1. [DEXI] bucină s.f. (muz.; la romani) Instrument de suflat asemănător cornului de vînătoare de astăzi. • pl. -e. /<lat. būcĭna, -ae.
2. [DN] BUCINĂ s.f. Instrument de suflat la romani, asemănător cornului de vînătoare de astăzi. [Pl. -ne. / < lat. bucina].
3. [DRAM 2021] bucina, bucin, v.i. (reg.; înv.) 1. A cânta din bucium: „S-a întors cu fața spre Munții Oașului și-a bucinat prelung o dată” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 47). 2. (fig.) A plânge: „Hai să legănăm coconu, să nu mai bucine” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 122). – Lat. buccinare „a suna din corn” (MDA).
4. [DRAM 2015] bucina, bucin, vb. intranz. – (reg.; înv.) 1. A cânta din bucium. 2. A plânge: „Hai să legănăm coconu, să nu mai bucine” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 122). – Lat. buccinare „a suna din corn” (MDA, Șăineanu) < lat. bucina „instrument de suflat la romani, asemănător cu cornul de vânătoare”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL