1. [MDA2] alsău sn [At: DOSOFTEI, ap. HEM 907 / Pl: ~uri / E: al său prin substantivare] (Înv) Însușire.
2. [CADE] ‡ALSĂU sbst. Ce este propriu cuiva, însușire (DOS.) (ANT.-IV.) [al1+ său].
3. [Scriban] alsăŭ n., (cuv. lit. format din al și săŭ 2 după vsl. svoĭstvo și vgr. idiótes). L. V. (Dos. Antim). Însușire.
4. [DLRLV] ALSĂU s.n. (Mold., ȚR) Însușire, natură, fire. A: Cum are Părintele alsăul său a naște pre Fiiul și a scoate Duhul Svînt, și cum are Fiiul alsăul său a se naște din Părintele, așa și Duhul Svînt are alsăul său a purceade din Părintele și a se odihni pre Fiiul; așa li-i osăbiciunea, numai cu cît se osăbesc alsăurile. DOSOFTEI, PARIMIAR; cf. DOSOFTEI, VS, s.v. fireș; DOSOFTEI, SINAXAR, apud HEM. B: Între celelalte idiomata, adecă alsăuri, ce are luna, are și aceasta: cînd este plină, se scoală asupra-i cînii. ANTIM. Etimologie: al + său, după gr. idiótis, sl. svoĭstvo. Cf. hireșie.
5. [DAR] alsău, alsăuri, s.n. (înv.) însușire, proprietate
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL