1. [MDA2] atribuit2, ~ă a [At: LET. III, 5 / Pl: ~iți, ~e / E: atribui] 1 Dat2 celui în drept. 2 Cerut2 de către cineva în virtutea unui drept. 3 (Pex) Considerat a fi proprietatea cuiva. 4 (Pex) Considerat2 a fi o calitate a cuiva. 5 Repartizat2 cuiva. 6 (D. un fapt) Considerat2 a fi rezultatul acțiunii cuiva. 7 (D. un fenomen) Considerat2 de către cineva a fi rezultatul propriei sale acțiuni. 8 Învinuit2. 9 (D. opere) Recunoscut2 ca fiind creat de cineva anume. 10 (D. opere) Autoatribuit2 de către un autor.
2. [MDA2] atribuit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: atribui] (Rar) 1-10 Atribuire (1-10).
3. [DEX '09] ATRIBUI, atribui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda; a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.
4. [MDA2] atribui [At: NEGRUZZI, S. I, 11 / Pzi: ~ribui și -esc / E: fr attribuer, lat attribuere] 1 vt A da (ceva cuiva) ca un bun ce i se cuvine Si: a acorda, a asigura, a conferi. 2 vr A se da drept proprietarul de drept a ceva Si: a-și aroga. 3 vt (Pex) A considera ceva ca proprietatea cuiva. 4 vt (Pex) A considera o calitate ca proprie cuiva. 5 vt A repartiza (ceva cuiva). 6 vt A pune o faptă pe seama cuiva Si: a acuza. 7 vr A se afirma drept cauza unui fenomen Si: a-și aroga. 8 vt A învinui pe cineva. 9 vt A recunoaște cuiva paternitatea unei opere. 10 vr A se da drept autorul unei opere Si: a-și aroga.
5. [CADE] *ATRIBUI (-bui) vb. tr. 1 A pune pe seama cuiva, a trece ceva asupra cuiva, asupra unui lucru, a raporta la...: a atribuit izbînda lui numai întîmplării ¶ 2 A susține că un lucru sau o persoană are anumite însușiri, merite, etc.: atribue acestei plante proprietăți tonice ¶ 3 A-și ~, a-și însuși: își atribue lui tot meritul acestei lucrări [fr.].
6. [DEX '98] ATRIBUI, atribui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.
7. [DLRLC] ATRIBUI, atribui, vb. IV. Tranz. (Urmat de determinări în dativ) 1. A acorda, a conferi. A atribui o mare importanță unei probleme. Îi atribuie merite mai mari decît are în realitate. 2. A pune pe seama, în socoteala (sau în spinarea) cuiva. Radu deveni iarăși trist, și ai casei atribuiră aceasta grijii de școală. VLAHUȚĂ, O. A. 119. Atribuind știința mea la vrednicia învățătorului, porunci să cumpere... un beniș, pe care îl trimise dascălului. NEGRUZZI, S. I 11. ◊ Refl. pas. Căderea năprasnică a lui Bucșan... mi se atribuia tot mie. SADOVEANU, N. F. 150. Negreșit că nu invențiunea gravurii cu apă-tare, ce i se atribuie [lui Albert Dürer], îi va cîștiga mai mult preț în ochii tăi. ODOBESCU, S. III 61. – Prez. ind. și: atribuiesc (CARAGIALE, O. VII 77).
8. [DLRM] ATRIBUI, atribui, vb. IV. Tranz. 1. A acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Fr. attribuer (lat. lit. attribuere).
9. [DN] ATRIBUI vb. IV. tr. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A da (ceva) ca venind de la..., a pune pe seama cuiva, în socoteala cuiva. [P.i. atribui, 3,6 -ie. / < fr. attribuer, cf. lat. attribuere].
10. [MDN '00] ATRIBUI vb. tr. 1. a acorda, a conferi. 2. a repartiza. 3. a pune pe seama cuiva. (< fr. attribuer, lat. attribuere)
11. [Șăineanu, ed. VI] atribuì v. 1. a da, a recunoaște; 2. a imputa.
12. [Scriban] *atríbuĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. tr. (lat. attribúere, it. attribuire, fr. attribuer. V. con-, dis- și re-tribuĭ. – Eŭ atribuĭ, tu atribuĭ, el atribuĭe, să atribuĭe). Daŭ, acord, recunosc: îțĭ atribuĭe ție premiu. Imput, arunc în spinarea cuĭva: a atribui cuĭva cauza uneĭ nenorocirĭ.
13. [DOOM 3] atribui (a ~) (desp. a-tri-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. atribui, 3 atribuie, imperf. 1 atribuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să atribui, 3 să atribuie; imper. 2 sg. afirm. atribuie(-l, atribui-o)
14. [DOOM 2] atribui (a ~) (a-tri-) vb., ind. prez. 3 atribuie, imperf. 3 sg. atribuia; conj. prez. 3 să atribuie
15. [MDO] atribui (ind. prez. 1 sg. atribui, 3 sg. și pl. atribuie)
16. [IVO-III] atribuiu, -bue 3, -buiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL