosebit de adventare, a sosi. V. zvînt). Răped, arunc: a avînta barca pe valurĭ. V. refl. Mă răped, mă arunc: a te avînta la luptă, în luptă.
16. [DOOM 3] avânt s. n., pl. avânturi
17. [DOOM 2] avânt s. n., pl. avânturi
18. [DOOM 3] avânta1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. avânt, 2 sg. avânți, 3 avântă; conj. prez. 1 sg. să avânt, 3 să avânte
19. [DOOM 3] +avânta2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă avânt, 2 sg. te avânți, 3 se avântă; conj. prez. 1 sg. să mă avânt, 3 să se avânte; imper. 2 sg. afirm. avântă-te, ger. avântându-mă
20. [DOOM 2] avânta (a ~) vb., ind. prez. 3 avântă
21. [DER] avînt (avînturi), s. n. – Pornire, elan, însuflețire. Din vînt, cu prep. adv. a-. Dacă această ipoteză nu este greșită, avînt trebuie să fi fost la început înțeles ca adv. (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, și nici în dialecte). Construcția ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simțit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formație probabil artificială și modernă, motivată de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. După DAR, avînt este formație postverbală de la avînta, și acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca).
22. [DERC] AVÂNT A da avânt = A impulsiona: El încercă să dea avânt producției agricole în sensul doctrinei fiziocratice. (LUCIAN BLAGA) A-i tăia cuiva avântul = A-i opri cuiva mișcarea plină de elan. A-i opri cuiva tendința spre progres. A-i tăia cuiva entuziasmul pentru ceva: Cei îndrăzneți și entuziaști te împing de la spate să continui ce ai început, ba chiar să extinzi și mai mult aria acțiunilor, în timp ce alții, conservatori din fire, îți pun bețe în roate și încearcă să-ți taie avântul cu predicții sumbre. (http://www.publika.md/) A lua avânt = A crește, a progresa repede: Științele specializate au luat, după Aristotel, un avânt mai mult în sens descriptiv, clasificator. (BLAGA) Mișcarea economică și politică va lua un avânt nepomenit, și „Națiunea română” va fi primul jurnal european în țară. (I. L. CARAGIALE) A-și da avânt (îvr.) = A se lansa: Dar ce nor alb departe-n drum s-arată? / Tot vine, crește, parcă vijelia / I-ar da avânt și i-ar spori tăria / Cum trece vâjâind ca o săgeată! (ȘT. O. IOSIF) A-și lua avânt = A se avânta, a-și lua elan: Păsările negre fâlfâiră pe capetele lor, până își luară avânt. (GALA GALACTION)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL