1. [DEX '09] ANATEMĂ, anateme, s. f. Excludere din sânul Bisericii sub acuzația de erezie; afurisenie. – Din ngr. anáthema.
2. [MDA2] anatemă sf [At: (sec. XVI), CUV. D. BĂTR. II, 147 / V: ~afema, ~aftema, ~aftima, ~ma, ~tima / V: (înv) ~the~ / A și: ~temă / Pl: ~me / E: gr ανάθεμα] 1 (Adesea construit eliptic de predicat, cu dativul) Afurisenie prin care biserica excomunica pe cineva. 2 (Rar; întărit și prin alte cuvinte de blestem) Afurisenie. 3 (Îe) A arunca (sau a rosti) ~ împotriva (sau asupra) cuiva, a lovi cu ~ pe cineva A afurisi.
3. [CADE] ANATEMĂ (pl. -eme) sf. ⛪ Afurisanie; de obiceiu în jurăminte, blesteme: să fie anatema; ‡să fie dat anatemei [ngr. άνάθεμα].
4. [DEX '98] ANATEMĂ, anateme, s. f. Osândire, ostracizare a cuiva de către biserică, excludere din rândul bisericii; afurisenie. [Acc. și: anatemă] – Din ngr. anáthema.
5. [DLRLC] ANATEMĂ, anateme, s. f. (De obicei în legătură cu verbele «a rosti», «a pronunța», «a arunca» etc.) Osîndire totală, necondiționată și irevocabilă a cuiva de către biserică, folosită ca mijloc de teroare sau subjugare. V. afurisenie. – Accentuat și: anatemă.
6. [DLRM] ANATEMĂ, anateme, s. f. Osîndire, ostracizare a cuiva de către biserică. [Acc. și: anatemă] – Ngr. anatema.
7. [MDN '00] ANATEMĂ s. f. excludere a cuiva din sânul bisericii. (< fr. anathème, lat., gr. anathema)
8. [Șăineanu, ed. VI] anatemă f. 1. despărțirea, depărtarea pentru totdeauna din ceata credincioșilor; 2. blestem sau jurământ: să fi anatemă, afurisit, blestemat! [Gr. ANÁTHEMA, obiect expus ca prinos zeilor păgâni, deci ceva închinat diavolului și care trebuie separat de credincioși].
9. [Scriban] *anatémă f., pl. e (vgr. și ngr. anáthema, cu e scurt, „prinos, afurisenie”, confundat cu anathéma, cu e lung, „prinos, podoabă”; lat. anáthema și -éma; it. anátema și -éma. V. apotemă, natimă și temă). Afurisenie, excomunicare, blestem solemn din partea bisericiĭ. – Vechĭ (după vsl.), pl. ĭ (ca patimĭ), anátimă, anátemă și anáftimă. A fi anatĭma, a fi afurisit, blestemat, excomunicat.
10. [MDA2] anafema sf, a vz anatemă
11. [MDA2] anaftemă sf vz anatemă
12. [MDA2] anaftimă sf vz anatemă
13. [MDA2] anatema1 sf vz anatemă
14. [MDA2] anathemă sf vz anatemă
15. [MDA2] anatima sf vz anatemă
16. [CADE] ‡ANAFTEMĂ, †ANAFTlMĂ = ANATEMĂ.
17. [DOOM 3] anatemă s. f., g.-d. art. anatemei; pl. anateme
18. [DOOM 2] anatemă s. f., g.-d. art. anatemei; pl. anateme
19. [IVO-III] anatemă, -me.
20. [DER] anatemă, s. f. – Excludere, ostracizare a cuiva de către biserică. – Var. ana(f)tima, ana(f)tema. – Mr. anatima, megl. natima. Ngr. ἀνάθημα (Murnu 4). Formele cu f. arată proveniența din sl. anathema, anafema. – Der. anatem(at)isi, anatem(at)iza, vb. (a arunca anatema, a afurisi).
21. [D.Religios] anatemă, anateme s. f. 1. Dar pe care grecii îl aduceau zeilor și îl puneau pe altarul sacrificiilor. ♦ (La evrei) Jertfa adusă pe altar, care, fiind încărcată cu păcatele și blestemele oamenilor, era destinată nimicirii, pentru a potoli mânia lui Iahve. 2. (Bis.) Act de extremă severitate folosit în vechime de autoritatea bisericească împotriva ereticilor, prin excluderea lor din comunitate și prin condamnarea ca atare a învățăturii lor greșite. [Acc. și: anatemă] – Din gr. anathema.
22. [DERC] ANATEMĂ A arunca (sau a rosti) anatemă împotriva (sau asupra) cuiva, a lovi cu anatemă pe cineva = A afurisi: Nici însuși sfântul papa n-a fulgerat atâta, / Din culmea Vaticanului, urgie și-anateme / Gând Luther ereticul se puse să proteste. (I. HELIADE RĂDULESCU) De aceea ne-am adunat noi, Comunitatea din Botoșani, în număr de 500 de bărbați, ca să afurisim și să gonim din sânul nostru pe mizerabilul care se numește „Moise Bacal Weinstein” [...] să cadă asupra lui toată anatema care e scrisă în cartea legii lui Moise [...] (NICOLAE PAULESCU)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL