1. [DEX '09] AUGMENTARE s. f. Acțiunea de a augmenta. [Pr.: aug-] – V. augmenta.
2. [MDA2] augmentare sf [At: MAIORESCU, D. I, 81 / P: aug~ / Pl: ~tări / E: augmenta] (Ltm; frm) 1 Mărire. 2 Sporire a ceva, adăugând elemente noi Si: (rar) augmentat1, augmentație (2). 3 (Muz) Lărgire a valorii notelor în repetarea unei teme sau a unui motiv Si: augmentație (3).
3. [CADE] *AUGMENTARE, *AUGMENTAȚIUNE, *AUGMENTAȚIE sf. Faptul de a augmenta [fr.].
4. [DEX-S] AUGMENTARE s. f. Acțiunea de a augmenta. – V. augmenta.
5. [DN] AUGMENTARE s.f. Acțiunea de a augmenta; augmentație. ♦ (Muz.) Lărgire a valorii notelor în repetarea unei teme sau a unui motiv. [Pron. a-ug-. < augmenta].
6. [Șăineanu, ed. VI] augmentare f. lucrarea de a augmenta: creștere, sporire.
7. [DEX '09] AUGMENTA, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.
8. [MDA2] augmenta vt [At: DA / P: aug~ / Pzi: ~tez / E: lat augmentare, fr augmenter] (Ltm; frm) 1 A mări. 2 A spori ceva, adăugând elemente noi.
9. [CADE] *AUGMENTA (-tez) vb. tr. A mări, a spori, a adăuga la: a cerut să-i augmenteze salariul [fr. < lat.].
10. [DEX '98] AUGMENTA, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). – Din fr. augmenter, lat. augmentare.
11. [DN] AUGMENTA vb. I. tr. A mări, a crește, a spori. [Pron. a-ug-. / < fr. augmenter, cf. lat. augmentum < augere – a crește].
12. [MDN '00] AUGMENTA vb. tr. a mări, a spori. (< fr. augmenter, lat. augmentare)
13. [Șăineanu, ed. VI] augmentà v. a mări, a spori.
14. [Scriban] *augmentațiúne f. (lat. augmentátio, -ónis). Acțiunea de a augmenta. – Și -áție și -áre.
15. [Scriban] *augmentéz v. tr. (lat. augmentare). Măresc, sporesc: a augmenta o leafă.
16. [DOOM 3] augmenta (a ~) (desp. aug-) vb., ind. prez. 1 sg. augmentez, 3 augmentează; conj. prez. 1 sg. să augmentez, 3 să augmenteze
17. [DOOM 2] augmenta (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmentează
18. [DTM] augmentare (< lat. augmentation „mărire”), procedeu contrapunctic de modificare a aspectului unei linii melodice prin mărirea duratelor (1). Își găsește aplicare în special în formele polif. imitative: canonul* și fuga* – în aceasta din urmă, ca mijloc de transformare a temei* cu prilejul stretto*-ului. Creșterea duratelor se face în mod proporțional, păstrându-se fizionomia ritmică originară. În ritmul binar* duratele de obicei se dublează, iar în cel ternar* se triplează, arareori intervin proporții mai mari. A. poate fi combinată cu alte procedee contrapunctice ca de exemplu cu inversarea* desenului melodic. Prin a. se obține o subliniere a liniei melodice, care câștigă în relief și prestanță. Din acest motiv ea apare mai ales în părțile concluzive ale diverselor lucrări. Prezentă încă din perioada Ars antiqua*, a. a cunoscut o mare răspândire în arta polifoniștilor flamanzi (sec. 16 – v. neerlandeză, școală) și apoi muzica barocului*. Se întâlnește și mai târziu, la clasici și la romantici, la cei din urmă a. putând afecta și metrul (2). În creația contemporană este aplicată adeseori într-un mod liber, în scopul schimbării profilului ritmic inițial. Ant. diminuare*.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL