1. [MDA2] brăcie sf [At: VICIU, GL. 21 / Pl: ~i / E: lp *brac] (Reg) Brăcire.
2. [DEXI] brăcie s.f. (reg.) Brîu lung, de lînă, cusut pe la margini cu mărgele. • pl. -ii. g.-d. -iei. /lat. bracĭniam.
3. [CADE] ❍BRĂCIE = BRĂCIRE.
4. [Șăineanu, ed. VI] brăcie (brăcea) f. cingătoare lungă de lână, înflorată cu mărgele și fluturi, ce se poartă obișnuit peste brâu. [Derivat din bracă (ca fășie din fașă)].
5. [Scriban] brăcíe și -ílă V. brăcirĭ.
6. [MDA2] brăcele sf vz brăcire
7. [MDA2] brăcile sfp vz brăcire
8. [MDA2] brăcină sf vz brăcire
9. [MDA2] brăciră sf vz brăcire
10. [MDA2] brăcire sf [At: JAHRESBER. III, 277 / V: ~ciră, brecir, ~cile, ~cină, ~cele / Pl: ~ri, ~ile / E: lp brăcele] 1 (Mpl) Brâu îngust pentru încins, țesut din lână și purtat atât de bărbați, cât și de femei. 2 (Pan; lpl) Lănțușuri care leagă codirla de car.
11. [DEXI] brăcină s.f. v. brăcire.
12. [DEXI] brăciră s.f. v. brăcire.
13. [DEXI] brăcire s.f. (pop.) Brîu îngust pentru încins, țesut din lînă și purtat atît de bărbați, cît și de femei. • pl. -i. și brăcină, (reg.) brăciră s.f. /lat. pop. bracile.
14. [CADE] ❍BRĂCELE sf. pl. Olten. = BRĂCIRE.
15. [CADE] ❍BRĂCINĂ (pl. -ini) sf. Trans. 👕 = BRĂCIRE: mijlocul și-l strîng cu o... ~ lată în mai multe colori (PĂC.) [lat. *bracīna < braca].
16. [CADE] BRĂCIRE (mai adesea pl. BRĂCIRI) sf. Olten. Tr.-Carp. 👕 Cingătoare lungă și îngustă țesută din lînă, care înconjură mijlocul de mai multe ori, bete (🖼 569) [lat. bracīle].
17. [Scriban] brăcírĭ f. pl. (lat. pop. bracile. V. îmbrac). Vest. Bete, cingătoare lungă și îngustă (uneorĭ cu mărgele și fluturĭ). – Și brecirĭ. Pe alocurea și brăcină, f., pl. ĭ; brăcilă, f, pl. e: se înfierbîntase de brăcila eĭ, ĭar acuma încăpuse la robie (Sov. 211); brăcéle, f. pl.; brăciér, n., pl. e și brăcíe, f.
18. [DER] brăcire (brăciri), s. f. – Cordon, șiret. – Var. brăci(l)e, brăcele, brăciră, brăcină. Lat. bracῑle (Pușcariu, Conv. lit., XXXVIII, 701; Pușcariu 215; REW 1258; Candrea-Dens., 174; DAR). – Der. brăcinar, s. n. (betelie; curea, cingătoare; bretea); brăcinăriță, s. f. (betelie); desbrăcina, vb. (a descinge). Din rom. provine fără îndoială sb. bračunar „vergea de măsurat”. Cf. îmbrăca.
19. [DAR] brăcire, brăciri, s.f. (reg.) cingătoare, brâu îngust.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL