1. [DEX '09] AROMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanță care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma.
2. [MDA2] aromă sf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 503 / V: (înv) arom sn / Pl: ~me / E: fr arome] 1 Miros plăcut al unor substanțe (cu gust plăcut). 2 (Pan) Parfum. 3 Substanță care dă unui produs (alimentar) miros sau gust plăcut.
3. [CADE] *AROMĂ (pl. -me) sf. Mireasmă, miros plăcut: o ~ îmbătătoare a unei cafele turcești (EMIN.) [fr.].
4. [DLRLC] AROMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare, îndeosebi a acelora care au acțiune și asupra gustului; miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. Glasul motorului, izul motorinei și aroma pămîntului răscolit îi intraseră în sînge pentru totdeauna. MIHALE, O. 454. La aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie. EMINESCU, N. 35. Albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sinuri arome nesfîrșite. ALECSANDRI, P. III 328. – Variantă: (învechit) arom (MACEDONSKI, O. I 125, ALECSANDRI, T. 883) s. n.
5. [DLRM] AROMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. [Var.: (înv.) arom s. n.] – Fr. arome (lat. lit. aroma).
6. [DN] AROMĂ s.f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare; miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. [< fr. arôme, it., lat., gr. aroma].
7. [MDN '00] AROMĂ s. f. 1. emanație a unor substanțe mirositoare; parfum. 2. substanța însăși. (< fr. arome, lat., gr. aroma)
8. [Șăineanu, ed. VI] aromă f. miros, parfum, principiul odorant al vegetalelor: aroma vaniliei.
9. [Scriban] *arómă f., pl. e (vgr. ároma). Miros plăcut (maĭ ales vegetal), parfum, mireazmă.
10. [MDA2] arom sn vz aromă
11. [DLRLC] AROM s. n. v. aromă.
12. [DOOM 3] aromă s. f., g.-d. art. aromei; pl. arome
13. [DOOM 2] aromă s. f., g.-d. art. aromei; pl. arome
14. [DER] aromă (arome), s. f. – Plantă, rodul-pămîntului (Arum maculatum). – Var. arumă, aron, barba-lui-Aron. Numele științific al plantei, pronunțat ca în fr. arum sau în germ. Aron și confundat cu aromă „aromă”. Cf. sb. aron.
15. [DER] aromă (arome), s. f. – Mireasmă, parfum. – Mr. arumă. Ngr. ἄρωμα (Roesler 664; Murnu 7), probabil intrat în sec. XV sau XVI, prin intermediul terminologiei religioase. Der. aromată, s. f. (aromă, esență aromatică), din gr. ἀρώματις; sau din sl. aromatŭ; aromatic, adj., din fr. aromatique; aromatiza, vb.; aromeală, s. f. (înv., ispită; stare de somnolență, de somn ușor); aromi, vb. (a seduce, a ispiti; a ațipi, a adormi). Etimologia lui aromi „a dormi” prezintă dificultăți semantice, pe care DAR nu le explică suficient; dar este și mai dificilă cea propusă de Cihac, II, 195, plecînd de la cr. žmiriti „a închide ochii”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL