1. [DEX '09] ANEVOINȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Anevoie + suf. -ință.
2. [MDA2] anevoință sf [At: BĂLCESCU, M. V. 109 / P: ~vo-in~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: anevoie + -ință cf nevoință] (Înv) 1 Greutate. 2 Necaz.
3. [CADE] ANEVOINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Greutate pe care o întîmpină cineva, piedică: știu bine că voiu întîmpina oareșicare anevoințe, piedici și zavistii (ODOB.) ¶ 2 Greutate de a face ceva, dificultate: îi zicea Bîlbîitu, din cauza anevoinței ce avea la vorbire (I.-GH.) ¶ 3 loc. adv. Cu ~, cu greu: azi se găsesc slugi mai cu ~ decît înainte (BR.-VN.); cu mare ~ se deslipi calul de stăpînul său (ISP.) [anevoie].
4. [DLRLC] ANEVOINȚĂ, anevoințe, s. f. (Învechit) Dificultate, greutate. Era... peste putință a opri intrarea turcilor în țară, din anevoința d-a străjui toate hotarele. BĂLCESCU, O. II 84. ◊ Loc. adv. Cu (mare) anevoință = cu (mare) greutate, cu greu, anevoie. Cu mare anevoință se dezlipi calul de stăpînul său. ISPIRESCU, L. 162.
5. [DLRM] ANEVOINȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Din anevoie + suf. -ință.
6. [Șăineanu, ed. VI] anevoință f. greutate.
7. [Scriban] anevoínță f., pl. e (d. anevoĭe). Greutate, dificultate: mergea cu anevoință.
8. [DOOM 3] anevoință (înv.) s. f., g.-d. art. anevoinței; pl. anevoințe (mai ales în expr.)
9. [DOOM 2] anevoință (înv.) s. f., g.-d. art. anevoinței; pl. anevoințe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL