1. [DEX '09] AMÂNDOI, -DOUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).
2. [MDA2] amândoi, ~două ncv [At: (a. 1574) ap. HEM 1088 / E: ml ◊ amendui, -duae cf ambii, îmbii] 1 Doi împreună, în același timp Si: ambii Cf tustrei, tuspatru. 2 Unul cu altui sau unul altuia.
3. [DEX '98] AMÂNDOI, -DOUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui).
4. [Șăineanu, ed. VI] amândoi num. și unul și altul. [Lat. AMBO DUO].
5. [CADE] AMÎNDOI, -DOUĂ (gen.-dat. amînduror, -durora) num. 1 Și unul și altul, cei doi laolaltă ¶ 2 În legătură cu pron. pers.: vrea să se înțeleagă cu noi ~ ¶ 2 proverb.: ~, două nevoi, și unul și altul nu sînt buni de nici o treabă; – ~ mîncați dintr’un ciob (PANN), se zice de doi inși nedespărțiți sau cari se potrivesc la fire și la apucături, mai ales rele [lat. *amĭndoi < ambo+dui].
6. [CADE] DOI, f. DOUĂ num. 1 Unu plus unu: doi oameni; două femei; (P): cînd doi se ceartă, al treilea cîștigă; de două ori; în două, în două părți, în două jumătăți: a tăia în două; pe din două, jumătate pe jumătate ¶ 2 Nici una, nici două, fără a se codi, fără a sta mult pe gînduri, fără multă vorbă: și nici una nici două, haț! pe ied de gît (CRG.) ¶ 3 Cu una cu două, ușor, fără multă bătaie de cap, fără a se împotrivi: las’ pe mine, nu scapă ea cu una cu două (ALECS.); fiul său însă nu se lăsă cu una cu două (ISP.) ¶ 4 Din două una sau una din două, ori una, ori alta, ori ... ori ... ¶ 5 (P) 👉 AMÎNDOI 3, BAN 3, CEAPĂ 1. PĂR, PARA, TEIU, UN [lat. *dui < duo].
7. [DLRLC] AMÎNDOI, -DOUĂ num. col. (Substantivul determinat e articulat) Și unul și altul, cei doi împreună, cei doi laolaltă, ambii. Se uită în sus la cerul de cenușă. Ridică amîndoi pumnii, amenințind pe cineva ascuns în vîrtejurile fumurii ale norilor. DUMITRIU, B. F. 15. Nu semănau amîndouă surorile. VLAHUȚĂ, O. A. 1108. Piaptănă și îmbracă la fel pe amîndouă fetele. CREANGĂ, P. 270. ◊ (Accentuat în frază, cu valoare stilistică) Plîngu-mi ochii amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ (Determinînd un pron. pers., care îl precede) Multe izbînzi am mai făcut noi amîndoi. ISPIRESCU, L. 15. Amar era să fie de voi, de nu eram noi amîndoi. CREANGĂ, P.. 269. Nu e nici o asemănare între voi amîndoi. NEGRUZZI, S. 1 64. ◊ (Cu valoare de pronume) Amîndoi priveau spre luminile nenumărate care tremurau, ca niște steluțe, în vale, amîndoi ascultau muzica adîncă a clopotului, și carul cobora coasta spre sat. SADOVEANU, O. III 87. Au stat tăcuți, că i-a cuprins O jale pe-amîndoi. COȘBUC, P. I 228. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci ciuturilor mele zic Adio tuturora. EMINESCU, O. J 185. Hai, mîndro să ne iubim, C-amîndoi ne potrivim... Tu n-ai frați, eu n-am surori, Amîndoi ca două flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. – Forme gramaticale: gen. – dat. (cînd precedă substantivul) amînduror (regional) amîndura, amîndoror, (cînd urmează dună el sau îi ține locul) amîndurora și (regional) amîndorora (RUSSO, O. 44).
8. [DLRM] AMÎNDOI, -DOUĂ num. col. Și unul și altul; ambii. Amîndoi copiii. ◊ (Cu valoare de pronume) Amîndoi priveau în zare. [Gen.-dat. (cînd precedă substantivul) amînduror și (cînd îl urmează sau îi ține locul) amîndurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).
9. [Scriban] amîndóĭ, -dóŭă num. (lat. amindui, ambidui îld. amboduo; it. amendúe. – Amîndurór [Mold.] și amîndúror [Munt.]). Și unu, și altu (ambiĭ): amîndoĭ copiiĭ, copiiĭ amîndoĭ, amîndoŭă mînile, mînile amîndoŭă (tot-de-a-una fără art.). V. îmbĭ.
10. [DOOM 3] !amândoi pr. m., adj. pr. m., f. amândouă, g.-d. (antepus) amânduror, (singur/postpus) amândurora (Amândoi (elevii)/Elevii amândoi au promovat.)
11. [DOOM 2] amândoi num. m. (~ copiii), f. amândouă, g.-d. antepus amânduror, singur/postpus amândurora
12. [IVO-III] amândoi, -duror gen. dat. pl.
13. [MDO] amîndoi
14. [MDO] amînduror
15. [DER] amîndoi (-ouă), num. – Și unul și altul; ambii. – Mr. amindo(i)l’i, istr. amindoi. Lat. ambo duŏ › ambi dui, f. *ambe due, și probabil și *amendui, dat fiind prezența v. it. amendue, engad. amenduos, v. fr. andui, prov. amdui, cf. cat. abdos (Pușcariu 80; REW 411; DAR). Gen. amînduror(a), cu r analogic, ca tuturor(a).
16. [DE] ARCADES AMBO (lat.) amândoi arcadienii – Vergiliu, „Bucolica”, VII, 4. Poetul invocă originea arcadiană a păstorilor Thyrsis și Corydon pentru a dovedi egala lor măiestrie muzicală. Astăzi indică trăsături, afinități comune a două persoane.
17. [CECC] Arcades ambo (lat. „Arcadieni amîndoi”). Vergiliu, Egloge (VII, 4). Întocmai cum unele monumente vechi se deteriorează de-a lungul anilor, se întîmplă ca și unele cuvinte serioase să-și altereze cu vremea înțelesul și să fie folosite doar în ironie. Bunăoară expresiile: „A descoperit America”, „A inventat praful de pușcă” etc. La fel s-a petrecut și cu „Arcades ambo”. Vergiliu a întrebuințat expresia în sensul cel mai bun, vorbind de doi ciobani: Thyrsis și Corydon, care, fiind din Arcadia („țara idilelor și a fericirii pastorale”), știau amîndoi deopotrivă de bine să cînte din fluier. Astăzi însă, expresia e folosită spre a lua în derîdere doi oameni care vădesc aceleași defecte. E o expresie oarecum echivalentă cu vorba românească: „cum e Tanda, așa-i și Manda”. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL