1. [DEX '09] ARNĂUȚESC, -EASCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc.
2. [MDA2] arnăuțesc, ~ească [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 315/12 / P: ~nă-u- / Pl: ~ești / E: arnăut + -esc] 1 a (Înv) Specific albanezilor. 2 a (Înv) Referitor la albanezi. 3 a (Înv) Care provine de la albanezi. 4 a (Înv) Care aparține albanezilor. 6 a (Înv) Specific amăuților (1-2). 7-8 a Referitor la arnăuți (1-2). 9-10 a Care aparține arnăuților (1-2). 11-13 av (Rar) Ca amăuții (1-3). 14 sf (Mun) Dans mai lent decât alunelul, preluat de la arnăuți (1). 15 sf (Pex) Melodie după care se execută arnăuțeasca (14).
3. [CADE] ARNĂUȚESC I. adj. De Arnăut, alcătuit din Arnăuți: avea... un cuțit mare ~ pus la brîu (FIL.). II. ARNĂUȚEASCĂ sf. Joc popular, un fel de horă introdusă în epoca Fanarioților de armatele domnești și păstrată azi în popor.
4. [DEX '98] ARNĂUȚESC, -EASCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc.
5. [DLRLC] ARNĂUȚESC, -EASCĂ, arnăuțești, adj. De arnăut. [Pîndarii boierilor de la oraș] au veșminte arnăuțești și mustăți lungi și hangere la brîu. PAS, L. 1 83. Unul... purta un costum arnăuțesc. NEGRUZZI, S. I 30.
6. [DLRM] ARNĂUȚESC, -EASCĂ, arnăuțești, adj. De arnăut2. – Din arnăut2 + suf. -esc.
7. [Șăineanu, ed. VI] arnăuțesc a. de arnăut: cete arnăuțești, poteră arnăuțească.
8. [Scriban] arnăuțésc, -eáscă adj. De Arnăuțĭ. S. f. O horă populară introdusă de Arnăuțĭ.
9. [DOOM 3] arnăuțesc (desp. -nă-u-) adj. m., f. arnăuțească; pl. m. și f. arnăuțești
10. [DOOM 2] arnăuțesc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțească; pl. m. și f. arnăuțești
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL