1. [DLRLC] AFRICATĂ, africate, s. f. Consoană cu caracter mixt, care începe cu o ocluziune și se termină ca o fricativă, fără să-și schimbe punctul de articulație. «Ț» este o africată.
2. [DLRM] AFRICATĂ, africate, adj. f. (În expr.) Consoană africată (și substantivat) = consoană cu caracter mixt, care începe ca o ocluzivă și se termină ca o fricativă. – Fr. affriquée (germ. Affrikata).
3. [DEX '09] AFRICAT, -Ă, africați, -te, adj., s. f. (Consoană) cu caracter complex, a cărei articulație începe cu o ocluziune și se termină printr-o constricție; semioclusivă. – Din fr [consonne] affriquée, germ. Affrikate.
4. [MDA2] africat, ~ă sf, a [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr affriquée, ger Affrikate] 1-2 (Consoană) cu caracter complex, a cărei articulație începe cu o ocluziune și se termină printr-o constricție Si: semioclusivă.
5. [DEXI] africát,-ă adj., s.f. (fon.) (Consoană) a cărei articulație începe cu o ocluziune treptată a organului fonator și se termină cu o constricție; semiocluzivă. • pl. -ți, -te. /<fr. affriquée, germ. Affrikate.
6. [DN] AFRICAT, -Ă adj. (Fon.; despre sunete) Care se pronunță începînd cu o ocluziune și terminîndu-se cu un sunet fricativ. ◊ Consoană africată (și s.f.) = consoană care începe cu o ocluziune și se termină ca o fricativă fără să-și schimbe punctul de articulație. [Cf. fr. afriqué, lat. affricatus].
7. [MDN '00] AFRICAT, -Ă adj., s. f. (consoană) care se pronunță prin închiderea și deschiderea treptată a organului fonator, urmate de o constricție a acestuia. (< fr. affriqué)
8. [Scriban] *africát, -ă adj. (lat. affricatus, frecat de). Gram. Se zice despre consonantele ce, ge, ț (din cer, ger, țîr) care-s compuse din tș, dj, ts, precum și dz (adică „frecate una de alta”). V. palatal.
9. [DOOM 3] africată (desp. a-fri-) s. f., g.-d. art. africatei; pl. africate
10. [DOOM 2] africată (a-fri-) s. f., g.-d. art. africatei; pl. africate
11. [DOOM 3] !africat (desp. a-fri-) adj. m. (+ s. n.: sunet ~); f. africată (consoană ~), pl. africate
12. [DOOM 2] africat (a-fri-) adj. m., pl. africați; f. africată, pl. africate
13. [DGSSL] AFRICATĂ Consoană* a cărei rostire presupune combinarea a două mișcări articulatorii; sin. semioclusivă. Închiderea completă a canalului* fonator (implozia*), specifică rostirii oclusivelor*, este urmată de o deschidere parțială a acestuia (strictură), ceea ce determină producerea unui zgomot de fricțiune. Implozia și strictură se produc în același punct al canalului fonator sau în puncte foarte apropiate. • În româna literară, consoanele africate sunt /ț, č, ǧ/. Rostirea lor se realizează prin combinarea imploziei specifice oclusivelor dentale /t/, respectiv /d/ (pentru /ǧ/), cu fricțiunea specifică emiterii dentalei /s/ și, respectiv, a prepalatalelor /ș, j/. în limba mai veche, africata /ț/ avea ca pereche sonoră consoana /ḑ/, consemnată și astăzi regional în dacoromână și în aromână. L.I.R.
14. [DTL] AFRICAT, -Ă adj. (cf. fr. afriqué, lat. affricatus): în sintagma consoană africată (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL