1. [DEX '09] AMEȚI, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”).
2. [DEX '09] AMEȚIT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
3. [MDA2] amăți v vz ameți
4. [MDA2] amățit1 sn vz amețit1
5. [MDA2] amățit2, ~ă a vz amețit2
6. [MDA2] ameți [At: DOSOFTEI, V. S. 145/2 / Pzi: ~țesc, (Trs) amet V: (reg) amoți, amăți / E: lat* ammattire] 1-2 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde (pentru un moment) claritatea cunoștinței astfel încât să i se pară că totul se învârtește în jur Si: a (se) zăpăci, a (se) năuci. 3-4 vtr (Fig) A scoate (sau a-și ieși) din minți Si: a (se) zăpăci. 5 vt (Pfm; îe) A ~ capul cuiva cu vorbe A vorbi mult și repede pentru a convinge pe cineva. 6 vt (Pfm; îe) A o ~ A acționa incomplet și superficial, lăsând impresia că duce lucrul până la capăt Si: a o încurca. 7-8 vtr A (se) îmbăta. 9-10 vtr (Fig) A (se) înșela.
7. [MDA2] amețit2 [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 311 / V: (reg) amoțit2, ~ă, amățit2, ~ă / Pl: ~iți, ~e / E: ameți] 1-2 a, av (Care este) cuprins de amețeală. 3-4 a, av (Care este) zăpăcit. 5-6 a, av (Fig) (Care este) cu mintea în altă parte. 7-8 a, av (Care este) îmbătat (ușor). 9 a (Îs) Vorbă ~ă Vorbă echivocă.
8. [MDA2] amețit1 sn [At: GOROVEI, C. 394 / V: (reg) amoțit1, amățit1 / Pl: ~uri / E: ameți] 1-4 Amețire (1-4). 5 Îmbătare. 6 Înșelare.
9. [MDA2] amoți v vz ameți
10. [MDA2] amoțit2, ~ă a vz amețit2
11. [MDA2] amoțit1 sn vz amețit1
12. [CADE] AMEȚI (-ețesc) I. vb. tr. 1 A turbura mintea cuiva, a face să-și piardă capul, a zăpăci: necontenit mă miram și amețeam pe mama cu întrebări (GN.) ¶ 2 A face pe cineva să creadă lucruri neadevărate: amețește lumea cu promisiuni deșarte ¶ 3 A îmbăta: vinul acesta e prea tare, simt că m’a amețit. II. vb. intr. 1 A simți o turburare în starea sa din cauza unei indispoziții, unei boale: mi s’a făcut rău și am amețit ¶ 2 familiar: baba atunci a amețit de bucurie (CRG.). III. vb. refl. 1 A-și pierde mintea, a se zăpăci: s’a amețit de atîtea laude ¶ 2 A se îmbăta: m’am amețit dintr’un singur pahar [lat. *ammattire < mattus].
13. [CADE] AMEȚIT I. adj. 1 p. AMEȚI; a umbla ~ ca un ciocîrlan (MAR.), a umbla zăpăcit, a nu ști ce face ¶ 2 Cu mintea dusă, fără conștiință: a căzut ~ la pămînt ¶ 3 Fig.: blînda turturică a sosit ~ă de bucurie, aproape de soțul ei (ODOB.) ¶ 4 Beat: ce mai stai de vorbă cu el, nu vezi că-i ~? II. sbst. Faptul de a (se) ameți.
14. [DEX '98] AMEȚI, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”).
15. [DLRLC] AMEȚI, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de amețeală, a-și pierde echilibrul. El fugea așa de repede, cît biata fată amețea, nu alta. SBIERA, P. 313. Ia așa am amețit și eu, stăpîne, cînd mi-ai dat cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 196. Of! of! am rămas iar cu piatra-n casă. Of!... amețesc... leșin. ALECSANDRI, T. I 49. ◊ Tranz. Na! una! L-am amețit... Să-i mai dau vreo cîteva [lovituri]. ALECSANDRI, T. I 450. 2. Intranz. Fig. A se zăpăci, a-și pierde capul (din cauza unei emoții sau a unei impresii puternice). Vai de mine și de mine, Iliuță, amețisem de spaimă și am pus de două ori zahar. SADOVEANU, N. F. 162. Baba atunci a amețit de bucurie. CREANGĂ, P. 79. ◊ Refl. Se ameți și se fistici tind se văzu încongiurat de o mulțime de lume. ISPIRESCU, L. 136. ◊ Tranz. Vorbele lui atîta îi amețise, încît de spaimă... se pierduseră cu totul. ISPIRESCU, L. 294. ◊ Tranz. A scoate din minți. De-acum te ține S-amețești bine Pe cioclovine (= ciocoi). ALECSANDRI, T. 920. Ori la tine ea privește, Cu vederea-l amețește. SEVASTOS, C. 172. ◊ Tranz. A aduce într-o stare de extaz, de încîntare. O speranță de o dureroasă dulceață, deșartă dar singură, îi amețea sufletul. EMINESCU, N. 74. 3. Intranz. și refl. A se îmbăta, a se chercheli. Au băut, s-au amețit și acum horăiesc în podul morii. SADOVEANU, O. VI 12. ◊ Tranz. Ipate le dă de băut, pînă le amețește pe amîndouă. CREANGĂ, P. 173.
16. [DLRLC] AMEȚIT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală. O năprasnă (= năprasnică) întîmplare l-a făcut să cadă amețit la pămînt. DRĂGHICI, R. 74. ◊ Fig. Trei trăsuri cu roțile amețite, gata să sară din încheieturi, se rostogolesc fără încetare din deal în vale și înapoi. BRĂESCU, V. A. 19. 2. Fig. Zăpăcit, năucit; emoționat. N-am mîncat... de ieri, oameni buni, îs amețit de scîrbă. SADOVEANU, N. F. 94. Blînda turturică a sosit, amețită de bucurie, aproape de soțul ei. ODOBESCU, S. III 35. Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lăsase pe un scaun... amețit, răpit. NEGRUZZI, S. I 6. 3. (Uneori determinat prin «de băutură», mai rar «de beție») Cherchelit, beat, turmentat. Tot orașul alergase la poarta curții pre care începuse a o tăia cu securile. Ostașii, amețiți de beție, făceau numai o slabă împotrivire. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Fig. Iar tu, amețite poet, De noua beție cuprins, Vestește eroul... Măreț, neînvins! BENIUC, V. 116.
17. [DLRM] AMEȚI, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Lat. *ammattire (< mattus „beat”).
18. [DLRM] AMEȚIT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit, năucit. 2. Beat. – V. ameți.
19. [Șăineanu, ed. VI] amețì v. 1. a se pierde cu firea; 2. a pricinui sau a avea amețeală; 3. a îmbăta. [Tr. améte = lat. (SENSUS) AMMITTERE].
20. [Șăineanu, ed. VI] amețit a. 1. turburat; 2. leșinat; 3. beat.
21. [Scriban] amățésc, V. amețesc.
22. [Scriban] amét, -ețít, V. amețesc.
23. [Scriban] amețésc v. tr. (orig. neșt. Cp. cu lat. amittere, a trimete, a da drumu, a perde, și vgr. methýo, mă îmbăt. În Ban. și Háțeg amet, ameți, amete, să ameață. La Polizu amățesc. La Șincai, 2, 291, amoțesc poate fi o greș. de citire îld. amăgesc). Am amețeală: învîrtindu-mă, am amețit. Mă cam îmbăt: bînd vin, am amețit. Fig. Îmĭ perd cumpătu: a amețit de atîta onoare. V. tr. Cauzez amețelĭ (pr. și fig.): vinu, baniĭ l-aŭ amețit. V. refl. Mă cam îmbăt (pr. și fig.): m’am amețit de atîta vin. – Și amițesc (Acad.).
24. [Scriban] amețít, -ă adj. Cuprins de amețeală.
25. [Scriban] amoțésc, V. amețesc.
26. [DOOM 3] ameți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețesc, 3 sg. amețește, imperf. 1 amețeam; conj. prez. 1 sg. să amețesc, 3 să amețească
27. [DOOM 2] ameți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețesc, imperf. 3 sg. amețea; conj. prez. 3 să amețească
28. [IVO-III] amețesc, -țească 3 conj., -țeam 1 imp.
29. [DER] ameți (-țesc, -it), vb. – 1. a se zăpăci. – 2. A-și pierde capul. – 3. A se îmbăta (ușor), a se chercheli. – 4. (Fam.) A face ceva de mîntuială, a da rasol. Lat. *ammatteāre, de la *mattea „băț, par”; cf. it. ammazare „a omorî”, sp. mazar, port. maçar. Sensul primar a fost „a lovi, a bate pînă la pierderea cunoștinței”, de unde mai tîrziu în it. „a omorî”, și în rom. „a lăsa, a rămîne fără cunoștință”. Schimbarea de conjug. este firească la vb. incoative. După Pușcariu, ZRPh., XXXII, 717 și DAR, din lat. *ammatῑre, de la *mattus, de unde it. matto „nebun”, ammattire „a înnebuni” (cf. REW 5401 și 5428); însă în rom. nu este atestat *mattus, în timp ce *mattea s-a păstrat, cf. măciucă; în plus, evoluția semantică pare mai convingătoare. Hasdeu 1062 se gîndea la ammitĕre, cf. Densusianu, Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la *amentio, imposibil din punct de vedere fonetic. – Der. amețeală, s. f. (zăpăceală, vertij, tulburare; Arg., plictiseală, lucru searbăd); amețitor, adj. (care provoacă amețeala).
30. [Argou] amețit, -ă, amețiți, -te adj. 1. într-o stare de ușoară ebrietate 2. distrat; zăpăcit
31. [DERC] AMEȚI A ameți capul cuiva cu vorbe (pfm.) = A vorbi mult și repede pentru a convinge pe cineva: Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul. (C. NEGRUZZI) A o ameți (pfm.) = A acționa incomplet și superficial, lăsând impresia că duce lucrul până la capăt:Dibaci el prinse una-n Cazemată / Și-o- nghesui între pereții groși, / O ameți cu proză și gogoși [...] (GH. ISTRATE) Credeam că vei reuși s-o repari, dar ai amețit-o rău de tot…
32. [DRAM 2021] ametit, (ametist), s.n. (înv.) Praful care se adună la roata morii (folosit în farmece de dragoste): „Ca să visăză feciori, fetele agiuna în zua de Sfântu Andrei șî strânje ametit de la roata a nouă mori. Îi colbu care se strânje la veșcă” (Bilțiu, 2001: 340). – Et. nec.
33. [DRAM 2015] ametit, s.n. – (reg.) Praful care se adună la roata morii, pe care fetele îl folosesc în farmece de dragoste (Bilțiu, 2001): „Ca să visăză feciori, fetele agiuna în zua de Sfântu Andrei șî strânje ametit de la roata a nouă mori. Îi colbu care se strânje la veșcă” (Bilțiu, 2001: 340; Moisei). – Et. nec.
34. [DRAM] ametit, s.n. – Praful care se adună la roata morii, pe care fetele îl folosesc în farmece de dragoste (Bilțiu 2001): „Ca să visăză feciori, fetele agiuna în zua de Sfântu Andrei șî strânje ametit de la roata a nouă mori. Îi colbu care se strânje la veșcă” (Bilțiu 2001: 340; Moisei). – Et. nec.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL