1. [MDA2] alenșig sn [At: ANON. CAR. / V: ~șug / Pl: ~uri / E: mg ellenség] 1 (Înv) Dușmănie. 2 (Ccr) Dușman.
2. [CADE] ‡ALENȘIG, ‡ALENȘUG sbst. Dușmănie [ung. ellenség].
3. [MDA2] alenșug sn vz alenșig
4. [Scriban] alenșúg și -íg n., pl. urĭ (ung. ellenség, dușmănie). L. V. Dușman, dușmănie.
5. [DLRLV] ALENȘIG s.n. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) Dușman. Si prae noj szlobodzaskae de allensigul. AGYAGFALVI, apud TEW. Domnul mîniia sa o au încins în aleanul mie⟨u⟩ și m-au pus pre mine lui alenșug. SA, 29r. Și aciia și-l omorîră alenșigul. C 1692, 513r. Alenșigul lovi-mă-va. VCC 30; cf. SA, 45r; MOL. 1695, 52v; VISKI, apud TEW; MlSC. SEC. XVII, 65v, 94r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; BUITUL CAT., apud TEW; CAT. B, 57. 2. (Ban., Criș.) Dușmănie. În aceaea zi pogorî Dumnăzău pre ei mîniia sa și alenșigul său. C 1692, 513v. Alensig. Inimicitia. AC, 327: cf. MISC. SEC. XVII, 25r, 44r, 63v. Variante: alenșug (SA, 29r, 45r). Etimologie: magh. dial. ellensíg. Vezi și alean, aleaniș, alenie, alenui. Cf. aleaniș; alean (2), alenie, b ă s ă u (2), m ă r a z, rîvnire, zavistie.
6. [DLRLV] ALENȘUG s.n. v. alenșig.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL