1. [DEX '09] ARMEAN, -Ă, armeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. ♦ Persoană care face parte din populația Republicii Armenia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau armenilor (1), privitor la Armenia ori la armeni; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.
2. [DEX '09] ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că.
3. [MDA2] arman2, ~ă smf, a vz armean1
4. [MDA2] armancă sf vz armeancă
5. [MDA2] armean1, ~ă [At: MOXA, 381/34 / V: ~man2 / Pl: ~eni, ~ene, (înv) ~i, ~e / E: vsl армин] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Armeniei. 3-4 smf, a (Persoană) din Armenia. 5 smp Populația care locuiește în Armenia. 6-7 a Care aparține armenilor1 (5) (sau Armeniei). 8-9 a Referitor la armeni1 (5) (sau la Armenia). 10-11 a Care este specific armenilor1 (5) (sau Armeniei). 12 a Care provine din Armenia. 13 Care este produs de armeni (5). 14 sfa (Șîs limba ~ă) Limba vorbită de armeni1 (5).
6. [MDA2] armeancă sf, af [At: HEM 1695 / V: (înv) ~man~ / Pl: ~ence / E: armean + -că] 1-4 Armeană (1-4).
7. [CADE] ❍ARMAN (pl. -ne) sn. 1 🚜 Arie mare unde se treieră sau în care se strîng bucate: se duse înapoi la ~, unde adormi în paie (D.-ZAMF.) ¶ 2 Ogradă cu fîn unde se închid vitele (L.-M.) ¶ 3 🎲 Locul, cercul unde se așază arșicele în care trebue să se lovească; rostit și ARMEAN: dacă intra cu ichiul în armean...nu mai lăsa oscior pentru ceilalți (I.-GH.) ¶ 4 Rotocol, cerc care se face pe fața apei, cînd se aruncă sau cade ceva în ea; rostit și ARMEAN: se făcea cîte un armean împrejurul (stropu)lui (ISP.) [tc. harman].
8. [CADE] ARMEAN1 sm., ARMEANCĂ (pl. -ence) sf. 🌍 Locuitor din Armenia sau coborîtor din acești locuitori [vsl. Arměninŭ].
9. [CADE] ARMEAN2 👉 ARMAN 3, 4.
10. [DEX '98] ARMEAN, -Ă, armeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație de limbă indo-europeană, stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.
11. [DEX '98] ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Armeniei. – Armean + suf. -că.
12. [DLRLC] ARMEAN3, -Ă, armeni, -e, adj. Care ține de poporul sau de țara Armeniei; armenesc.Limba armeană.
13. [DLRLC] ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Republicii Sovietice Socialiste Armene.
14. [DLRM] ARMEAN, -Ă, armeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. 2. S. m. Bărbat care face parte din populația de bază a Armeniei. – Slav (v. sl. armĕninŭ).
15. [DLRM] ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Armeniei. – Din armean + suf. -că.
16. [Scriban] armeán, -eáncă s., pl. enĭ, ence. Locuitor din Armenia saŭ originar de acolo. – Ca adj. e fals. În nord Arman, Armancă, pl. tot enĭ, ence.
17. [DOOM 3] armeană (limbă) s. f., g.-d. art. armenei
18. [DOOM 2] armeană (limbă) s. f., g.-d. art. armenei
19. [DOOM 3] armean adj. m., s. m., pl. armeni; adj. f. armeană, pl. armene
20. [DOOM 3] armeancă (persoană) s. f., g.-d. art. armencei; pl. armence
21. [DOOM 2] armean adj. m., s. m., pl. armeni; adj. f. armeană, pl. armene
22. [DOOM 2] armeancă s. f., g.-d. art. armencei; pl. armence
23. [IVO-III] Armeancă, -mence sb.
24. [DTL] ARMEANĂ s. f. (cf. sl. armeninu): limbă din ramura estică a familiei limbilor indo-europene, vorbită de armenii din Republica Armeană (circa 3,5 milioane) și de cei din diaspora armeană – din Turcia, Siria, Liban, Grecia, Polonia, România, SUA, America de Sud etc. (tot circa 3,5 milioane). Tradiția antică i-a considerat pe vorbitorii acestei limbi urmași ai frigienilor, dar nu există dovezi lingvistice sau istorice în acest sens. Datorită condițiilor istorice în care au trăit și trăiesc (mereu cotropiți de puteri imperiale), armenii sunt bilingvi. Studiile privind limba armeană au stabilit circa 900 de rădăcini provenite din indo-europeană și peste 400 de origine urartică sau hurrită (H. Kostanian, Istoria limbii armene – perioada veche, Erevan, 1961). Limba armeană s-a dezvoltat în patru etape distincte: perioada veche, anterioară scrierii armene (timp de 3000 de ani, până în secolul al V-lea e. n.); perioada limbii clasice armene (între secolele V-XI); perioada armenei medii (între secolele XII-XVI) și perioada limbii armene moderne (din secolul al XVII-lea până în prezent). Limba clasică armeană a apărut odată cu alfabetul armean creat de Mesrob Maștoț în anul 405 e. n. (compus din 36 de semne, la care s-au adăugat ulterior încă două). Denumită grabar („limbă scrisă”), armeana clasică era de fapt limba vorbită de popor în acea perioadă, cu unele diferențe între provincii. Strabon (XI, 14, 5) menționează că armenii vorbeau atunci o limbă unitară. Armeana clasică (grabar) s-a folosit în scrierile literare și în scrierile bisericești. Ea s-a îndepărtat însă de vorbirea populară, fapt ilustrat de scrierile lui Hovhanes Mamikonian (secolul al VII-lea) și ale lui Grigor Naregati (secolul al X-lea). După prăbușirea statului armean, această diferențiere s-a adâncit, favorizând apariția armenei medii (secolul al XII-lea), bazată pe armeana populară, prezentă în scrierile de istoriografie, filozofie și drept și în documentele de cancelarie (în special ale Regatului armean al Ciliciei). Armeana medie sau orală se deosebea de grabar prin vocabular, mutații semantice, declinare, conjugare și acord. Ea a evoluat către armeana modernă (impusă în secolul al XVII-lea) divizată în două dialecte: oriental și occidental, care nu se excludeau unul pe celălalt. Încă din secolul al XVI-lea apăruseră scrisori în armeana modernă, care se înmulțesc în secolul următor. În ciuda presiunii dominației otomane, care transformase limba armeană din imperiu într-un jargon (ca de exemplu cel din Constantinopol, în care pătrunseseră peste 4000 de cuvinte turcești și expresii străine), armeana modernă (orientală și occidentală) a păstrat totuși același fond de cuvinte (cca 30%) și aceeași ortografie din armeana clasică. Primele atestări de limbă a. datează din secolul al IX-lea, iar limba literară a. s-a format în secolele al XI-lea – al XVIII-lea, pe baza dialectului din zona Ararat, puternic influențat (mai ales în vocabular) de limba iraniană. A. literară a continuat a. clasică (grabar) până în secolul al XIX-lea, când s-au pus bazele limbii literare armene moderne, care folosește elementele limbii a. vorbite în secolul al XVIII-lea, cu cele două variante: una de răsărit (vorbită în Republica Armeană) și alta de apus (vorbită în Turcia). Limba a. nu are genuri, dar posedă singularul și pluralul. Din cele opt cazuri ale vechii a. s-au păstrat șapte, cu excepția vocativului (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, locativ, ablativ și instrumental). A. a introdus ca o inovație perfectul compus și mai mult ca perfectul (ca, mai târziu, limbile romanice). Datorită contactului cu alte popoare și dominațiilor străine, vocabularul limbii a. este foarte bogat în împrumuturi (mai ales din vechile limbi caucaziene, din iraniană și din greacă). Marile deosebiri dintre a. și celelalte limbi indo-europene sunt explicate de lingviști prin rolul substratului acestei limbi. În SUA, Olanda și Italia există catedre de studiu al limbii a. La noi, prof. Francesca Băltăceanu a ținut ani în șir un curs facultativ de învățare a limbii a., în cadrul Facultății de limbi orientale din Universitatea București. Este bine să știm că în cultura română și-au adus contribuția lor deosebită mari personalități armene ca Gheorghe Asachi, Spiru Haret, Vasile Conta, G. Ibrăileanu, Mihail Jora și Ana Aslan.
25. [DTL] ARMEAN, -Ă adj. (< cf. sl. armĕninŭ): în sintagma limbă armeană (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL