1. [DEX '09] AFIRMARE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei. – V. afirma.
2. [MDA2] afirmare sf [At: BOGZA, C. O. 93 / Pl: ~mări / E: afirma] 1-2 Enunțare a existenței a ceva sau a cuiva Si: afirmație (1-2). Vz întărire, susținere, adeverire. 3-4 Declarare (făcută în mod ferm) Si: afirmație (3-4). 5 Susținere a ceva ca fiind adevărat Si: afirmație (5). 6 (Log) Enunțarea existenței unui raport dintre un subiect și predicat Si: afirmație (6). 7-8 (Log) Enunțare a ceva ca fiind adevărat sau fals Si: afirmație (7-8). 9 (Jur) Declarare a ceva în instanță Si: afirmație (9). 10 Manifestare în mod deosebit.
3. [CADE] *AFIRMARE, *AFIRMAȚIUNE, *AFIRMAȚIE sf. 1 Faptul de a afirma, încredințare ¶ 2 Spusă: mă îndoesc de afirmațiunile lui [fr. < lat.].
4. [DLRLC] AFIRMARE, afirmări, s. f. Acțiunea de a afirma și rezultatul ei.
5. [DLRM] AFIRMARE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei.
6. [DN] AFIRMARE s.f. Acțiunea de a (se) afirma. [< afirma].
7. [DEX '09] AFIRMA, afirm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se remarca, a se manifesta în chip deosebit. – Din fr. affirmer, lat. affirmare.
8. [MDA2] afirma [At: MACEDONSKI, O. I, 266 / Pzi: afirm / E: fr affirmer, lat affirmo, -are] 1-2 vtr A enunța existența a ceva sau a cuiva Vz a zice, a întări, a susține, a încredința, a adeveri. 3-4 vtr A declara (în mod ferm). 5 vt A susține că ceva este adevărat. 6 vt (Log) A enunța existența unui raport dintre un subiect și predicat. 7 vt (Log) A enunța ceva ca fiind adevărat sau fals. 8 vt (Jur) A declara ceva în instanță. 9 vr A se manifesta în mod deosebit Si: a evidenția.
9. [CADE] *AFIRMA (afirm) I. vb. tr. A zice da; a încredința, a asigura, a întări că un lucru este adevărat: ignoranța afirmă sau neagă, știința se îndoește; îți afirm că lucrurile s’au petrecut altfel. II. vb. refl. A se arăta, a dovedi că are anumite însușiri, un anumit talent, a se manifesta: s’a afirmat bun scriitor [fr. < lat.].
10. [DLRLC] AFIRMA, afirm, vb. I. 1. Tranz. A susține cu tărie, a declara în mod ferm. [Lara] a fost mai vesel prin lume – afirmă unii. MACEDONSKI, O. I 266. ◊ (Uneori întărit prin complemente exprimînd voința, hotărîrea etc.) Forțele sociale principale din țara noastră – clasa muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare – și-au afirmat hotărîrea de a nu mai permite niciodată claselor exploatatoare și exponenților lor de a lua parte la conducerea treburilor statului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 136. Toate popoarele iubitoare de pace își afirmă voința nestrămutată de a-și consacra toate forțele marii opere de construire a unei păci trainice în lume, triumfului politicii de colaborare internațională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2656. 2. Refl. (Despre persoane) A ieși în evidență (dintre alții), a se face remarcat. El vrea să se afirme ca om de spirit, el vrea să dea reprezentație pentru publicul care e de față. VLAHUȚĂ, O. A. 437. ♦ (Despre noțiuni abstracte) A se manifesta în chip deosebit, a face să fie luat în considerare. În lupta pentru scoaterea la iveală și valorificarea a cît mai multe rezerve interne se afirmă viguros inițiativa creatoare a maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2689.
11. [DLRM] AFIRMA, afirm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se face remarcat, a se manifesta în chip deosebit. – Fr. affirmer (lat. lit. affirmare).
12. [DN] AFIRMA vb. I. 1. tr. A spune, a susține ceva cu tărie, a declara categoric, ferm; a susține că ceva este adevărat. 2. refl. A se evidenția, a se remarca. [P.i. afirm. / < fr. affirmer, cf. lat. affirmare].
13. [MDN '00] AFIRMA vb. I. tr. a susține, a declara categoric, ferm. II. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva. (< fr. affirmer, lat. affirmare)
14. [Șăineanu, ed. VI] afirmà v. 1. a asigura că un lucru este, a zice da; 2. a se arăta că are cutare talent sau cutare caracter: s’a afirmat ca poet.
15. [Scriban] *afírm, a -á v. tr. (lat. affirmare, d. firmus, tare). Asigur, susțin că ceva e adevărat. V. refl. Mă arăt, mă fac cunoscut: s’a afirmat ca poet.
16. [Scriban] *afirmațiune f. (lat. affirmátio, -ónis). Acțiunea de a afirma. – Și -áție și -áre.
17. [DOOM 3] afirmare s. f., g.-d. art. afirmării; pl. afirmări
18. [DOOM 2] afirmare s. f., g.-d. art. afirmării; pl. afirmări
19. [DOOM 3] afirma1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afirm, 3 afirmă; conj. prez. 1 sg. să afirm, 3 să afirme
20. [DOOM 3] +afirma2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă afirm, 3 se afirmă; conj. prez. 1 sg. să mă afirm, 3 să se afirme; imper. 2 sg. afirm. afirmă-te; ger. afirmându-mă
21. [DOOM 2] afirma (a ~) vb., ind. prez. 3 afirmă
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL