1. [DEX '09] ACUZAT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.
2. [MDA2] acuzat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acuza] Acuzare (1).
3. [MDA2] acuzat2, ~ă [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: acuza] 1-2 smf, a (Persoană) care face obiectul unei plângeri (injustiție) Si: inculpat, învinuit, învinovățit, pârât.
4. [CADE] *ACUZAT, -ATĂ adj. p. și sm. f. ACUZA. ⚖️ Care e învinuit, pîrît. ¶¶ contr. NEACUZAT.
5. [DLRLC] ACUZAT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană care este învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție (pentru un delict sau o crimă).
6. [DLRM] ACUZAT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție. – V. acuza.
7. [DN] ACUZAT, -Ă s.m. și f. Cel învinuit de un furt, un omor etc.; (spec.) cel împotriva căruia s-a introdus o acțiune în justiție; pîrît, inculpat. [< acuza].
8. [MDN '00] ACUZAT, -Ă s. m. f. inculpat. (< acuza)
9. [Șăineanu, ed. VI] acuzat m. cel pârît sau inculpat.
10. [Scriban] *acuzát, -ă adj. Care e deferit în justiție p. crimă: a achita un acuzat. V. inculpat.
11. [DEX '09] ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.
12. [MDA2] acuza vt [At: SAHIA, N. 68 / Pzi: acuz / E: fr accuser, lat accusare] 1 A formula o plângere (injustiție) împotriva cuiva Si: a inculpa, a învinui, a învinovăți, a pârî (4). 2 (Frm) A face evident Si: a arăta, a vădi, a manifesta (1).
13. [CADE] *ACUZA (-uz) I. vb. tr. ⚖️ A învinovăți, a învinui, a arunca vina asupra cuiva; a trage în judecată, a pîrî: l-au acuzat de furtul acesta fără să aibă dovezi. II. vb. refl. A se învinovăți, a arunca toată vina asupră-și [fr. < lat.].
14. [DEX '98] ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți. 2. (Franțuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.
15. [DLRLC] ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau de propoziții completive indirecte) A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă; a învinui, a învinovăți. A fost acuzat de crimă. ◊ De la 1866 și pînă astăzi n-a fost afacere, n-a fost răscumpărare, n-a fost concesie și întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe rege că și-a băgat mîinile pretutindeni și că le-a scos întotdeauna pline cu acțiuni și cu aur, pentru el sau pentru protejații lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 168. ◊ Absol. Faptele acuză.
16. [DLRM] ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.- Fr. accuser (lat. lit. accusare).
17. [DN] ACUZA vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].
18. [MDN '00] ACUZA vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)
19. [Șăineanu, ed. VI] acuzà v. 1. a declara culpabil, a învinovăți; 2. a pârî, a trage în judecată; 3. (vorbind de lucruri) a servi de dovadă: aceste fapte îl acuză; 4. fig. a imputa în genere: nu acuza soarta.
20. [Scriban] *acúz, a -á v. tr. (lat. ac-cusare, d. ad, la, și causa, cauză, proces. V. s-cuz). Învinovățesc, pîrăsc: îl acuza de furt. Fig. Trădez, daŭ de gol: faptele-l acuzaŭ.
21. [DOOM 3] acuzat s. m., pl. acuzați
22. [DOOM 2] acuzat s. m., pl. acuzați
23. [DOOM 3] acuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acuz, 3 acuză; conj. prez. 1 sg. să acuz, 3 să acuze
24. [DOOM 2] acuza (a ~) vb., ind. prez. 3 acuză
25. [IVO-III] acuz.
26. [DE] QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL