1. [MDA2] arcanea sf vz arcan1
2. [CADE] ❍ARCANEA (pl. -nele) sf. Trans. = ARCANA.
3. [DEX '09] ARCAN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan.
4. [DEX '09] ARCĂNI, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1.
5. [MDA2] alcan1 sn vz arcan1
6. [MDA2] arcan1 sn [At: AMIRAS. ap. LET. III, 118/4/ V: ha-, (reg) alcan1, -ana, -anea / Pl: ~e / E: ucr аркан] 1 Laț pentru prinderea sau priponirea vitelor. 2 (Înv) Laț folosit pentru capturarea dușmanilor. 3 (Pop; îe) A prinde (duce) cu -ul A duce pe cineva cu forța. 4 (Înv; îae; d. tineri) A duce cu forța în armată. 5 (Reg; art) Dans popular românesc, asemănător cu sârba. 6 Melodia arcanului1 (5).
7. [MDA2] arcana sf vz arcan1
8. [MDA2] arcăni vt [At: ALECSANDRI, P. II, 287 / Pzi: ~nesc / E: arcan1] (Îvr) 1-2 A prinde cu arcanul1 (1-2).
9. [MDA2] harcan sn vz arcan1
10. [CADE] ARCAN (pl. -ane) sn. 1 Funie lungă ce se aruncă, făcîndu-i-se un laț, asupra cailor sălbatici ca să-i prindă; în vechime se întrebuința și ca armă ofensivă: Mînz ce fuge ca șolcanul, De nu-l prinde nici ~ul (ALECS.-P.); în vremile trecute, se întrebuința arcanul pentru a prinde pe tinerii ce urmau să servească ca ostași: pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu ~ul (CRG.); de aci: a prinde pe cineva cu ~ul, a-l aduce să stea silit într’un loc ¶ 2 Laț ¶ 3 Joc popular, un fel de horă: ~ul e un joc ce-l joacă numai flăcăii (VOR.) [tc.].
11. [CADE] ARCĂNI (-ănesc) vb. tr. A prinde cu arcanul: Dar Fulga svîrle lațul, de gît îI arcănește (ALECS.).
12. [DEX '98] ARCAN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan.
13. [DLRLC] ARCAN1, arcane, s. n. Laț pentru prinderea sau pentru priponitul vitelor. Zaporojenii au prins cu arcanele cîțiva harmasari tineri. SADOVEANU, N. P. 272. Văcarii împresurați de cîni umblau călări, alergau înainte, se întorceau, ghioagele și arcanele zburau prin rumeneala inserării și aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Spune, spune, barbă sură, Căișorii cum se fură, Cum se iau din bătătură Pe negură Și pe brumă? – Cu ochiul arcanului. TEODORESCU, P. P. 299. ◊ Expr. A prinde sau a ochi (pe cineva) cu arcanul = (în trecut, în regimul feudal) a prinde, a lua cu forța în armată; fig. a aduce, a lua (pe cineva) cu forța. Umblam și eu, ca tot ciobanul, Cu fluierul pe lîngă oi, Cînd ne ochiră cu arcanul Pe mine și-ncă pe vreo doi. IOSIF, V. 83. Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în cîtuși, să-l trimeată la Piatra. CREANGĂ, A. 8. ♦ (Învechit) Funie lungă cu un laț la unul din capete, folosită odinioară ca armă de război. Toți călări și înarmați Cu săgeți, cu buzdugane Și la brîie cu arcane. ALECSANDRI, P. P. 207.
14. [DLRLC] ARCĂNI, arcănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A prinde cu arcanul. Dar Fulga zvîrle lațul, de gît îl arcănește [pe cal]. ALECSANDRI, P. A. 166.
15. [DLRM] ARCAN1, arcane, s. n. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde, a lua cu forța în armată; p. ext. a aduce, a lua cu forța. ♦ (Înv.) Funie lungă cu un laț la unul dintre capete, folosită odinioară ca armă de război și de vînat. – Tc. arkan.
16. [DLRM] ARCĂNI, arcănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A prinde cu arcanul. – Din arcan1.
17. [Șăineanu, ed. VI] arcan n. Mold. 1. odinioară, funie răsucită din păr de cal (întrebuințată ca armă de atac): de Litfeni un buzdugan, de Unguri un arcan AL.; 2. azi, funie lungă cu un ochiu de prins caii: crește cai sălbatici și-i prinde cu arcanul AL.; 3. V. arcana. [Turc. ARKAN, funie, laț: termen special Moldovei și de origină tătărească].
18. [Șăineanu, ed. VI] arcănì v. a prinde cu arcanul: svârle lațul, de gât îl arcănește AL.
19. [Scriban] 1) arcán n., pl. e (rut. rus. tăt. turc. arkan). Laț de prins caiĭ, în vechime întrebuințat și în bătălie. Prins cu arcanu, se zice ironic despre un ofițer saŭ funcționar de moda veche saŭ care face impresiunea că e pus cu de-a sila într’o funcțiune, pin aluziune la modu de recrutare de odinioară. Un dans popular în Munt., numit și arcaná (Vrancea) și -neá (Trans. Bucov.), f., pl. ale, ele.
20. [DOOM 3] arcan (laț) (pop.) s. n., pl. arcane
21. [DOOM 3] arcanul (dans) s. n. art., neart. arcan
22. [DOOM 3] arcăni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcănesc, 3 sg. arcănește, imperf. 1 arcăneam; conj. prez. 1 sg. să arcănesc, 3 să arcănească
23. [DOOM 2] !arcan (laț) (pop.) s. n., pl. arcane
24. [DOOM 2] *arcanul (dans) s. n. art., neart. arcan
25. [DOOM 2] arcăni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănește, imperf. 3 sg. arcănea; conj. prez. 3 să arcănească
26. [DER] arcan (arcane), s. n. – Laț pentru prinderea vitelor. Tc., tăt. arkan (Miklosich, Fremdw., 175; Berneker 30; Lokotsch 102); cf. pol., rut., rus. arkan. Der. arcan(ea), s. f. (dans tipic); arcăni, vb. (a prinde cu arcanul). Miklosich, Wander., 12, consideră că pol. arkan provine din rom. mai curînd decît din tăt., ceea ce pare îndoielnic.
27. [DTM] arcanul, joc popular românesc din nordul Moldovei. În timpul stăpânirii austro-ungare asupra Bucovinei, se juca la încorporarea recruților, ca un simbol al prinderii acestora cu „arcanul”. Aparține tipului sârbă* comună. Formație de semicerc, astăzi mixtă dar în trecut bărbătească, cu ținuta de umeri. Cuprinde pași simpli, de plimbare sau „bătuți”, și multe figuri de virtuozitate executate la comandă. Pe vremuri jocul se încheia cu o doină* pe care toți o ascultau în genunchi. V. bărbuncul.
28. [Argou] arcan, arcane, s. n. închisoare
29. [DERC] ARCAN A prinde (a duce) cu arcanul (pop.) = A aduce, a lua pe cineva cu forța. (înv.; d. tineri) A duce cu forța la armată: Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în câtuși, să-l trimeată la Piatra. (ION CREANGĂ) Umblam și eu, ca tot ciobanul, / Cu fluierul pe lângă oi, / Când ne ochiră cu arcanul / Pe mine și-ncă pe vreo doi. (ȘT. O. IOSIF)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL