1. [DEX '09] BRÂNDUȘEA, -ICĂ, brândușele, s. f. Diminutiv al lui brândușă; brândușiță. – Brândușă + suf. -ea. – Brândușică, cu schimbare de suf.
2. [MDA2] brândușea sf [At: TEODORESCU, P. P. 514 / Pl: ~ele / E: brândușă + -ea] (Șhp) Brândușă Si: (rar) brândușiță.
3. [DEX '98] BRÂNDUȘEA, brândușele, s. f. Diminutiv al lui brândușă; brândușiță. – Brândușă + suf. -ea.
4. [DEX '09] BRÂNDUȘĂ, brândușe, s. f. 1. Plantă erbacee cu flori violete în formă de pâlnie, care înflorește primăvara timpuriu (Crocus heuffelianus). 2. (În sintagma) Brândușă galbenă = plantă erbacee perenă cu florile galbene-aurii, ocrotită de lege (Crocus moesiacus). 3. Plantă veninoasă din familia liliaceelor, cu frunze mari alungite și cu flori roșietice sau liliachii, care înflorește toamna și care este folosită în medicină (Colchicum autumnale); floarea-brumei. – Cf. bg. brenduška, sb. brnduša.
5. [MDA2] brânduș sm vz brândușă
6. [MDA2] brândușă sf [At: ODOBESCU, S. III, 173 / V: -uș sm / Pl: ~șe, ~și / E: nct] 1 (Îs) ~ galbenă Plantă din familia iridiacee cu flori galbene Si: șofran brun, șofran galben, șofrănel galben (Crocus moesiacus). 2 (Șîc ~ de-primăvară, ~-de-munte, ~-albastră) Plantă din familia iridiacee cu flori albastre Si: nuscea, șofran, șofran de primăvară (Crocus heuffelianus). 3 (Șîs ~ albă, – mică) Plantă din familia iridiacee cu flori albe sau albastru-deschis Si: șofrănel (Crocus variegatus). 4 (Șîc ~de-toamnă, ~șa morților) Plantă din familia liliacee cu flori roșietice și liliachii Si: bălură, brândușele, brândușiță, brânduște, ceapa ciorii, crinu mâții, ghicitoare, viorele de toamnă, ruscea de poiană, șofran (Colchichum autumnale). 5 (Bot; reg) Lăcrămioare (Convallaria majalis). 6 (Bot; reg) Ghiocel (Galantus nivalis).
7. [DEXI] brîndușă s.f. (bot.) 1 Plantă erbacee perenă, cu florue violete, în formă de pîlnie, care înflorește primăvara devreme (Crocus heuffelianus). Leona are obicei de strînge... cepe de brîndușă (SADOV.). ◊ Brîndușă galbenă = plantă erbacee perenă, cu frunzele și cu florile înconjurate de două sau mai multe teci albe, membranoase, cu florile de culoare galbenă-aurie, ocrotită prin lege (Crocus moesiacus). 2 Plantă toxică, din familia liliaceelor, cu frunzele mari alungite și cu florile roșietice sau liliachii în formă de pîlnie, care înflorește toamna, și care este folosită în medicină (Colchicum autumnale); floarea-brumei. • pl. -e. /cuv. autoh.
8. [DEXI] brîndușea s.f. (bot.; pop.) Dim. al lui brîndușă; (pop.) brîndușiță. Foaie verde brîndușea (POP.). • pl. -ele. /brîndușă + -ea.
9. [CADE] BRÎNDUȘĂ (pl. -uși) sf. 🌿 1 Mică plantă ierboasă, numită și „brîndușă-de-primăvară”, „brîndușă-albastră”, „brîndușă-de-munte”, „mițuvele” „șofran” și „șofrănel”; face flori violete sau albe, cu vărgi violete sau albe de tot; se cultivă uneori prin grădini ca plantă ornamentală; poporul o întrebuințează ca leac contra frigurilor (Crocus Heuffelianus) (🖼 605): brîndușile, cu foile văpsite de razele soarelui, au împestrițat livezile (LUNG.) ¶ 2 Plantă vivace, înaltă de 15-25 cm., foarte răspîndită în fînețele umede; înflorește toamna, fără să aibă frunze; numai primăvara, frunzele cele lungi ies din pămînt înconjurînd fructul rămas de pe urma florii; toate părțile acestei plante sînt veninoase; se numește încă după regiuni, „brîndușă-de-toamnă”, „brîndușa-morților” „bălură”, „ceapa-ciorii”, „ghicitori” și „ruscea-de-poiană” (Colchicum autumnale) (🖼 606) ¶ 3 Mică plantă ierboasă numită și „brîndușă-galbenă” sau „șofran galben”, cu flori galbene-aurii; crește în poieni și pe marginea pădurilor (Crocus aureus) ¶ 4 Mică plantă ierboasă cu flori albe sau azurii; e numită și „brîndușă-albă”, „brîndușă-mică” sau „șofran vărgat” (Crocus reticulatus).
10. [CADE] BRÎNDUȘICĂ (pl. -șele) sf. 🌿 dim. BRÎNDUȘĂ.
11. [DEX '98] BRÂNDUȘĂ, brândușe, s. f. 1. Plantă erbacee cu flori violete în formă de pâlnie, care înflorește primăvara timpuriu (Crocus heuffelianus). 2. (În sintagma) Brândușă galbenă = plantă erbacee perenă cu florile galbene-aurii, ocrotită de lege (Crocus moesiacus). 3. Plantă veninoasă din familia liliaceelor, cu frunze mari alungite și cu flori roșietice sau liliachii, care înflorește toamna și care este folosită în medicină (Colchicum autumnale); floarea-brumei. – Cf. bg. brenduška, scr. brnduša.
12. [DLRLC] BRÎNDUȘĂ, brînduse și brînduși, s. f. Nume dat mai multor plante cu flori în formă de pîlnie, violete, albe sau galbene, care cresc prin poieni, finețe și pășuni umede (Crocus). Erau puse între file brîndușe... de pe baltă. CAMILAR, TEM. 26. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă. SADOVEANU, N. F. 35. Mă plîng brîndușilor. De jalea mătușilor. TEODORESCU, P. P. 84.
13. [DLRLC] BRÎNDUȘEA, brîndușele, s. f. Diminutiv al lui brîndușă. Foaie verde brîndușea... TEODORESCU, P. P. 302. Avea Costea Mielușele Cîte-s vara Brîndușele. TEODORESCU, P. P. 514.
14. [DLRM] BRÎNDUȘĂ, brîndușe, s. f. 1. Nume dat mai multor plante cu flori divers colorate, în formă de pîlnie (Crocus). 2. Plantă veninoasă din familia liliaceelor, cu flori roșietice și liliachii (Colchicum autumnale). – Comp. bg. brenduška, sb. brnduša.
15. [DLRM] BRÎNDUȘEA, brîndușele, s. f. Diminutiv al lui brîndușă.
16. [Șăineanu, ed. VI] brândușă f. 1. (de toamnă), plantă ce apare în primele zile de toamnă, cu flori roșiatice în formă de pâlnie, întrebuințată la colorat (Colchicum autumnale); 2. (de primăvară), un fel de șofran cu flori violete (Croccus). [Origină necunoscută].
17. [Scriban] brîndúșă (est) și úșe (vest) f., pl. ĭ (rut. brendúška, rus. brundýška, sîrb. brnduša, bg. brenduški, -dúška). Numele maĭ multor plante bulboase: 1. una iridee (crocus reticulatus), al căreĭ bulb se mănîncă: 2. alta liliacee veninoasă și întrebuințată de popor la colorat (cólchicum autumnale). 3. alta numită maĭ des ghiocel (galanthus nivalis). V. alunele, baraboĭ și orașniță.
18. [Scriban] ghiocél m., pl. eĭ (d. ghioc 2. Cp. și cu germ. sas. glöckchen, clopoțel, ghiocel). O mică plantă erbacee amarilidee bulboasă (galanthus nivalis) care înflorește în Februariŭ și Martie și face o singură floare albă mirositoare aplecată în jos (din care cauză, în est, se numește clopoțel. Se numește și brîndușă și primăvăriță). O varietate a eĭ se numește și ghiocel de toamnă (amarvilis lútea). Zglăvoc, albăstriță. V. brebenel.
19. [DOOM 2] brândușea/brândușică s. f., art. brândușeaua/brândușica, g.-d. art. brândușelei; pl. brândușele, art. brândușelele
20. [DOOM 3] brândușă s. f., art. brândușa, g.-d. art. brândușei; pl. brândușe
21. [DOOM 3] !brândușică s. f., g.-d. art. brândușelei; pl. brândușele
22. [DOOM 2] brândușă s. f., art. brândușa, g.-d. art. brândușei; pl. brândușe
23. [MDO] brîndușă, pl. brîndușe
24. [IVO-III] brândușă, -și.
25. [DER] brîndușă (-șe), s. f. 1. Plantă, floarea-brumei (Colchicum autumnale). – 2. Varietăți de șofran (Crocus aureus sau heuffelianus sau reticulatus). Origine necunoscută. Este pus în legătură cu sb. brnduša, brenduška „șofran”, dalm. brndjuška „șofran”, rut. brenduška, brandjuši, pe care Vittorio Bertoldi, Un ribelle nel regno de’ fiori, i nomi romanzi del Colchicum autumnale, Ginebra 1923, p. 61, îl pune în legătură cu numele date în sl. vacii, și pe care DAR și Scriban le propun ca etimoane ale rom. Totuși, cuvintele par străine de atmosfera lingvistică sl., și ar putea proveni din rom. (Candrea, Elementele, 406; Giuglea, Dacor., III, 567-73). Căutîndu-le alte explicații, Philippide, Principii, propune un lat. *brundusia; Giuglea, Dacor., III, 567, derivă cuvîntul de la o rădăcină autohtonă *brend- „umflat”, iar Pușcariu, Lr., 176, probabil influențat de ipoteza anterioară, îl consideră cuvînt autohton. Este posibil să existe o legătură între brîndușe și brînză, dar nu este ușor de lămurit, în stadiul actual al cercetării.
26. [DFL] COLCHICUM L., BRÎNDUȘĂ DE TOAMNĂ, fam. Liliaceae. Gen originar din Europa, Asia și Africa, cca 65 specii, plante. erbacee, bulboase, foarte veninoase, cca 15- 30 cm înălțime. Înflorește vara-toamna. Flori (3 stile, perigon tubulos) simple sau învoite, infundibuliforme, roz, albe, violete, roșietice, liliachii. Fructul, o capsulă cu 3 loji. Frunzele apar după înflorire. Preferă soluri adînc lucrate; bine drenate, îngrășate și puțin umede.
27. [DFL] Crocus heuffelianus Herb. (syn. C. banaticus Heuff.), « Brîndușă de primăvară, Brîndușă albastră ». Specie care înflorește în mart.-apr. Flori mari (cu lobii oblongi), apar odată cu frunzele, albe, liliachii cu striațiuni, gîtul glabru, 3 stamine, stigmat albastru, trifidat, depășind lungimea florii. Frunze liniar-lanceolate, late de 1 cm, cu nervura mijlocie, de pe dosul frunzei; albă. Plantă erbacee, mică, cu bulb cărnos.
28. [DRAM 2015] brândușă, brândușe, (blândușă), s.f.- (bot.) Plantă erbacee cu flori violete, în formă de pâlnie, care înflorește primăvara timpuriu (Crocus Heuffelianus) sau toamna (Colchicum autumnale): „Că-i vremea de-mpodobit / Tăt cu aor și argint, / Pe la ușe, cu blândușe” (Calendar, 1980: 1); „Când înfloresc blândușele toamna, va fi toamnă lungă” (Calendar, 1980: 10). ♦ (med. pop.) Florile se folosesc la răni, degerături și contra reumatismului; decoctul plantei se utilizează la spălatul pe cap, pentru creșterea părului și contra păduchilor; fetele îl pun în smântână și apoi se ung pe față pentru a deveni mai rumene (Dumitru, 1992: 89-90). ♦ (onom.) Brânduș, Brăndușa, Brândușa, Brândușan, Brândușanu, Brândușe, nume de familie (101 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Et. nec. (DER, MDA); cf. bg. brenduška „șofran” (DLRM, DEX); cuvânt autohton (Pușcariu, Russu); din rad. i.-e. *brend-, „umflat” (Giuglea).
29. [DRAM] brândușă, -e, (blândușă), s.f.- (bot.) Plantă erbacee cu flori violete, în formă de pâlnie, care înflorește primăvara timpuriu (Crocus Heuffelianus) sau toamna (Colchicum autumnale): „Că-i vremea de-mpodobit / Tăt cu aor și argint, / Pe la ușe, cu blândușe” (Calendar 1980: 1); „Când înfloresc blândușele toamna, va fi toamnă lungă” (Calendar 1980: 10). Florile se folosesc la răni, degerături și contra reumatismului; decoctul plantei se utilizează la spălatul pe cap, pentru creșterea părului și contra păduchilor; fetele îl pun în smântână și apoi se ung pe față pentru a deveni mai rumene (Dumitru 1992: 89-90). – Cuvânt autohton (Pușcariu, Russu); Din rad. *brend-, „umflat” (Giuglea).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL