1. [DEX '09] ASERȚIUNE, aserțiuni, s. f. (Log.) Enunț, afirmativ sau negativ, care este dat ca adevărat; p. gener. afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. assertion, lat. assertio, -onis.
2. [MDA2] aserțiune sf [At: HASDEU, I. C. IX / Pl: ~ni / E: fr assertion] 1 (Flz) Propoziție care are valoare de adevăr. 2 (Pgn) Afirmație.
3. [CADE] *ASERȚIUNE sf. Părere susținută de cineva, afirmațiune [fr. < lat.].
4. [DEX '98] ASERȚIUNE, aserțiuni, s. f. (Fil.) Enunț care este dat ca adevărat; p. gener. afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. assertion, lat. assertio, -onis.
5. [DLRLC] ASERȚIUNE, aserțiuni, s. f. Afirmație. Nu vă voi oferi nici o aserțiune pe care să n-o justifice o notă în josul paginii. HASDEU, I. V. X. – Pronunțat: -ți-u-.
6. [DLRM] ASERȚIUNE, aserțiuni, s. f. Afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Fr. assertion (lat. lit. assertio, -onis).
7. [DN] ASERȚIUNE s.f. Afirmație (care nu este însoțită de o probă); judecată care exprimă constatarea unei stări de fapt. [Pron. -ți-u-. / pl. -ni, gen. -nii. / cf. fr. assertion, it. asserzione, lat. assertio < asserere – a afirma].
8. [MDN '00] ASERȚIUNE s. f. (log.) enunț, afirmativ sau negativ, dat ca adevărat; (p. ext.) afirmație. (<fr. assertion, lat. assertio)
9. [Șăineanu, ed. VI] aserțiune f. afirmațiune pozitivă.
10. [Scriban] *aserțiúne f. (lat. assértio, -ónis. V. in-serțiune). Afirmațiune, lucru pe care-l susțiĭ ca adevărat.
11. [DOOM 3] aserțiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. aserțiunii; pl. aserțiuni
12. [DOOM 2] aserțiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. aserțiunii; pl. aserțiuni
13. [MDO] aserțiune (i-u)
14. [DGSSL] ASERȚIUNE În uzul curent, sin. cu afirmație (despre ceva). Vezi ASERTIV1. L.I.R.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL