1. [DEX '09] APARȚINERE s. f. (Rar) Acțiunea de a aparține și rezultatul ei. – V. aparține.
2. [MDA2] aparținere sf [At: DA ms / A: ~țin~[1] / Pl: ~ri / E: aparține] (Rar) Ținere de cineva.
3. [DEX '09] APARȚINE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).
4. [MDA2] aparține vi [At: HASDEU, I. C. 3 / Pzi: aparțin, (înv) ~țiu / E: fr appartenir] 1 A ține de cineva sau de ceva. 2 A fi proprietatea cuiva. 3 (Fig) A se cuveni. 4 A fi în sarcina cuiva. 5 A face parte din...
5. [CADE] *APARȚINE(A) (-țin, -țiu) vb. intr. 1 A fi în stăpînirea cuiva, a fi de drept al cuiva ¶ 2 A face parte din ceva: elegia aparține genului liric [după fr. appartenir].
6. [CADE] CUIQUE SUUM (lat.) = Fie-căruia ce este al său. Aforism din legiuirea romană. Trebue să se deie cuique suum.
7. [DEX '98] APARȚINE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).
8. [DLRLC] APARȚINE, aparțin, vb. III. Intranz. (Construit cu dativul) A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva, a fi al cuiva. Pămîntul în Republica Populară Romînă aparține celor ce-l muncesc. CONST. R.P.R. 11. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Prez ind. pers. 1 sg. și: (nerecomandabil) aparțiu. – Variantă: aparținea vb. II.
9. [DLRLC] APARȚINEA vb. II v. aparține.
10. [DLRM] APARȚINE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Fr. appartenir (după ține).
11. [DN] APARȚINE vb. III. intr. A ține de cineva sau ceva; a fi în posesiunea, în proprietatea cuiva. ♦ A ține de, a face parte (dintr-o familie, dintr-o organizație etc.). [P.i. aparțin. / < fr. appartenir, după ține].
12. [MDN '00] APARȚINE vb. intr. a ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva; a face parte (din). (după fr. appartenir)
13. [Șăineanu, ed. VI] aparține v. 1. a fi proprietatea cuiva: această casă îmi aparține; 2. a face parte din: el aparține magistraturei.
14. [Scriban] *aparțín, -út, a -țíne și (nord) -țineá v. tr. (fr. appartenir). Îs al cuĭva: cartea îmĭ aparține mie. Posed, am: atîta bunătate nu-țĭ aparține de cît ție. Țin de, fac parte din: eŭ aparțin patriiĭ. A-țĭ aparține (tu ție), a fi al tăŭ, a fi liber.
15. [DOOM 3] aparținere (rar) s. f., g.-d. art. aparținerii
16. [DOOM 2] aparținere (rar) s. f., g.-d. art. aparținerii
17. [MDO] aparținere
18. [DOOM 3] aparține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțin, 2 sg. aparții, 3 sg. aparține; conj. prez. 1 sg. să aparțin, 3 să aparțină; ger. aparținând; part. aparținut (nefolosit la imper.)
19. [DOOM 2] aparține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțin, 2 sg. aparții, 1 pl. aparținem, 2 pl. aparțineți; conj. prez. 3 să aparțină; ger. aparținând; part. aparținut
20. [MDO] aparține (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțin, conj. aparțină)
21. [IVO-III] aparțin, -ții 2, -ține, inf., -ținând ger., -ținător adj. v.
22. [DER] aparținea (-n, -ut), vb. – A face parte din, a fi propriu cuiva. Format pe baza vb. ținea, ca fr. appartenir de la tenir.
23. [DE] CUIQUE SUUM (lat.) fiecăruia (ceea) ce-i al său, ce-i aparține – Aforism din dreptul roman. E necesar să se acorde cuique suum.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL