1. [DEX '09] AMENINȚĂTOR, -OARE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător.
2. [MDA2] amenințător, ~oare a, av [At: MARCOVICI, D., 14 / V: amerin~ / Pl: ~i, ~oare / E: amenința] 1-4 (Într-un mod) care amenință (5-6)
3. [CADE] AMENINȚĂTOR, AMERINȚĂTOR, -TOARE adj. sm. f. Care amenință: acest nor ~ de groaznică vijelie se apropia de țara lor (BĂLC.); a mers la primărie, apoi la subprefectură, să denunțe pe amenințător (CAR.).
4. [DLRLC] AMENINȚĂTOR, -OARE, amenințători, -oare, adj. Care amenință; care sperie care îngrozește. Să ridice pumnii amenințători către cer! MACEDONSKI, O. IV 72. ◊ Fig. Negur-amenințătoare orizontul învălise. NEGRUZZI, S. II 5. ◊ (Adverbial) A răspuns mîrîind ca un lup și măsurîndu-și amenințător... dușmanii. PAS, L. I 79. La doi pași de el apăruse amenințător Colțun. SADOVEANU, N. F. 34. ◊ (Substantivat) Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să denunțe pe amenințător, cerînd să fie păzit. CARAGIALE, O. I 284.
5. [DLRM] AMENINȚĂTOR, -OARE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință; care sperie, care îngrozește. – Din amenința + suf. -(ă)tor.
6. [Șăineanu, ed. VI] amenințător a. care amenință.
7. [Scriban] amenințătór, -oáre adj. Care amenință. V. iminent și cominatoriŭ.
8. [MDA2] amerințător, ~oare a, av vz amenințător
9. [DOOM 3] amenințător adj. m., pl. amenințători; f. sg. și pl. amenințătoare
10. [DOOM 2] amenințător adj. m., pl. amenințători; f. sg. și pl. amenințătoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL