1. [MDA2] artut, ~ă a [At: VICIU, GL. / Pl: ~uți, ~e / E: ml *artutus] (Trs; rar) Isteț.
2. [CADE] ❍ARTUT adj. Trans. (VIC.) Isteț, sfătos.
3. [DER] artut (-tă), adj. – Șiret, viclean. Cuvînt rar, menționat o singură dată de Pușcariu, ZRPh., XVII, 110, pe baza unui glosar trans.; pare a fi un hapax mai puțin vechi decît crede Pușcariu, poate o deformare locală a unui cuvînt săs., de ex. hart. Totuși, Pușcariu și DAR se gîndesc la un lat. *artutus, de la artus „membru” (ca nasutus de la nasus), și îl explică printr-un sens intermediar de „flexibil, agil”. REW 679 îl relaționează cu ars „artă”, și 751 cu astutus. Nici una dintre aceste ipoteze nu pare posibilă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL