1. [DEX '09] APOFONIE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie.
2. [MDA2] apofonie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr apophonie] (Lin) 1-2 Variație, după anumite reguli, a timbrului (sau/și a cantității) unei vocale, în diferitele aspecte morfologice pe care le iau aceeași rădăcină, același sufix sau aceeași desinență.
3. [DN] APOFONIE s.f. Schimbare a vocalei radicale a unui cuvînt în diferite forme flexionare, potrivit unor legi constante. [Gen. -iei. / < fr. apophonie, cf. gr. apo – departe, phone – sunet].
4. [MDN '00] APOFONIE s. f. alternanță vocalică; ablaut. (< fr. apophonie)
5. [DOOM 3] apofonie s. f., art. apofonia, g.-d. art. apofoniei; pl. apofonii, art. apofoniile (desp. -ni-i-)
6. [DOOM 2] apofonie s. f., art. apofonia, g.-d. art. apofoniei; pl. apofonii, art. apofoniile
7. [DGSSL] APOFONIE Alternanță* vocalică. Pentru indo-europeană, a fost studiată de Jerzy Kuryfowicz. Vezi ALTERNANȚĂ. L.I.R.
8. [DTL] APOFONIE s. f. (< fr. apophonie, cf. gr. apo „departe” + phone „sunet”): schimbare a vocalei radicale a unui cuvânt în diferite forme flexionare, potrivit unor legi constante, ca în cuvintele purta, port, poartă; o fată, unei fete; o carte; unei cărți etc. (v. și alternanță fonetică).
9. [DFS] apofonie (fr. apophonie sau dilation „deplasarea articulării unei vocale”), figură care constă în modificarea de timbru a unei vocale sau consoane în cuvintele unui enunț, cu o modulație fie semnificantă, fie expresivă (A). A. semnificantă: „Elle était tellement à moi Elle était tellement en moi.” (Henri de Régnier) A. expresivă: „Ballottent leurs loques falotes De vitres et de papier.” (Verhaeren) Morier, făcând o analiză a acestei figuri, mai amintește și de a. „simbolică”, precum și de „rima apofonică”. Același autor menționează că paronomaza este o aplicație specifică a a. În limba română, această figură n-a fost încă studiată. • A. este, în primul rând un fenomen fonologic pus în serviciul flexiunii nominale și verbale, ilustrat de așa-zisele forme alternante, care „exprimă opozițiile masculin / feminin, singular / plural, indicativ / condițional etc.”: „je moeurs – nous mourons”; „allons – allez”; „die Hand – die Hände”; „ich hate” – „ich hätte” etc.; „ușor – ușoară”; „fată – fete” etc. Termenul a fost inventat de Michel Bréal realizând un calc al germ. „Ablaut” (ab „departe de”, prefix exprimând separația și Laut „sunet”, „timbru”). Bréal a regretat însă că n-a propus termenul de metafonie, care ar fi fost mai potrivit.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL