1. [DEX '09] BRĂDUȚ, brăduți, s. m. Diminutiv al lui brad; brădișor, brăduleț, brădui. – Brad + suf. -uț.
2. [MDA2] brăduț sm [At: MARIAN, Î. 105 / Pl: ~i / E: brad + -uț] 1-2 (Șhp) Brad (mic) Si: brădișor (1-2), brăduleț (1-2), (reg) brădăuaș (1-2), brădișcan (1-2), brăducean (1-2), brădui (1-2), brădușcan (1-2), brădușcare (1-2). 3 (Bot; reg) Brădișor (6). 4 (Bot; reg; îc) ~ de apă Coada calului (Hippuris vulgaris). 5 (Bot; reg; îc) ~ de pârleală Coacăză (Bruckenthalia spiculifolia). 6-7 Brădeț (1-2).
3. [DEXI] brăduț s.m. Dim. al lui brad; brădișor, brăduleț, (reg.) brădui. O plută bătrînă... lîngă un brăduț verde... (DELAVR.) • pl. -i. /brad + -uț.
4. [CADE] BRĂDUȚ sm. 🌿 1 dim. BRAD ¶ 2 Trans. (PĂC.) = BRĂDIȘOR7.
5. [DLRLC] BRĂDUȚ brăduți, s. m. Diminutiv al lui brad; brăduleț. O plută bătrînă... lîngă un brăduț verde, Stufos și drept. DELAVRANCEA, A. 69. Cînd creșteam ca ș-un brăduț, M-ai lăsat, maică, micuț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 210.
6. [DLRM] BRĂDUȚ, brăduți, s. m. Diminutiv al lui brad.
7. [DOOM 3] brăduț s. m., pl. brăduți
8. [DOOM 2] brăduț s. m., pl. brăduți
9. [DE] BRĂDUȚ, com. în jud. Covasna; 4.264 loc. (1991). Expl. de diatomite (Filia).
10. [MEO] Brăduț Prenumele masculin actual Brăduț este cu siguranță o creație a onomasticii românești. Vechi și destul de frecvente, Brad, Bradea, Brădel etc. sînt derivate de la numele pers. Bradu (sporadic, apare și astăzi ca prenume), la origine un supranume creat de la subst. brad. Prezența numelui acestui arbore în onomastică (și nu numai la noi) trebuie pusă în legătură cu valoarea simbolică a bradului, considerat „pom al vieții”, element de importanță deosebită în numeroase credințe și obiceiuri și motiv renumit al liricii noastre populare. Cît privește subst. brad, acesta face parte din fondul lingvistic autohton traco-dacic și a fost pus în legătură de către specialiști cu albanezul breth.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL