1. [DEX '09] AFURISIT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.
2. [MDA2] afurisit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: afurisi] 1-3 Afurisire (1-3).
3. [MDA2] afurisit2, ~ă smf, a [At: (a. 1604) CUV. D. BĂTR. I, 136/11 / Pl: ~iți, ~e / E: afurisi] 1-2 (Om) blestemat. 3-4 (Om) ticălos. 5-6 (Copil) poznaș. 7-8 (Om) răutăcios. 9-10 (Om) inflexibil. 11-12 (Om) abil.
4. [CADE] AFURISIT, -ITĂ adj. sm. f. p. AFURISI ¶¶ contr. NEAFURISIT ¶ 1 Pedepsit cu afurisania: cine se va împrieteni cu un ~ să fie și el afurisit ¶ 2 Blestemat: fir’ar a dracului de viață ș’ ~ă, că m’a făcut mama fără noroc! (CAR.) ¶ 3 Îndrăcit, păcătos, cumplit, rău la suflet: iaca că intră ~ul de băiet în școală (CRG.).
5. [DLRLC] AFURISIT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău (la suflet), îndrăcit, ticălos, blestemat. Blestema cu foc și cu pară pe afurisita de ghicitoare. ISPIRESCU, L. 55. Un ciocoi de cei afurisiți. ALECSANDRI, T. 50. Neică m-a lăsat, C-a fost rău și blăstămat, M-a urît, că l-am urît, C-a fost rău ș-afurisit. HODOȘ, P. P. 121. ◊ Fig. Întinde mîna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit. CREANGĂ, P. 98. ◊ (Substantivat) Cine ești tu, afurisitule? ALECSANDRI, T. 431.
6. [DLRM] AFURISIT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.; adesea substantivat) Ștrengar, poznaș. – V. afurisi.
7. [Șăineanu, ed. VI] afurisit a. 1. blestemat; 2. fig. foarte rău, îndrăcit, fără omenie.
8. [Scriban] afurisít, -ă adj. Excomunicat. Blestemat: afurisită viață! Răŭ la suflet, îndrăcit: măi afurisitule! Adv. Mă doare afurisit. V. anatemă și proclet.
9. [DEX '09] AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A arunca anatema asupra cuiva; a anatemiza. ♦ Refl. A se jura. – Din sl. aforisati.
10. [MDA2] aforisi vtr vz afurisi
11. [MDA2] afurisi [At: VARLAAM, C. 194, / V: (înv) afor~ / Pzi: ~sesc / E: vsl афорисать] 1 vt (Bis) A arunca anatema asupra cuiva Si: a anatemiza, a excomunica. 2 vt A blestema. 3 vr A se jura.
12. [CADE] AFURISI (-isesc) I. vb. tr. ⛪ 1 A lovi, a pedepsi cu afurisania: care cliric se va arăta că merge la cîrciumă... acela să se afurisească (PRV.-MB.) ¶ 2 A blestema: părinții lui l-au afurisit. II. vb. refl. A chema asupră-și blestemul urgia cerească (în jurăminte): Că făgăduesc și m’afurisesc De azi înainte Să fiu mai cuminte (IK.-BRS.) [ngr. άφόρισα άφοριξω].
13. [CADE] HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) = Afurisit să fie cine se gîndește la rele. Deviza casei engleze.
14. [DLRLC] AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. 1. (În practicile mistico-religioase) A blestema. Să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57. Soborul în unire hotărăște: Toți acei ce au luat parte la această hulă să fie afurisiți. NEGRUZZI, S. I 232. ◊ (În imprecații, cu sensul mai atenuat) Fire-ar afurisit să fie cine a mai desființat și catihețiile. CREANGĂ, A. 123. Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei! ALECSANDRI, T. I 323. ♦ Refl. A se jura sub pedeapsa blestemului. Vină-napoi, vină. Că făgăduiesc Și m-afurisesc, De azi înainte Să fiu mai cuminte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502. 2. (Învechit) A excomunica. Preoții o afurisiră [pe Ioana d’Arc] în numele bisericii. ODOBESCU, S. I 21.
15. [DLRM] AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A blestema, a anatemiza; a excomunica. ♦ A ocărî. ♦ Refl. A se jura (că e așa cum spune). – Slav (v. sl. aforisati < gr.).
16. [Șăineanu, ed. VI] afurisì v. 1. a despărți de turma credincioșilor și a exclude pentru un timp dela biserică; 2. a blestema cu jurământ. [Gr. mod. APHORIZO, a separa (prin forma intermediară a aoristului)].
17. [Scriban] afurisésc v. tr. (mgr. aforizo, elimin, d. orízo, mărginesc. V. aforizm, aorist, enorie, orizont, oropsesc). Exclud dintr’o religiune, excomunic. Blástăm răŭ.
18. [DOOM 3] afurisit adj. m., s. m., pl. afurisiți; adj. f., s. f. afurisită, pl. afurisite
19. [DOOM 2] afurisit adj. m., s. m., pl. afurisiți; adj. f., s. f. afurisită, pl. afurisite
20. [DOOM 3] afurisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, 3 sg. afurisește, imperf. 1 afuriseam; conj. prez. 1 sg. să afurisesc, 3 să afurisească
21. [DOOM 2] afurisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, imperf. 3 sg. afurisea; conj. prez. 3 să afurisească
22. [DER] afurisi (afurisesc, afurisit), vb. – 1. A arunca anatema asupra cuiva. – 2. A blestema, a înjura. Mr. afurisire, megl. furisit, adj. Mgr. ἀφορίζω, aorist ἀφόρισα (Roesler 565; Sandfeld 21); cf. bg. afurisati, tc. aforoz. – Der. afurisenie, s. f. Din rom. provine săs. afuresin „a blestema, a înjura”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL