1. [MDA2] ajutătorie sf [At: CORESI, ap. HEM / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: ajutător + -ie] (Îvr) Ajutorare (1).
2. [Scriban] ajutătoríe f. Cor. Rar. Ajutor.
3. [DEX '09] AJUTĂTOR, -OARE, ajutători, -oare, adj. Care ajută; auxiliar. – Ajuta + suf. -ător.
4. [MDA2] ajutător, ~oare [At: PSALT. SCH. 87 / V: (îrg) ~iu, ~oare, agiutător, ~oare, agiutătoriu, ~oare[1] a, smf / Pl: ~i, ~oare / E: ajuta + -ător] 1 a Care ajută (1). 2 (Grm; înv; îs) Verb ~ Verb auxiliar. 3-4 smf, a (Persoană sau lucru) care este de ajutor (1). 5 a Protector. 6 a (Jur; înv) Complice.
5. [MDA2] ajutătoriu, ~oare a, smf vz ajutător
6. [CADE] AJUTĂTOR I. adj. 1 Care ajută ¶ 2 📖 Verb ~, care slujește la conjugarea unora din timpurile altui verb. II. ‡sm. Cel ce dă ajutor: ajutătoriul nu s’ar pedepsi cu pedeapsa vinovatului (PRV.-MB.).
7. [DLRLC] AJUTĂTOR, -OARE, ajutători, -oare, adj. Care ajută, care dă ajutor. ◊ (Substantivat; neobișnuit) Le boteză [sabia și buzduganul], punînd săbiei numele «Balmut, ajutătorul meu», și buzduganului «Omorîtorul vrăjmașilor mei». ISPIRESCU, L. 139. ♦ Auxiliar. Discipline ajutătoare ale istoriei. ◊ Verb ajutător = verb auxiliar, v. auxiliar.
8. [DLRM] AJUTĂTOR, -OARE, ajutători, -oare, adj. Care ajută; auxiliar. – Din ajuta + suf. -(ă)tor.
9. [Șăineanu, ed. VI] ajutător a. care ajută; verb ajutător, care ajută la conjugarea celorlalte: a fi, a avea, a voi. ║ m. ajutor.
10. [Scriban] ajutătór, -oáre adj. Care ajută: un prieten ajutător, o prietenă ajutătoare. Gram. Auxiliar, care servește la ajutat în compozițiune: verb ajutător (ca am fost, voĭ fi).
11. [DOOM 3] ajutător adj. m., pl. ajutători; f. sg. și pl. ajutătoare
12. [DOOM 2] ajutător adj. m., pl. ajutători; f. sg. și pl. ajutătoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL