1. [Șăineanu, ed. VI] Afumați pl. numele unui sat în județul Ilfov: 2600 loc. Aci se dete în 1593 o bătălie în care Turcii fură bătuți de Radu dela Afumați, ginerele lui Neagoe Basarab.
2. [DEX '09] AFUMA, afum, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricație. 4. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta ușor; a se ameți. – Lat. affumare (= adfumare).
3. [DEX '09] AFUMAT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării. 2. Înnegrit de fum. 3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum. 4. Fig. (Fam.) Amețit, turmentat; beat. – V. afuma.
4. [MDA2] afuma [At: PSALT. SCH. 464/19 / Pzi: afum / E: lat affumare (= adfumare)] 1-2 vt A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva sau de a-i da o aromă. 3-4 vt A da cu fum pentru a distruge sau a alunga vietățile, în special, insectele. 5 vt (Îvp) A umple cu fum o încăpere, pentru a înlătura un miros urât. 6 vt (Îcp) A descânta cu fum. 7 vt A scoate fum. 8-9 vtr A (se) acoperi cu un strat de fum. 10-11 vtr A (se) înnegri de fum. 12 vr (D. mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 13 vt (Teh) A da sticlei o culoare fumurie (în procesul de fabricație). 14-15 vtr (Înv; d. trupuri) A parfuma cu fum de mirodenii. 16-17 vtr (Fig; fam) A (se) ameți (ușor) de băutură. 18 vr (Îvr) A fuma. 19 vt (Fig) A minți. 20-21 vtr (Pfm) A (se) îmbăta.
5. [MDA2] afumat2, ~ă [At: DRĂGHICI, R. 140/9 / Pl: ~ați, ~e / E: afuma] 1-2 a (D. alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării sau al obținerii unei arome. 3 a Înnegrit de fum. 4 a (Pex) Îngălbenit de vechime. 5 a (D. mâncăruri) Cu gust neplăcut de arsură. 6 a (Fig; fam) Beat. 7 sf (Bot; reg) Strugure alb-gălbui-roșietic, cu pigment negru.
6. [CADE] AFUMA (afum) l. vb. tr. 1 A lăsa să se acopere de fum, a umplea de fum, a pune la fum: ~ șunca; a afumat stupul, ca să poată scoate fagurii ¶ 2 A expune la acțiunea fumului ca mijloc de vindecare: de-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum (CRG.) 3 A produce fum arzînd diferite substanțe, pentru a alunga dintr’un loc un miros nesănătos, neplăcut, sau pentru a desinfecta: să afumi casa cu pucioasă ¶ 4 🍽 A face să capete miros de fum, a strica (bucatele) prin fum: a afumat laptele, de nu l-am putut bea ¶ 5 A înnegri acoperind cu fum: să afumi sticla și să te uiți prin ea. II. vb. intr. 1 ❍A scoate, a face fum, a fumega: cuptorul afuma și acoperișul era tovarăș cu vînturlle (SLV.) ¶ 2 ❍A fuma: după ce se săturară, își aprinseră țigări și afumau cu ele ca Turcii (RET.) ¶ 3 †A fumega, a scoate fum: norodul vedea muntele afumînd (BIBL.) III. vb. refl. 1 A se expune la acțiunea fumului (ca mijloc de vindecare): o cloanță de bătrînă o sfătui să se afume cu păr de urs (ALECS.) ¶ 2 🍽 A căpăta miros de fum, a se strica prin fum (vorb. de bucate): venind să mai vază de bucate, ele se afumase (ISP.) ¶ 3 A se acoperi de fum, a se înnegri, a se îngălbeni de fum: s’au afumat pereții, mobilele, tablourile ¶ 4 familiar A se îmbăta puțin, a se chercheli: s’a afumat (cu luleaua), s’a cam îmbătat ¶ 5 ‡A scoate fum, a fumega [lat. *affumare < adfumare].
7. [CADE] AFUMAT I. adj. p. AFUMA. 1 Pus la fum, expus la acțiunea fumului: limbă ~ă; scrumbie ~ă ¶ 2 🍽 Cu miros de fum, stricat prin fum: lapte~; bucate ~e ¶ 3 Înnegrit de fum: sticlă ~ă ¶ 4 Îngălbenit de fum și de vechime: căciulă ~ă; pereți afumați; hîrtii ~e; ținea într’o mînă o psaltichie veche și ~ă (ALECS.) ¶ 5 Sur: îmi vezi gura fără dinți, fața bugedă, barba ~ă, capul cărunt (LET.) ¶ 6 familiar Amețit de vin, cherchelit: era ~ bine, cu ochii împainjeniți, și se cumpănea puțin (SAD.) ¶¶ contr. NEAFUMAT. II. sbst. Faptul de a (se) afuma. III. AFUMATĂ sf.🌿Varietate de strugure ruginit, de o coloare amestecată din alb, galben și roșu, picurată cu negru.
8. [DLRLC] AFUMA, afum, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la alimente, în special la carne sau la pește) A expune la fum, în scopul unei conservări mai îndelungate. Am afumat șunca. 2. Tranz. (Cu privire la un spațiu închis) A umple cu fum pentru a distruge vietățile stricătoare dinăuntru. Am afumat pivnița cu pucioasă. ◊ (Cu privire la un roi de albine) Afum albinele ca să mut roiul. ◊ Intranz. (Regional, despre lampă sau despre instalații de încălzit) A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. A învălui în fum special (de mirodenii); a parfuma. Ne rămîne mîngîierea că nu am mințit conștiinței noastre afumînd cu miresme prefăcute niște idoli amăgitori. ODOBESCU, S. I 504. ◊ Absol. Am afumat în casă ca să dispară mirosul. ♦ (În descîntece, vrăji și superstiții, atribuindu-se fumului puteri miraculoase; complementul numește o persoană) A învălui în fum. De-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. CREANGĂ, P. 33. ◊ (Cu construcție neobișnuită) Babele la noi gonesc pe necuratul afumînd pene prin casă. NEGRUZZI, S. I 66. 4. Tranz. A acoperi (intenționat sau nu) cu un strat de fum; a înnegri cu ajutorul fumului. Afumă o sticlă pentru a urmări eclipsa. ◊ Am iernat... Într-un bordei dărîmat; Picătura m-a picat, Crivățul m-a înghețat, Fumul că m-a afumat. TEODORESCU, P. P. 289. ◊ Refl. Cratița s-a afumat. 5. Refl. (Despre mîncări) A căpăta gust de fum (din cauză că vasul n-a fost bine expus la foc). S-a afumat laptele. ◊ Intranz. (Rar) Spăla, freca vasul, punea [laptele], îl fierbea, Păzind să n-afume ș-în foc să nu dea. PANN, P. V. II 149. 6. Refl. Fig. (Familiar, despre oameni) A se îmbăta ușor, a se ameți; a se chercheli. Voioșia lui și o ușoară clătinare a trupului arătau că se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40.
9. [DLRLC] AFUMAT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre carne, pește etc.) Care a fost expus la fum în scopul conservării. Mihalachi se și întoarce c-o harchină de costiță afumată. VLAHUȚĂ, O. AL. I 89. 2. Acoperit de fum, înnegrit. Erau, în circiuma joasă și afumată, mușterii mulți. PAS, L. I 90. Privea în păretele afumat, la umbra sa proprie. EMINESCU, N. 58. ♦ Îngălbenit de vechime. Dintr-un smoc de tărfăloage de moșie... scoase o hîrtie afumată pe care mi-a dat-o NEGRUZZI, S. I 186. 3. (Despre mîncări) Cu gust neplăcut de fum. Bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite. CREANGĂ, P. 292. 4. Fig. (Familiar, despre persoane) Amețit de băutură; cherchelit. Era slobod de serviciu în ziua aceea și venea de la cîrciumă puțintel afumat. PAS, Z. I 50. Era afumat rău de tot în seara aceea. CARAGIALE, O. I 16.
10. [DLRM] AFUMA, afum, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. A învălui în fum (de mirodenii); a parfuma. 4. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri cu fum. 5. Refl. (Despre mîncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum. 6. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta; a se chercheli. – Lat. affumare (= adfumare).
11. [DLRM] AFUMAT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării. 2. Înnegrit de fum. 3. (Despre mîncăruri) Cu gust neplăcut de fum. 4. Fig. (Fam., despre oameni) Amețit de băutură, cherchelit. – V. afuma.
12. [Șăineanu, ed. VI] afumà v. 1. a pune la fum; 2. a strica prin fum (bucatele); 3. a fumega: soba afumă; 4. a tămâia: hârtie de afumat. [Lat. AFFUMARE].
13. [Șăineanu, ed. VI] afumat a. 1. pus sau ars la fum; 2. parfumat: odaie afumată cu smirnă; 3. acoperit cu fum, îngălbenit prin vechime: icoane afumate; 4. fumuriu: caprele sunt negre, roșcate, afumate; 5. pop. afumat (cu luleaua), beat: era afumat rău nenea Ghiță CAR.
14. [Scriban] afúm, a -á v. tr. (lat. affúmo, -áre, d. fumus, fum). Pun la fum: afum pește. Stric bucatele pin fum: aĭ afumat sarmalele. Parfumez cu fum mirositor: am afumat camera cu smirnă. Murdăresc cu fum: ai afumat tavanu. Fig. V. refl. Mă cam îmbăt.
15. [Scriban] afumát, -ă adj. Pus la fum. Stricat de fum (relativ la gust). Parfumat. Murdărit de fum: icoane afumate. Fig. Cam beat.
16. [DOOM 3] afuma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afum, 3 afumă; conj. prez. 1 sg. să afum, 3 să afume
17. [DOOM 2] afuma (a ~) vb., ind. prez. 3 afumă
18. [DER] afuma (afum, afumat), vb. – 1. A expune la fum. – 2. A fumega, a scoate fum. – 3. A se ameți, a se chercheli. Mr. afum. Lat. affumāre (Pușcariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208; DAR); cf. it. affumare, prov., cat., port. afumar, sp. ahumar. Cf. fum. Der. afumat, adj. (amețit, cherchelit), cf. Iordan, BF, VI, 160, și can. ajumado; afumată, s. f. (varietate de struguri); afumător, s. n. (utilaj pentru producerea fumului în vederea liniștirii familiei de albine); afumătoare, s. f.; afumătură, s. f. (carne afumată).
19. [DE] AFUMAȚI 1. Com. în jud. Dolj; 3,720 loc. (1991); Stație de c. f. 2. Com. în sectorul Agricol Ilfov; 6.411 loc. (1991). Biserică (1696), ctitoria lui Constantin Cantacuzino.
20. [DE] RADU DE LA AFUMAȚI, domn al Țării Românești (1522, 1522-1523, 1524, 1524-1525, 1525-1529). Fiul lui Radu cel Mare și ginere al lui Neagoe Basarab. A fost ales domn de către boieri. A dus o politică antiotomană și a luptat împotriva lui Mehmed beg, Vladislav III și Radu Bădica, pretendenți la scaunul domnesc, sprijiniți de Poartă, ca0e i-au întrerupt domnia. La îndemnul boierilor Craiovești, s-a supus Porții. Încercând să reia politica antiotomană, a fost ucis de boieri la Râmnicu Vâlcea, domnia fiind încredințată de către complotiști unui oarecare Basarab, pretins fiu al lui Neagoe Basarab.
21. [Argou] afuma, afum v. r. a se îmbăta ușor; a se ameți
22. [Argou] afumat, -ă, afumați, -te adj. beat; amețit
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL