1. [DEX '09] ARȘINIC, arșinici, s. m. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii, albe sau pestrițe (Lychnis chalcedonica). – Et. nec.
2. [MDA2] arșinic [At: (a. 1736) HEM / V: arsenic2, arsen~[1], ~ă / Pl: ~ici / E: nct] 1 sm (Bot; reg; șîf arsenic, arșinic) Plantă erbacee din familia cariofilaceelor[2], cu flori roșii, albe sau pestrițe, originară din Orient și care se cultivă ca plantă ornamentală Si: cruciulițe (1), floare de stea, buchet roșu, chinezoaică focșor, focul drăguții, garoafe roșii, garofiță de grădiniță, lemnuș, para focului, pene de mătase, pietricele, scaunul popii, scânteiuță, scânteiuță roșie, stele, urșinic (Lychnis chalcedonica). 2 sf (îf arsenică) Brumărele (Phlox paniculata). 3 (Reg; îc) ~ de cățun Rujă (Sedum roseum).
3. [CADE] ARȘINIC(Ă) 👉 ARȘENIC(Ă).
4. [CADE] ARȘINIC 👉 ARȘENIC I.
5. [Scriban] arșiníc m. (din urșinic). O plantă cariofilee ornamentală originară din Orient (lychnis chalcedonica).
6. [MDA2] arsen2, ~ă a vz arșinic[1]
7. [MDA2] arsenic2 sm vz arșinic
8. [MDA2] arșenic sm vz arșinic
9. [MDA2] arșinică sf vz arșinic
10. [CADE] ARȘENIC, ARȘINIC I. sbst. Bucov. = URȘINIC: ședea în antereul său de arșenic și încins cu un șal scump (GRIG.). II. ARȘENIC(Ă) ARȘINIC(Ă) sm. f. 🌿 Plantă ierboasă, cu flori roșii, rar albe sau pestrițe, dispuse în fascicule umbelate; originară din Orient, se cultivă prin grădini ca plantă ornamentală (Lychnis chalcedonica) (🖼 228).
11. [CADE] CRUCIULIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 dim. CRUCE: vînzînd o ~ de aur de la botez (VLAH.) ¶ 2 🌿 Plantă ierboasă numită și „celperit”, „petimbroasă”, etc., cu flori galbene (Senecio vulgaris) (🖼 1618) ¶ 3 🌿 = ARȘINIC ¶ 4 🌿 SPĂLĂCIOASĂ.
12. [CADE] ‡URȘINIC, URȘENIC (pl. -ice) sn. ⛓ Catifea: În urșinic și mătasă îmbrăcate (BD.-DEL.); rochiile se făceau de... atlas, catifea, numită urșenic (VOR.) [comp. it. oloserico< gr. δλοσηριχόζ].
13. [Scriban] urșiníc și (vechĭ) orșiníc n., pl. urĭ (it. olosérico, d. ngr. olosirikón, tot de matasă. Cp. și cu Urgandiș, la organtin). Satin: comănace de urșinic (satin) galben (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. 2, 113) de cea maĭ bună matasă, de urșinic (Ĭorga, Negoț. 161). – Și urșeníc, arșiníc (Buc.) și urușníc (Hotin).
14. [DOOM 3] urșinic (înv.) s. n., (bucăți; feluri) pl. urșinice
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL