1. [MDA2] atotțiitor, ~oare smf, a [At: MINEIUL (1776), 149 1/2 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i, ~oare / E: atot- + țiitor] (Înv) 1-2 (Persoană) care păstrează existența a tot ce există.
2. [CADE] ATOTȚIITOR I. adj. Care stăpînește toate (mai adesea atribut al lui Dumnezeu). II. ATOTȚIITORUL sm. Stăpînitorul a toate, Dumnezeu [a3 + tot + țiitor].
3. [Șăineanu, ed. VI] atotțiitor a. care stăpânește toate. ║ m. Dumnezeu.
4. [MDA2] atotțiitoriu sm, am vz atotțiitor
5. [CADE] ȚIITOR I. adj. verb. ȚINEA și sm. Care ține; care stăpînește: eu rădic mînule mele cătră Domnul Domnezeu, țiitoriul ceriului și al pămîntului (PAL.); Petru-Vodă... agiutorit de lani Huniad, ~ul Țării-ungurești, au venit cu oaste și au împins pre Roman-Vodă den țară (GR.-UR.); 👉 ATOTȚIITOR. II. ȚIITOARE sf. 1 = CONCUBINĂ: și-au fost luat o slujnică ~ dintre acele țări streine (NEC.); tot mai bine să-i fie nevastă decât ~ (CAR.) ¶ 2 pl. Olten. Locul unde stau la pândă, unde se ațin vînătorii (VÎRC.).
6. [Scriban] a-tot-țiitór saŭ -ținătór, oáre adj. Care stăpînește toate. Dumnezeu. – Și atotț-.
7. [IVO-III] atotțiitor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL