1. [DEX '09] ABILITARE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. – V. abilita.
2. [MDA2] abilitare sf [At: MDA ms / Pl: ~tări / E: abilita] 1-2 (Înv) Recunoaștere, în urma unui examen a calității de profesor sau docent. 3 (Pex) Recunoaștere a calificării unei persoane.
3. [DEXI] abilitáre s.f. 1 Acordare a unui grad, a unui drept. 2 (jur.) Împuternicire pentru o acțiune juridică. • pl. -ări. /v. abilita.
4. [DLRM] ABILITARE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei.
5. [DN] ABILITARE s.f. Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. [< abilita].
6. [DEX '09] ABILITA, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare.
7. [MDA2] abilita vt [At: CADE / Pzi: ~tez / E: ger habilitieren, fr habiliter, lat habilitare] 1-2 (Înv) A recunoaște cuiva, în urma unui examen, calitatea de profesor sau docent. 3 (Pex) A recunoaște unei persoane o calificare. 4 (Jur) A face pe cineva apt pentru săvârșirea unui act juridic.
8. [DEXI] abilitá vb. I. tr. 1 A conferi cuiva dreptul de a practica o anumită profesie, de a desfășura o anumită activitate (în urma unei probe, a unui examen); a acorda un grad, un titlu. 2 (jur.) A împuternici, a face pe cineva apt pentru a săvîrși un act juridic. • prez.ind. -ez. /<germ. habilitieren, fr. habiliter, cf. lat. habilitāre.
9. [CADE] *ABILITA (-itez) vb. refl. 🖋 A se arăta destoinic de a fi profesor; a trece examenul prin care se capătă dreptul de a fi docent [germ.].
10. [DEX '98] ABILITA, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din germ. habilitieren.
11. [DLRLC] ABILITA, abilitez, vb. I. Tranz. (Germanism învechit) A recunoaște unei persoane, în urma unui examen, calitatea de docent.
12. [DLRM] ABILITA, abilitez, vb. I. Tranz. (Germanism) A recunoaște unei persoane, în urma unui examen, o anumită calificare (în trecut, calitatea de docent). – Germ. habilitieren (lat. lit. habilitare).
13. [DN] ABILITA vb. I. tr. A da cuiva un anumit titlu, un grad etc., a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune. [P.i. -tez. / < germ. habilitieren, cf. lat. habilitare].
14. [MDN '00] abilita vb. tr. 1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs. 2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici. (< germ. habilitieren, lat. habilitare)
15. [Scriban] *abilitațiúne f. (lat. habilitatio, -ónis). Acțiunea de a abilita. – Și -áție, dar ob. -áre.
16. [Scriban] *abilitéz v. tr. (lat. habilito, -áre. V. reabilitez). Fac abil, daŭ abilitate (putere) pin lege saŭ examin: a abilita pe cineva ca docent.
17. [DOOM 3] abilitare s. f., g.-d. art. abilitării; pl. abilitări
18. [DOOM 2] abilitare s. f., g.-d. art. abilitării; pl. abilitări
19. [DOOM 3] abilita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abilitez, 3 abilitează; conj. prez. 1 sg. să abilitez, 3 să abiliteze
20. [DOOM 2] abilita (a ~) vb., ind. prez. 3 abilitează
21. [MDO] abilita
22. [IVO-III] abilitez.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL