1. [DEX '09] AMÂNARE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna.
2. [MDA2] amânare sf [At: PANN, P. V. I 61/23 / Pl: ~nări / E: amâna] 1 Întârziere. 2 (Îlav) Fără ~ Îndată. 3 (Îlav) Cu ~ În tihnă.
3. [Șăineanu, ed. VI] amânare f. fapta de a amâna și rezultatul ei: zăbavă, întârziere.
4. [DEX '09] AMÂNA, amân, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).
5. [DEX '09] AMÂNAR s. n. v. amnar.
6. [DEX '09] AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânar s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale).
7. [MDA2] amâna [At: PSALT. SCH. 128/6 / Pzi: amân, (reg) amâi, (rar) amânez / E: a + mâ(i)ne] 1 vi (Înv) A întârzia. 2 vtr A nu îndeplini ceva imediat, ci a lăsa pe altă dată. 3 vt A pune un termen mai târziu pentru judecarea unei pricini. 4 vt A proroga. 5 vt(a) (Fig) A tărăgăna. 6 vt (Complementul este un om) A purta cu vorba (de azi pe mâine). 7 vt (Înv) A porunci cuiva să vină (sau să execute ceva) mai târziu.
8. [MDA2] amânar smn vz amnar
9. [MDA2] amnar snm [At: CANTEMIR, IST. 97 / V: amăn~, (îrg) ~iu, ~i / Pl: ~e sn, -i sm / E: mână, mănușă, mâner] 1 Unealtă de oțel cu care se lovește cremenea pentru a scoate scântei în vederea aprinderii iascăi și care se folosește și pentru ascuțit obiecte de tăiat. 2 (Îe) Cât ai da (sau ai bate, ai zbate) în (ori ai scăpăra din) ~ Cât ai clipi din ochi. 3 (Îe) Într-o bătaie de ~ într-o clip(it)ă. 4 (Îe) Cine știe ~ul Se spune despre lucrurile care nu se pot ști. 5 (Ban; Mun; Plg) Bucată de fier ca un cui, cu care se reglează adâncimea la care se ară cu fierul lat al plugului. 6 (Reg) Dispozitiv fix la colții mașinii de secerat prin care trece coasa. 7 (Arh; reg; mpl) Fiecare dintre cei patru stâlpi de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești pentru a sprijini acoperișul. 8 (Țes, la război) Bucată de lemn la războiul de țesut, de forma unui diapazon[1], cu extremitățile de sus unite, cu care se ține întinsă (sau se strânge) țesătura Cf amnăruș, zăvor. 9 (Mol; lpl) Raze ale urzitoarei. 10 (Reg; la căruță) Fiecare dintre cele patru speteze de la extremitățile draginilor Cf mănușă, brățare.
10. [MDA2] amnariu snm vz amnar
11. [MDA2] mâna4 v vz amâna
12. [CADE] AMÎNA (amîn, amîiu) l. vb. tr. 1 A lăsa pe altădată (îndeplinirea unui lucru): lucrul din mînă nu-l amîna pe mîine (JIP.) ¶ 2 A purta cu vorba pe cineva, a-l face mereu să aștepte, să vie o zi după alta spre a-i îndeplini o dorință: necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele de la o fîntînă la alta (CRG.) ¶ 3 ⚖️ A soroci pentru altădată judecarea unui proces, executarea unei hotărîri: procedura nefiind îndeplinită, tribunalul a amînat procesul. II. vb. intr. ‡A întîrzia, a zăbovi.
13. [CADE] ❍AMÎNAR 👉 AMNAR.
14. [CADE] AMÎNARE sf. 1 Faptul de a amîna ¶ 2 Fără ~, fără întîrziere, în grabă.
15. [CADE] AMNAR, ❍AMÎNAR (pl. -are) sn. 1 Bucată de oțel cu care lovind în cremene ies scîntei (🖼 105); proverb: cît ai scăpăra (sau ai da) în ~, într’o clipă, iute, repede; proverb pop.: nici cît ai scăpăra (sau ai da) în ~, nici o clipă, cîtuși de puțin; Fig. 🍽 Trans. (HASD.) Zeamă de ~, se zice despre o ciorbă acră sau prea slabă ¶ 2 Bucată de fier pentru ascuțit (cuțitul, etc.) ¶ 3 ⛓ Parte a războiului de țesut care e fixată în una din cele patru găuri ale sulului dinainte, de partea dreaptă a acelui care țese; cu ajutorul acestei bucăți se ține întinsă partea țesăturii de la sulul de dinapoi pînă la cel de dinainte; dacă partea țesută s’a prea lungit, se strînge atunci pe sulul dinainte, învîrtindu-l cu amnarul făcut din lemn, are forma unui diapazon, dar cu cele două extremități de sus unite (🖼 106) ¶ 4 Băn. Olten. (HASD.) ‼ Bucată de fier sau cuiu cu ajutorul căruia se coboară sau se ridică fierul lat de la plug ¶ 5 Mold. (HASD.) 🔧 Fiecare din cele patru speteze, cîte două la fiecare loitră a căruței, care leagă la extremități carîmbii ¶ 6 💒 Grindă groasă care unește mai mulți stîlpi: Mold. fiecare din stîlpii care se pun în colțurile casei: Pe cea vale mare Este-o casă din ~e (SEV.) ¶ 7 Mold. Trans. (HASD.) 🏚 Fiecare din stîlpii care alcătuesc corpul morii și sînt dăltuiți de o parte și de alta, așa ca să se fixeze în ei scîndurile păreților ¶ 8 Băn. 🏚 Grinda de la stăvilarul morii pusă peste stîlpii bătuți în apă (👉 STĂVILAR) [a3 + lat. manuarius].
16. [DEX '98] AMÂNA, amân, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).
17. [DEX '98] AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânar s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).
18. [DLRLC] AMÎNA, amîn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî să îndeplinească o acțiune mai tîrziu decît la vremea stabilită, a prelungi termenul o dată fixat pentru săvîrșirea unei acțiuni. Procesul a fost amînat. ◊ Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141. ◊ Absol. Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166. 2. (Cu privire la persoane) A purta cu vorba (de azi pe mîine). Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15. Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82.
19. [DLRLC] AMÎNAR s. n. v. amnar.
20. [DLRLC] AMÎNARE, amînări, s. f. Acțiunea de a amîna. Amînarea procesului. ◊ După ani de amînare Ileana a venit la judecată. BOTEZ, în POEZ. N. 74. ◊ Loc. adv. Fără amînare = îndată, fără întîrziere. Trebuie să pleci fără amînare. (învechit) Cu amînare = în tihnă, zăbovind. Șezînd cu amînare pe verdeață și-adăstînd. Un țînțar... s-a pus pe urechea mistrețului. PANN, P. V. III 61.
21. [DLRLC] AMNAR2, amnare, s. n. (Regional) 1. Fiecare din stîlpii de lemn care se pun la colțurile unei case sau ale altei construcții țărănești pentru a sprijini acoperișul. Pe cea vale mare Este-o casă din amnare. SEVASTOS, C. 187. ♦ Grindă orizontală de la stăvilarul unei mori, care leagă cei doi stîlpi bătuți în apă. 2. Mîner de lemn cu ajutorul căruia se învîrtește și se fixează sulul care întinde și pe care se strînge pînza în războiul de țesut. 3. Bucată de fier sau cui cu ajutorul căruia se coboară sau se ridică fierul lat al plugului.
22. [DLRLC] AMNAR1, amnare, s. n. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scîntei din cremene și care se întrebuințează la aprinderea focului (v. scăpărătoare) și la ascuțit (bricege, cuțite, topoare etc.). Mai mulți aveau amnar și iască. Bateau piatra, aprindeau și fumau. DUMITRIU, B. F. 157. S-aducă un pac de tutun și hîrtie de țigară. Amnar și iască am eu. SADOVEANU, N. F. 56. Paloșul scotea, Pe amnar îl da De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. (Poetic) Cine scria și cîți scriau litania care, ca un amnar, făcea să scapere în ochi scînteierea nemulțumirilor? PAS, L. 1132. ◊ Expr. Cît ai scăpăra din amnar sau cît ai da (sau ai bate, ai zbate) în amnar = cît ai clipi din ochi, repede. În acest timp, Traian Mînecuță... cît ai zbate în amnar, se îmbrăcase cu straiele dăruite. SADOVEANU, P. M. 66. Să nu se dezlipească de stăpînul său nici cît ai da din amnar. ISPIRESCU, L. 104. – Variantă: (regional) amînar (CREANGĂ, P. 125) s. n.
23. [DLRM] AMÎNA, amîn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî îndeplinirea unei acțiuni pentru un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – Din a3 + mîne.
24. [DLRM] AMÎNARE, amînări, s. f. Acțiunea de a amîna. ◊ Loc. adv. Fără amînare = îndată. (Înv.) Cu amînare = în tihnă.
25. [DLRM] AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scîntei din cremene; se întrebuințează la aprinderea focului și la ascuțit. 2. (Reg.) Fiecare dintre stîlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mîner de lemn cu ajutorul căruia se învîrtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amînar s. n.] – Din a3 + mînar[e] (< lat. manuale).
26. [Șăineanu, ed. VI] amânà v. a lăsa pentru altă dată, a întârzia, a prelungi (un termen). [Formațiune românească din mâine, lit. a lăsa pe mâine].
27. [Șăineanu, ed. VI] amânar n. Mold. 1. V. amnar; 2. numele floarei (din lemne cioplite în patru muchi) ce se face la capătul stâlpilor unei case țărănești.
28. [Șăineanu, ed. VI] amnar n. 1. oțel de scăpărat sau de ascuțit (Mold. amânariu): scoate bulicheriul..., îl dă pe amânariu CR.; cât ai da în amnar, într’o clipă; 2. partea răsboiului de țesut cu care se întinde pânza; 3. cuiul la fierul lat al plugului sau bățul ce susține capetele loitrelor; 4. lemn scurt cu care se prind grinzile unui tavan: copacu ăsta-i bun de amânare, cela de tălpi CR. [Lat. MANARIUM].
29. [Scriban] amîn, a -á v. tr. (a 4 și mîne). Las pe altă dată (împlinirea unuĭ lucru): a amîna o judecată, o plată, un examin.
30. [Scriban] amînáre f. Lăsare pe altă dată: amînarea unuĭ proces.
31. [Scriban] amnár n., pl. e (lat. ĭgniarium, materie inflamabilă, ĭască [d. ignis, foc], de unde s’a făcut emnar, amnar). Bucățică de oțel de lovit cremenea ca să scapere. Cît aĭ scăpăra (saŭ aĭ da) din amnar, foarte răpede, într’o clipă. La războĭu de țesut, partea cu care se întinde pînza. Un cuĭ cu care se dă maĭ sus orĭ maĭ jos feru cel lat al pluguluĭ saŭ care ține loitra la căruță. Un lemn scurt în care se prind maĭ multe grinzĭ la tavan și aiurea.
32. [DOOM 3] amânare s. f., g.-d. art. amânării; pl. amânări
33. [DOOM 2] amânare s. f., g.-d. art. amânării; pl. amânări
34. [DOOM 3] amâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amân, 3 amână; conj. prez. 1 sg. să amân, 3 să amâne
35. [DOOM 3] amnar s. n., pl. amnare
36. [DOOM 2] amâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amân, 2 sg. amâni; conj. prez. 3 să amâne; ger. amânând
37. [DOOM 2] amnar s. n., pl. amnare
38. [IVO-III] amân, -ni 2, -ne 3 conj., -nând ger.
39. [IVO-III] amnar.
40. [DER] amîna (amîn, amînat), vb. – A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial; a întîrzia. Mr. amîn. De la mî(i)ne, plecîndu-se de la o combinație lat. de tipul *ad mane (Pușcariu 79; REW 5924), sau de la o formație adv. rom. *amîne. Spiritul compunerii este cel al fr. ajourner; cf. și alb. mënoń „a întîrzia” (Philippide, II, 647). – Der. amînăcios, adj. (înv., întîrziat); amînat, adv. (Banat, tîrziu).
41. [DER] amnar (amnare), s. n. – 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scîntei; uneori folosește și pentru a ascuți. – 2. Dispozitiv cu care se urcă sau se coboară fierul lat al plugului. – 3. Mîner de lemn cu care se învîrte sulul la războiul de țesut. – 4. Stîlpi de lemn puși la colțurile construcțiilor țărănești spre a sprijini acoperișul. – Mr. mănar, megl. mănar, amnar. Lat. mănuārius (după Pușcariu 82; REW 5332; DAR), cf. mîner. Mai puțin probabilă este der. de la *ignarium (Philippide, Principii, 46; Körting 4706), dacă luăm în considerație rezultatele dialectale. Densusianu, Rom., XXXIII, 274, și GS, II, 317, se gîndește la posibilitatea unei der. interne, pe baza lui mînă.
42. [Argou] amnar și cremene expr. (er.) bărbat și femeie, cuplu erotic heterosexual
43. [DERC] AMNAR Cât ai scăpăra din amnar sau cât ai da (sau ai bate, ai zbate) în amnar = Cât ai clipi din ochi, repede: În acest timp, Traian Mânecuță... cât ai zbate în amnar, se îmbrăcase cu straiele dăruite. (MIHAI SADOVEANU) Să nu se dezlipească de stăpânul său nici cât ai da din amnar. (P. ISPIRESCU) Cine știe amnarul = Se spune despre lucrurile care nu se pot ști: Cine amnarul mai știe cum a fost…
44. [DAR] amânar, amânare s.n. (reg.) 1. amnar 2. floare ce se face la capătul stâlpilor unei case țărănești
45. [DRAM 2021] amânar, s.n. v. amnar.
46. [DRAM 2021] amnar, amnare, amnaruri, (amânar), s.n. 1. Stinghie de lemn așezată vertical pe aripile porților de lemn. 2. Bucată de lemn, scobită la mijloc, care se bagă cu un capăt într-o gaură a sulului, ca să stea pânza întinsă. – Din a („la”) + mânar(e).
47. [DRAM 2015] amânar, s.n. – v. amnar.
48. [DRAM 2015] amnar, amnare, (amânar), s.n. – 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei: „Când toate aiestea au fost pregătite, a zinit vâju cel mai bătrân din sat, el să aprindă amnaru” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 241). 2. Stinghie de lemn așezată vertical pe aripile porților de lemn din Maramureș (Nistor, 1977: 19). – Din a (< lat. ad „la”) + mânar(e) (< lat. manuale) (DLRM, DEX).
49. [DRAM] amnar, -e, (amânar), s.n. – 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei. 2. Stinghie de lemn așezată vertical pe aripile porților de lemn din Maramureș (Nistor 1977: 19). – A (< lat. ad) + mânar (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL