1. [DEX '09] AMURGIT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi.
2. [MDA2] amurgit2, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 246 / Pl: ~giți, ~e / E: amurgi] Învăluit în amurg.
3. [MDA2] amurgit1 sn [At: HEM 1116 / Pl: ~e / E: amurgi] 1 (Rar) Amurg. 2 (Reg; îlav) Pe ~ La vremea amurgului.
4. [CADE] AMURGIT I. adj. p. AMURGI: zarea ~ă a trecutului (ODOB.). II. sbst. = AMURG: cînd fu pe la ~, întîlni un om (ISP.); loc. adv. pe ~e, la ~e (HASD.), în amurg.
5. [DLRLC] AMURGIT2, -Ă, amurgiți, -te, adj. învăluit în amurg. (Fig.) Nu-mi faceți dar, vă rog, o vină de a fi căutat să descopăr de pe zarea amurgită a trecutului, din ceața brumoasă a prezentului, o falnică lumină pentru viitorul artelor romîne! ODOBESCU, S. II 246.
6. [DLRLC] AMURGIT1 s. n. Amurg. Fiece amurgit liniștit Șoptea despre sîngele și sudorile Norodului schingiuit, jefuit. DEȘLIU, G. 37. Apoi treceau oamenii care se întorceau de la lucru și cîntecele lor umpleau amurgitul. SADOVEANU, O. I 288. Să-mi răcoresc viața la un amurgit de sară. VLAHUȚĂ, P. 47. ◊ Loc. adv. În (sau pe la) amurgit = cînd se îngînă ziua cu noaptea, la vremea amurgului. Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă; Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167. Cînd fu pe la amurgit, întîlni un om. ISPIRESCU, L. 321.
7. [DLRM] AMURGIT2, -Ă, amurgiți, -te, adj. (Rar) Învăluit în amurg; întunecat. – V. amurgi.
8. [DLRM] AMURGIT1 s. n. Amurg. – V. amurgi.
9. [DEX '09] AMURGI, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg.
10. [MDA2] amurgi viu [At: BIBLIA (1688), 207/2 / Pzi: ~rgește / E: amurg cf murgi] A se însera.
11. [CADE] AMURGI (-gește) I. vb. unipers. 📆 A se lăsa amurgul, a însera: pînă una alta, amurgește bine (CRG.); ziua (sau lumina) amurgește (BUR.) (ALECS.). II. ‼ vb. intr. A-l apuca seara (pe undeva): se ’ngrămădeau ca lupii asupra unui biet om care a amurgit pe drum (GR.-N.) [👉 MURGI].
12. [DEX '98] AMURGI, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg.
13. [DLRLC] AMURGI, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se lăsa amurgul, a se însera. Amurgea și zăream satul de subt culme. SADOVEANU, P. M. 122. Pînă-l mai menim noi pe popă... amurgește bine. CREANGĂ, A. 43. Abia amurgise cînd Stroici și Șpancioc sosiră. NEGRUZZI, S. I 160. ♦ Fig. (Rar, despre lumina zilei) A slăbi, a se stinge, a se întuneca (la amurg). Sub dealuri amurgește zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea Și-i umbră peste sat. COȘBUC, P. II 50. Dar lumina amurgește și plugarii, cătră sat, Hăulind pe lîngă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121.
14. [DLRM] AMURGI, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se însera; a se întuneca. – Din amurg.
15. [Șăineanu, ed. VI] amurgì v. a însera: lumina amurgește și plugarii se ’ntorc AL.
16. [Scriban] amurgéște, a -í v. intr. (d. amurg). Înserează, se’ntunecă. – Și murgește. În vest înmurgește.
17. [Scriban] amurgite și murgite (pe) loc. adv. Pe’nserate. – Și -ít: Și’nopoĭ el s’o băgat Pe murgit în Țăligrad (N. Dens. 1003).
18. [Scriban] murgéște, V. amurgește.
19. [DOOM 3] amurgit (pop.) s. n.
20. [DOOM 2] amurgit (pop.) s. n.
21. [DOOM 3] amurgi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgește, imperf. 3 sg. amurgea; conj. prez. 3 să amurgească
22. [DOOM 2] amurgi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgește, imperf. 3 sg. amurgea; conj. prez. 3 să amurgească
23. [DOOM 2] amurgite (pe ~) (pop.) loc. adv.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL