1. [DEX '09] ALBĂSTRIT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
2. [MDA2] albăstrit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: albăstri] 1-3 Albăstrire (1-3).
3. [MDA2] albăstrit2, ~ă a [At: MARIAN, CH. 26 / Pl: ~iți, ~e / E: albăstri] 1 Colorat în albastru (2). 2 (Fig; iuz) Îmbrăcat în haine orășenești (albastre). 3 Care este clătit în apă cu albăstreală (2).
4. [CADE] ALBĂSTRIT I. adj. 1 p. ALBĂSTRI ¶ 2 Fig. Plin de ciocoi, de oameni străini: țara ~ă (JIP.). II. sbst. Faptul de a albăstri.
5. [DLRLC] ALBĂSTRIT, -Ă, albăstriți, -te, adj. Colorat sau vopsit în albastru. Razele albăstrite ale lunei se îngînau cu întunericul negru. REBREANU, R. I 226. ♦ (Despre rufe) Clătit în apă amestecată cu albăstreala.
6. [DEX '09] ALBĂSTRI, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru.
7. [MDA2] albăstri [At: MACEDONSKI, O. I, 76 / Pzi: ~resc / E: albastru] 1 vt A colora în albastru (2). 2 vr A deveni albastru (2). 3 vr (D. lapte) A se subția și a se face albastru (2). 4 via (Fig) A avea o lucire albastră (2). 5 vt (Fig) A răspândi o lumină albastră (2). 6 vr (Iuz; prt) A se îmbrăca în haine orășenești (albastre) Cf albăstrân. 7 vt A clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală (2).
8. [CADE] ALBĂSTRI (-tresc) I. vb. intr. 1 A se arăta, a se vedea albastru: dealurile se zăresc albăstrind în depărtare ¶ 2 A se învineți: mă bătea la tălpi pînă albăstream (GR.-N.) ¶ 3 Fig. A se arăta în haine străine, ciocoiești: cînd văd ciocoii albăstrind (HASD.). II. vb. tr. A văpsi în albastru: am albăstrit lîna. III. vb. refl. A deveni albastru.
9. [DLRLC] ALBĂSTRI, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a colora, a vopsi în albastru. Am albăstrit prea tare lîna. ◊ Refl. Laptele se albăstrește cînd îl subțiem cu apă. ♦ A clăti rufele, după spălare, în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea, a răspîndi o lucire albastră. În fund albăstresc, în curmeziș, coamele munților, crestate pe alocuri ca niște metereze uriașe. REBREANU, P. S. 139. Departe, departe, în fund, albăstrește un șir dințat de colilie. REBREANU, N. 116. Repezi fulgere prin noapte albăstreau de răutate. MACEDONSKI, O. I 76. 3. Intranz. (Popular, despre ciocoi; A se ivi în fața cuiva (deosebindu-se prin culoarea îmbrăcămintei). V. albăstrime. Cînd văz ciocoi albăstrind, Mă fac broască pe pămînt, Cît un puișor de lup, Și casc gura să-l îmbuc. La HEM.
10. [DLRM] ALBĂSTRI, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea sau a răspîndi o lucire albastră. – Din albastru2.
11. [Șăineanu, ed. VI] albăstrì v. a da o față albastră.
12. [Scriban] albăstrésc v. tr. (d. albastru). Colorez în albastru. V. refl. Devin albastru.
13. [DOOM 3] albăstri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstresc, 3 sg. albăstrește, imperf. 1 albăstream; conj. prez. 1 sg. să albăstresc, 3 să albăstrească
14. [DOOM 2] albăstri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstresc, imperf. 3 sg. albăstrea; conj. prez. 3 să albăstrească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL