1. [MDA2] adevărare sf [At: DOSOFTEI, ap. HEM 322 / Pl: ~ărări / E: adevăra] (Îvr) Adevăr (6).
2. [Scriban] adevăráre f., pl. ărĭ. Vechĭ Adevăr. – Și -răcĭŭne.
3. [DEX '09] ADEVĂRA vb. I v. adeveri.
4. [DEX '09] ADEVERI, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevăra vb. I] – Din adevăr.
5. [MDA2] adevăra vtr [At: N. TEST. (1648), ap. HEM 320 / Pzi: ~rez / E: adevăr] (Înv) 1-2 A (se) adeveri (1-2).
6. [MDA2] adeveri vtr [At: (a. 1622) ap. HEM 331 / Pzi: ~resc / E: adevăr] 1-2 A (se) confirma exactitatea, justețea unui fapt, a unei afirmații etc. Si: (înv) adevăra (1). 3-4 A (se) dovedi conform cu adevărul Si: (înv) adeveri (2).[1] 5-6 (Înv) A (se) încredința, a (se) convinge.
7. [CADE] †ADEVĂRA (-verez) I. vb. tr. 1 A încredința că un lucru este adevărat, a întări: acest lucru adevărează zicînd cum nu putea a doi domni sluji (COR.) ¶ 2 A mărturisi (adevărul): ceia ce adeverează mai de credință sînt decît ceia ce tăgăduesc (PRV.-LP.) ¶ 3 A dovedi: cu ce veri adevăra că ești creștin? (HASD.). II. vb. refl. 1 A se dovedi: de va fi făcut una ca aceasta și se va ~ cu mărturie, certarea lui să fie moartea (PRV.-LP.) ¶ 2 A se încredința: adeverează-te din istorie, cititorule (HASD.) [lat. ad-de-verare].
8. [CADE] ADEVERI (-eresc) I. vb. tr. 1 A încredința că un lucru este adevărat, a întări: scrisorile pe care mi le-a trimis adeveresc aceasta ¶ 2 A dovedi: nu mi-a putut ~ prin nimic această datorie ¶ 3 ‡A asigura, a încredința; a făgădui: le adeverea că se va face catolic, numai să-l primească să le fie craiu (NEC.). II. vb. refl. 1 A se arăta, a se dovedi a fi adevărat: vorbele mele s’au adeverit ¶ 2 ‡A se încredința: m’am adeverit că nu spunea cu direptate (DOS.) ¶ 3 A-și lua îndatorirea, a se obliga: se adeveri cu jurămînt că nu se va mărita (MX.) [adevăr].
9. [CADE] ‡ADEVERIT adj. p. ADEVERI. 1 Adevărat ¶¶ contr. NEADEVERIT ¶ 2 vorb. de rudenie = BUN 17: aceștia toți cum am zis se chiamă frați adeveriți (PRV.-MB.).
10. [DEX '98] ADEVERI, adeveresc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: adevăra vb. I] – Din adevăr.
11. [DLRLC] ADEVERI, adeveresc, vb. IV. 1. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. Certificat adeverind absolvirea unei școli. E lucru adeverit că... ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba ce un medelnicer, Ștefanache, dedese la Poartă în contra domnului. BĂLCESCU, O. I 71. 2. Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se împlini, a se realiza. Ce mai zici? Adeveritu-s-au vorbele mele? CREANGĂ, P. 229. Poveștile din ziua de astăzi s-adeveresc cîteodată. ALECSANDRI, T. 1433. – Variantă: (învechit și popular) adevăra, adeverez (TEODORESCU, P. P. 100, TEODORESCU, P. P. 81), vb. I.
12. [DLRM] ADEVĂRA vb. I. v. adeveri.
13. [DLRM] ADEVERI, adeveresc, vb. IV. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba (BĂLCESCU). ♦ Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se realiza. [Var.: adevăra vb. I] – Din adevăr.
14. [Șăineanu, ed. VI] adeveri v. 1. a afirma, a constata; 2. a confirma, a verifica.
15. [Scriban] adeverésc v. tr. (din adevăr saŭ din maĭ vechĭu adeverez, din care a rămas azĭ numaĭ adj. adevărat). Dovedesc ca adevărat: a adeverit că e așa, știrea s’a adeverit. Vechĭ. Asigur, promit: le adeverea că se va face catolic, numaĭ să-l primească să le fie craĭ (Nec.). V. refl. Mă încredințez, mă asigur: m’am adeverit că nu spunea cu direptate (Dos.). Mă oblig: se adeveri cu jurămînt că nu se va mărita (Moxa).
16. [Scriban] adeveréz, a -ărá v. tr. (lat. ad-de-verare, d. vérum, adevăr). Vechĭ Adeveresc. Mărturisesc adevăru. – În Serbia adăvărez, a -á.
17. [DOOM 3] adeveri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeveresc, 3 sg. adeverește, imperf. 1 adeveream; conj. prez. 1 sg. să adeveresc, 3 să adeverească
18. [DOOM 2] adeveri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeveresc, imperf. 3 sg. adeverea; conj. prez. 3 să adeverească
19. [DER] adevăra (-verez, -at), vb. A confirma, a susține, a întări justețea unui fapt. – Var. adeveri. < Lat. *addeverāre, cf. it. avverare, fr. avérer, sp. averar. Var. este astăzi forma cea mai curentă. Der. adevărat, adj. (conform cu adevărul, autentic, veritabil); adeverință, s. f. (adevăr, dovadă); adeveritor, adj. (care adeverește); adeveritor, s. m. (în dreptul vechi, 12 boieri desemnați să cerceteze și să judece orice pricină la care se consideră necesară o examinare de experți); neadevărat, adj. (fals, mincinos).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL