1. [DEX '09] BRICEAG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe lame, care se închid intrând între plăsele; brișcă1. – Din tc. biçak (influențat de brici).
2. [MDA2] briceag sn [At: SLAVICI, N. 301 / V: (reg) ~ac, ~agă / Pl: ~cege / E: tc bričak, mg bicsak] Cuțit mic de buzunar ale cărui lame sau accesorii se pot închide între plăsele Si: (Mol) cuțitaș, brișcă1 Cf bricică, brici, briptă, buricaș, cioarsă, custură.
3. [DEXI] briceag s.n. Cuțit mic de buzunar cu una sau mai multe limbi și accesorii care se închid, intrînd între plăsele; (pop.) brișcă. Trebuia să-și taie cu briceagul bucăți mici de pîine (AGÂR.). ◊ Expr. A(-și) feșteli briceagul v. feșteli. Saxana briceagv. saxana. • pl. -ege. /<tc. biçak, influențat de brici.
4. [CADE] BRICEAG (pl. -ege) sn. Cuțitaș cu una sau mai multe limbi care se pot închide astfel ca partea tăioasă să intre în scobitura mînerului (🖼 595) [tc. bičak + briciu].
5. [DEX '98] BRICEAG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe lame care se închid, intrând între plăsele; brișcă1. – Din tc. biçak (influențat de brici).
6. [DLRLC] BRICEAG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe limbi, care pot fi închise astfel ca partea lor tăioasă să intre între plasele. Afară doar de un briceag... altceva n-am pierdut. GALACTION, O. I 63. Scoase iute un briceag, tăie o crenguță subțire de brad, o curăți, ascuți la un capăt și-mi înșiră păstrăvii pe ea. HOGAȘ, M. N. 75.
7. [DLRM] BRICEAG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe limbi care se închid intrînd între plăsele. – Tc. biciak.
8. [Șăineanu, ed. VI] briceag n. cuțitaș de tăiat creioane și penițe. [Bulg. BRIČAK].
9. [Scriban] briceág n., pl. ege (turc. byčak, cuțit de masă, infl. de bricĭ, de unde și bg. bričak, briceag; vsîrb. bičak, cuțit; ung. bicsak de unde și pol. biczak, briceag. V. bișchie). Sud. Cuțitaș de buzunar de ascuțit creĭoanele ș.a. – În est cuțitaș.
10. [MDA2] briceac sn vz briceag
11. [MDA2] briceagă sf vz briceag
12. [DOOM 3] briceag s. n., pl. bricege
13. [DOOM 2] briceag s. n., pl. bricege
14. [IVO-III] briceag, -cege.
15. [DER] briceag (bricege), s. n. – Cuțitaș, brișcă. Var. briceac, briceagă. Mag. bicsak, tc. biçak (DAR; Popescu-Ciocănel 16), care se consideră în general a fi rezultatele sl. bričĭ, dar care sînt, cu mai mare probabilitate, cuvinte orientale, cf. cuman. bičak (Kuun 97), țig. biča „secure” (Wlislocki 74); cf. și bg. bričak, pol. biczak. R. se explică prin influența lui brici. Der. sînt proprii Trans. de Nord: bricegeană, s. f. (dans tipic); bricică, s. f. (briceag); brișcuță, s. f. (cuțit); brișcăli, vb. (a bate).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL