1. [Șăineanu, ed. VI] Abrud n. 1. afluent d’a dreapta Arieșului; 2. ramură a munților Biharului, între Arieș și Ampoiu; 3. orășel în Transilvania, așezat între munți pe malurile Arieșului, cu mine avute de aur și de argint: jucă un rol în revoluțiunile din 1784 și 1838 (Abrudean).
2. [MDA2] abrudul sna [At: VARONE, D. / Pl: ? / E: Abrud] 1 Dans popular asemănător brâului. 2 Melodie după care se execută abrudul.
3. [DE] ABRUD 1. Depr. de eroziune, intramontană, în M-ții Apuseni, la 600 m alt. Supr.: 36 km2. Relief colinar, format din culmi prelungi, împădurite, ce coboară spre partea centrală a depr. 2. Oraș în jud. Alba, în depr. omonimă din SE M-ților Apuseni; 6.854 loc. (1991). Zăcăminte de min. aurifere. Produse alim. și textile; filatură de bumbac; mat. de constr., expl. și prelucr. lemnului (cherestea). Turism. Din timpul stăpînirii romane datează o așezare rurală și o mică fortificație cu rol strategic. În ev. mediu atestat documentar din 1271. În 1491 i s-a acordat statutul de oraș liber. Populația de aici a participat la mișcarea lui Sofronie (1759-1761), la răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan (1784-1785) și la Revoluția din 1848-1849.
4. [Onomastic] ABRUD, nume de persoană: 1. – hagi Chiriac, 1812 (Xenopol); -escu, M., act. 2. Cf. Abradu, ruine în Oltenia. 3. Cf. și Avrut b. (16 B IV 186) formă apropiată de Avrud < Abrud, atestat la Drăganu (p. 485). Ca toponim este pe larg discutat de N. Drăganu în „Romînii în veacul IX – XIV”, p. 486 și în DR, I, pp. 129-135. Densușianu îi atribuie origine alană (O. Dens. T.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL