1. [DEX '09] ASTRĂGACI, astrăgace, s. n. Instrument de cizmărie folosit la întins talpa sau la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute. – Cf. bg. străgaci „răzuitor”.
2. [MDA2] astrăgaci sn [At: HEM 1901 / V: (Mol) afterag- / Pl: ~ / E: ns cf bg струган „răzuitor”] (Îrg) 1 Instrument de cizmărie ca un hârleț, pentru întins talpa. 2 Instrument de lemn cu cârlig pentru întors cizmele pe față, după ce au fost cusute pe dos.
3. [DLRLC] ASTRĂGACI, astrăgace, s. n. Instrument de cizmărie alcătuit dintr-un băț de lemn cu un cîrlig la capăt, care servește la întins talpa sau la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute pe dos. Gazda, robotind zi și noapte, se proslăvea pe cuptor, între șanuri, calupuri, astrăgaci, bedreag, dichici și alte custuri tăioase, mușchea, piedecă, hască și clin. CREANGĂ, A. 81.
4. [DLRM] ASTRĂGACI, astrăgace, s. n. Instrument de cizmărie folosit la întins talpa sau la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute pe dos. – Comp. bg. străgači „răzuitor”.
5. [Șăineanu, ed. VI] astragaciu n. Mold. unealtă, în formă de hârleț, cu care cismarul întinde talpa: între calupuri, astragaciu, bedreag, dichiciu și alte custuri tăioase CR. [Cf. ung. ESZTERGÁZNI, a da la strung].
6. [Scriban] astrăgácĭ și (Mold.) aftărăgacĭ n., pl. ce (probabil, germ. Cp. și cu rus. ostrogáti, a gelui, orĭ cu ung. esztergázni, a întoarce). Sec. 19. O unealtă de lemn lungă cam de jumătate de metru și puțin încovoĭată la un capăt cu care cizmaru întorcea pe față cizma cusută.
7. [DOOM 3] astrăgaci s. n., pl. astrăgace
8. [DOOM 2] astrăgaci s. n., pl. astrăgace
9. [DER] astragaci (-ce), s. n. – Unealtă de cizmărie folosită la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute pe dos. Mag. esztergázni „a întoarce” (Scriban); finalul, prin analogie cu trăgaci. Nu este probabilă ipoteza lui Philippide, ZRPh., 1907 p. 294 și Pascu, Suf., 198, bazată pe lat. extrahere.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL